Omul care mi-a schimbat ziua

Mi-ar plăcea să pot scrie despre omul sau femeia care mi-a schimbat viața, dar deocamdată nu pot scrie decît despre omul care mi-a schimbat ziua. Și nici măcar asta n-o fac din proprie inițiativă, ci la sugestia omului. Adică el, omul care mi-a schimbat ziua, a sugerat titlul ăsta. Dacă în bine sau în rău, nu știu. A fost în orice caz o distracție de la programul meu de lucru. Ar fi trebuit să petrec măcar opt ore la BCU scriind despre teoria secularizării. În loc de asta, am fost în Brașov, am mîncat o shaorma foarte bună la un restaurant foarte drăguț,  Peperoni, am respirat aer de munte în Sinaia și am văzut stele galbene licărind viu pe un cer negru-albastru înghețat în căutarea Tavernei Sîrbului, pe care nu am găsit-o pînă la urmă, am avut parte de senzații tari pe serpentine, căci Puiu (omul care mi-a schimbat ziua )  ținea săracul motor de doar o sută de cai  pe la cinci mii de ture, și alte lucruri atipice pentru o zi de marți. Acum scriu acest post într-un magazin BSB din Ploiești unde Puiu are grijă ca hainele și vitrina să arate atît de bine încît toate femeile să dea năvală în urma lui. Puiu, care este  visual merchandiser, ar putea foarte bine să cînte  versurile lui Mărginean, mă iubește femeile. Dacă  nu pe el, măcar munca lui, dar ceva din el tot iubește femeile, altfel l-ar fi dat de mult afară BSB. În orice caz, pînă una alta, Puiu are un job  pentru care mulți l-ar invidia. Inclusiv eu parcă îl invidiez uneori, știe el de ce. Se plimbă peste tot prin țară, dar și prin Bulgaria și Moldova, și are grijă de imaginea vitrinelor și a magazinului în general. Meseria lui este una reprezentativă pentru vremurile pe care le trăim, vremuri în care imaginea contează (uneori nu contează nimic altceva), imaginea vinde, imaginea este realitatea propriu-zisă. Mai ales cînd vine vorba de vînzări. Cu alte cuvinte, Puiu nu doar mi-a schimbat ziua, dar este omul zilei .


Ce vremuri trăim domnule, ce vremuri!

Probabil toate generațiile din istorie au trăit cu sentimentul că trăiesc vremuri extraordinar de interesante, la fel cum fiecare individ trăiește cu impresia că e buricul pămîntului și că e extrem de interesant.

Dar vremurile pe care le trăim astăzi sînt absolut fascinante și devin din ce în ce mai interesante cu fiecare zi. Astăzi oamenii nu mai își amintesc panica ce cuprinsese întreaga lume înaintea de lansarea celui mai mare accelerator de particule construit vreodată, din cauza zvonurilor ca e posibil să apară vreo gaură neagă care să ne înghită pe toți. Zvonurile erau dezmințite de oamenii de știință serioși, dar mulțimilor le-a plăcut întotdeauna gustul senzaționalul, chiar dacă senzaționalul însemna în cazul ăsta frica de sfîrșitul lumii.

Adevăratul senzațional se produce însă abia astăzi, cînd experimentele se derulează în liniște, lăsate în pace de presa de scandal care a plecat de la CERN probabil dezamăgită că nu a venit sfîrșitul lumii pe care ar fi vrut să îl relateze în direct. Experimentele sînt programate pentru zece ani, din cîte știu eu, iar energia la care sînt ciocnite particulele crește trepate, astfel încît cele mai spectaculoase rezultate sînt programate să apară mai tîrziu. Totuși, în urma ciocniri anumitor particule subatomice, deja s-a obținut ceva asemănător cu supa originară (quark-gluon plasma-despre care ziceam eu astăzi pe Facebook că vreau să mă scald în ea, dar statusul meu n-a creat niciun ecou pe acolo) plin care se plimbă cele mai elementare particule, așa cum existau ele, cred fizicienii, imediat după Big Bang.

Tot zilele astea, niște astronomi au folosit un telescop al cărui nume l-am uitat, pentru a face niște observații absolut uimitoare. După ce au îndepărtat lumina care de la vine de la stelele mai apropiate, astronomii au ajuns la concluzia că ce se vede în fundal sînt primele stele din Univers, aflate acum la vreo treisprezece miliarde de ani lumină (cam cît se crede că are Universul). A privi cu telescopul pe cer înseamnă efectiv a privi înapoi în timp. Oamenii ăștia, avînd un telescop suficient de mare, cred că au reușit să vadă chiar începutul Universului.

Și asta vine odată cu experimentul de la CERN unde cu ajutorul LHC-ului (Large Hadron Collider) fizicienii se uită tot la începutul universului, dar la nivel cuantic, adică micro, spre deosebire de cei care privesc cerul, adică la nivel macro.

Dacă nici astea nu sînt vremuri extraordinare, atunci n-au existat niciodată vremuri extraordinare și e puțin probabil să existe vreodată.