Şase picioare sub pămînt

Ziceam odată că Twin Peaks e probabil cel mai bun serial de televiziune. Făceam ceva ce aş putea numi greşeală la cald, adică o opinie exprimată sub impresia momentului. Nu vreau să spun că Twin Peaks nu e un serial bun. Lynch e unul dintre puţinii făcători de filme care ştiu să se joace magistral cu teme supranaturale. Deci cînd supranaturalul încape pe mîinile cuiva ca Lynch, rezultatul nu poate să fie decît extraordinar.

Între timp, însă, am văzut seriale mai bune. Cum ar fi Six feet under. Despre serialul ăsta se pot spune foarte multe, dar eu o să spun doar ce mie mi se pare esenţialul. Ce îl face mare, mare de tot, este omniprezenţa morţii. Întregul film e un dialog constant cu moartea (faptul că personajele sînt frecvent în dialog cu proiecţii ale morţilor nu e decît o parabolă a acestui fapt care e de fapt semnificaţia adîncă a filmului), motiv pentru care reuşeşte să ofere o imagine aşa de profundă şi de complexă asupra vieţii. Pretextul filmului, afacerea de pompe funebre (funeral home) serveşte în mod strălucit scopul de a aduce mereu moartea in discuţie, de a o întoarce pe toate părţile, a medita asupra ei din toate unghiurile, de a constata futilitatea ultimă şi patetică a oricărei încercări omeneşti de a o cosmetiza.

Deşi din perspectivă strict naturalistă ni se spune că moartea nu e decît destinul nostru ultim (pînă şi Eclesiastul e naturalist din punctul ăsta de vedere), moartea e înainte de toate un semn de întrebare, o ghicitoare, o palmă interogativă în faţa vieţii. Întrebarea de ce murim are un mult mai mare potenţial revelator decît sora ei geamănă, de ce trăim. După ce a fost astfel plesnită, de cele mai multe ori viaţa roşeşte feciorelnic şi se întoarce la ale ei. Uneori însă, îşi înghite nodul din gît şi continuă să privească sfidător în ochi moartea. Asta este, pe  scurt, povestea din Six feet under.

Robo-love

Din inepuizabilul Futurama :

Bender (pentru cine nu știe încă, un robot specilizat pe îndoit chestii, de unde și numele) e într-o croazieră pe un Titanic spațial, dar care, ghicim de la început, sfîrșește la fel ca cel oceanic. Aici el întîlnește o contesă de care se îndrăgostește subit iar dragostea lui e, așa cum ar trebui să fie mereu, împărtășită. Dar Bender e un robot sărac, deloc potrivit pentru o robo-contesă, așa că o minte pe aceasta că e și el tot un robot cu ulei albastru. Neavînd cu ce să plătească băuturile de la bar, Bender e bătut și umilit în fața contesei, situație în care e nevoit să își recunoască condiția socială.

Robo-contesa: Don’t worry Bender, I love you for your artificial intelligence and your sincerity simulator!

Cred că puține replici spuse vreodată în vreun serial, animat sau nu, sau chiar lung metraj, reușesc să creeze umor la eficient ca aceasta. Și asta nu e tot, pentru că ce era mai bun a fost păstrat pentru la sfîrșit, cînd Titanicul sfîrșește într-o gaură neagră. Contesa stă agățată de Bender, iar acesta stă agățat  de un escape-pod. Dar motoarele acestuia, în care se afla restul echipajului din Futurama, sînt prea slabe ca să învingă forța găurii negre, căci cei doi roboți sînt grei. Contesa își dă seama de asta și îl roagă pe Bender să îi dea drumul în gaura neagră. Dar Bender nu vrea să îi dea drumul. Nu pot să trăiesc fără tine, spune el.

Robo-contesa răspunde: You have to let me go. You will suffer for a while, but eventually you will find someone else to share your love with. After all, it’s shareware.

Dacă ar fi doar aceste două replici, și Futurama tot ar fi cel mai tare serial animat făcut vreodată. But there s much more where that came from.

PS: Toată lumea și-a dat seama că am scris în engleză doar pentru că în traducere s-ar fi pierdut toate poantele.