De ce ar tresări Gutenberg de fericire în mormînt

Am citit cu surprindere că anul trecut în Norvegia cea mai cumpărată carte a fost Biblia. Vestea că Biblia e cea mai cumpărată  carte dintr-o ţară oarecare e în sine interesantă, dar devine şi mai interesantă avînd în vedere că Norvegia e una dintre cele mai secularizate ţări din lume.

Părerea generală despre secularizare este că înseamnă dispariţia religiei sau a credinţei, doar că în realitate secularizarea nu înseamnă deloc aşa ceva. Înseamnă mai degrabă anumite transformări atît în religie cît şi în credinţă. Dar nu vreau să scriu despre secularizare, deşi probabil ăsta e singurul subiect despre care aş putea scrie oarecum competent.

Oricum ar fi, Norvegia (şi toată Scandinavia) e într-adevăr o ţară unde religia şi credinţa au intensitate mai mică decît în alte ţări, de exemplu România, care e una dintre cele mai religioase ţări din Europa. Din punctul ăsta de vedere avem şi noi ceva în comun cu America, care e una dintre cele mai religioase ţări din lume. Aşa stînd lucrurile, nu poţi să nu te miri că tocmai în Norvegia bestsellerul de anul trecut a fost tocmai Biblia.

Directorul editurii care a vîndut-o a declarat că vînzările nu au fost influenţate de atacul terorist, cum probabil s-au gîndit mulţi. Adică, după ce au fost loviţi de moarte, Norvegienii şi-au adus brusc aminte de Dumnezeu, deşi moartea, de fapt perspectiva ei, are darul de a face pe oricine să se întrebe care e treaba cu Dumnezeu, pînă la urmă.

Vînzările se explică mai ales prin faptul că este vorba de o traducere nouă, cu alte cuvinte interesul norvegienilor în Biblie poate fi interpretat cel mai bine ca un interes literar, nu religios.

Eu nu sînt aşa de mulţumit cu explicaţia asta. În primul rînd pentru că, oricît de strălucită ar fi noua traducere, este vorba pînă la urmă de traducerea a aceluaşi  text vechi de mii de ani. Probabil că Biblia e cea mai vîndută carte a tuturor timpurilor şi a fost cartea pentru multiplicarea căreia Gutenberg a inventat tiparul. Dar chiar şi aşa, această  carte e inextricabil legată de ceea ce aş putea numi o desuetudine metafizică. Pentru cititorul luminat de azi, Biblia e plină de tot felul de inexactităţi ştiinţifice, povestiri reprobabile din punct de vedere moral şi miracole a la Petre Ispirescu. Şi ştie toată lumea (de cînd ne-au spus oracole ştiinţifice ca Hawking) că minunile nu există pentru că ar contrazice legile naturii! Ce vreau să spun e că Biblia e mult prea îmbibată de o viziune despre lume incompatibilă (?) cu cea modernă, de prescriptii morale rigide, de mituri sîngeroase şi poveşti despre un Dumnezeu răzbunător, pentru a putea fi percepută ca o carte oarecare, ca literatură. Pentru credincios, Biblia e cuvîntul lui Dumnezeu, deci nu simplă literatură,  în timp ce pentru necredincios (pentru care un Dawkins e un foarte bun exemplu) Biblia e un text, poate vechi şi interesant, dar care hrăneşte obsurantismul antiştiinfic şi antimodern al fundamentaliştilor religioşi, deci o literatură la care nu se poate raporta neutru, aşa cum se raportează faţă de literatura unui cîştigător oarecare al premiului Nobel.

Ţinînd cont de toate astea, nu pot decît să observ că vestea despre vînzările record ale Bibliei în Norvegia necesită un  mai mare efort de înţelegere decît ar fi dispuşi să facă cei mai mulţi dintre comentatori.