Pietre prețioase

De ce au fost pietrele prețioase private dintodeauna ca extrem de prețioase? Iată cum răspunde Aldhous Huxley la această întrebare extrem de bună:

„De ce oare au cheltuit oamenii cantități imense de timp, energie și bani, ca să adune pietricele colorate? Nu există niciun fel de valoare economică în ele. Plotin, marele filosof neoplatonic, spune: “În lumea inteligibilă, care este lumea ideilor platonice, totul strălucește, de aceea cel mai frumos lucru din lumea nostră e focul”

Această remarcă e semnificativă din mai multe puncte de vedere. Înainte de toate, ne arată că o mare structură metafizică, cea platonică și neoplatonică, era bazată în fond pe o experineță cvasisenziorială. Lumea Ideilor strălucește, este o lume care poate fi văzută. Și faptul curios că lumea ideală poate fi de fapt văzută, poate fi descoperit chiar la Platon însuși. În Phaedo, Socrate vorbește despre o lume în care… totul strălucește… chiar și pietrele de pe drum și din munți au calitățile pietrelor prețioase; si el termină prin a spune că pietrele prețioase de pe Pămîntul nostru, extrem de valoroasele noastre emeralde, rubine și așa mai departe, nu sînt decît fragmente infinitezimale ale pietrelor care pot fi văzute în acest alt Pămînt; și acest alt Pămînt, unde totul este mai strălucitor și mai clar și mai real decît în lumea noastră, este, spune el, o viziune dată unor binecuvîntați spectatori.

Aici avem încă o indicație că o mare idee metafizică, Ideea platonică, sistemul platonic al unei lumi ideale, este de asemenea bazat pe o lume a vizualului, a viziunilor. Este o viziune pentru spectatori binecuvîntați, și cred că acum începe să înțelegem de ce pietrele prețioase sînt prețioase: sînt prețioase pentru că într-un fel ele ne reamintesc de ceva ce este deja în mințile noastre. Ne amintesc de această lume paradisiacă și mai reală decît realul pe care unii o văd conștient uneori, și din care cei mai mulți oameni au avut cel puțini licăriri slabe la un moment dat, și de care sîntem cu toții conștienți, într-un mod obscur, la nivel inconștient. După cum spune Plotin, datorită existenței acestei lumi, a acestei alte lumi luminoase, este focul cel mai frumos lucru de pe Pămînt. Deci, sînt absolut convins, motivul pentru care pietrele prețioase sînt prețioase este tocmai acesta, că ne aduc aminte de această altă lume ciudată din spatele capului nostru, lume la care unii pot obține acces în diverse feluri, iar altora le este acordat spontan accesul”

Traducerea nu este tocmai strălucitoare, pentru că este a mea. Huxley însuși a fost unul dintre acei spectatori binecuvîntați care a avut viziuni din lumea aceea mai reală decît realul. Și, puteți să mă credeți sau nu, la fel și eu.

Fire magice

Ne-am trezit toți aici, aruncați în viața de zi cu zi, condamnați să descurăm firele încurcate ale propriei existențe și, cei mai chinuiți dintre noi, chiar pe cele ale existenței a tot ce există, pentru a țese apoi din aceste fire covoare fermecate pe care să zburăm la cer. Eu cel puțin asta vreau să țes din firele mele, care sînt încă extrem de încurcate, atît de încurcate că prospectul unui covor fermecat e încă bine ferecat în spatele unui zid gros pe un tărîm de basm. Dar știu că un covor fermecat este posibil pentru că pot vedea în ghemotoacele încîlcite care s-au așezat aparent alandala de-a lungul anilor unul peste altul formînd ceea ce numesc „viața mea”, unele fire care strălucesc cu lumina magică a unui alt tărîm, un tărîm despre care știu că e real pentră că l-am văzut reflectat ca în cioburi în unele dintre lucrurile de pe lumea asta și l-am recreat în sufletul meu, ca un restaurator de antichități care recrează gloria pierdută a unui obiect vechi lipindu-l la loc din bucăți și cioburi, în chip întunecos, dar destul cît să-l pot atinge și să strig, cum ar fi vrut și poetul, este. Și după ce am văzut am înțeles ce știam dinainte, anume că lumea e mai fantastică decît în cele mai îndrăznețe basme ale noastre. Și atîta timp cît nu uit de viziunea asta știu că în cele din urmă o să termin de țesut covorul și cînd o să dau prima tură cu el prin văzduh o să cînte de bucurie și stelele dimineții.