Puşcărie te halesc

Nu, nu m-am tîmpit. Nici nu m-am cocalarizat sau manelizat. Am pus titlul ăsta doar ca să şochez (dacă aş fi pus semnele de punctuaţie necesare aş fi stricat toată şmecheria). De fapt, chiar vreau să scriu două vorbe despre puşcărie şi despre mîncarea de acolo. Cîteodată, joia, cînd serviciul mă trimite prin Jilava, am ocazia să mănînc acolo. Cantina sau popota cadrelor e un loc oarecum intim, cu mîncare bună şi foarte, foarte ieftină. Azi am mîncat peşte  cu mămăliguţă şi usturoi şi cu îngheţată la desert. Totul cu doar şase lei. Să tot mănînci în puşcărie. Aproape că îmi pare rău că nu am drum zilnic pe acolo.

Poate unora li s-a întors pe dos stomacul în secunda în care au auzit de mîncare asociată cu puşcăria. Am văzut şi mîncarea deţinuţilor şi am şi mirosit-0, plimbată pe secţie în nişte butoaie de aluminiu, şi mi s-a întors şi mie pe dos stomacul. Probabil mîncarea îndeplineşte toate standardele de iegienă etc, dar cînd vine vorba de miros, modalitate de prezentare etc., te face să crezi că ar putea să fie şi viermi acolo.

Pentru că a venit vorba de viermi, o fac un salt din Jilava în adîncimile spaţiului cosmic. Din fizica teoretică, science fiction-ul a luat conceptul de gaură de vierme şi l-a bagatelizat uşor, dar în esenţă gaura de vierme e ceva foarte serios. Gaura de vierme, din cîte îmi amintesc eu, e o modalitate de a parcurge distanţe incredibil de mari sugerată de anumite teorii din fizică. Conform acestor teorii, în anumite condiţii spaţiul se îndoaie şi face ca două puncte situate la milioane de ani lumină distanţă să ajungă unul lîngă altul făcînd astfel posibilă trecerea dintr-unul în altul, ca şi cum ai trece o punte. Recent citeam un articol în care se spunea că viermii ar putea ajuta omul să ajungă departe în spaţiu. Cînd am văzut titlul (ca să  vedeţi cît de important e titlul şi de ce am riscat să-mi stric reputaţia apelînd la unul aşa de colorat)  gîndul mi-a fugit imediat la găurile te vierme (metaforic) pe care le ştiam eu din SF şi fizica teoretică. Doar că în articolul respectiv era vorba de viermi din ăştia de pe pămînt pe care îi găsim uneori prin mîncare, şi nu doar în Jilava. Se pare că anumiţi viermi îşi pot aduce contribuţia la prevenirea anumitor probleme de sănătate asociate cu călătoriile foarte lungi din spaţiu. Cu alte cuvinte, viermii sînt de viitor. Parcă şi văd oamenii viitorului dormind cîţiva ani într-o cutie plină de viermi. Dar cred că astfel am sugerat un coşciug cu un cadavru în descompunere, atingînd astfel pentru prima dată pe blogul meu dimensiunea horror. Îmi cer scuze de la cititorii mai sensibili.

O ființă veșnic nesatisfăcută

Printre multele lucruri care se pot spune despre om, se poat spune și că e o ființă veșnic nesatisfăcută. Aș putea să încep de oriunde și să termin nicăieri, dar o croșetez un pic pe marginea piramidei lui Maslow.  Abraham Maslow e un nume celebru pentru orice student al științelor umane, și celebru în primul rînd pentru piramida asta.

El a conceput o ierarhie a nevoile umane, încercînd să construiască o teorie motivațională, să răspundă, adică, la întrebarea ce anume mișcă ființa umană?

Foarte pe scurt, piramida lui Maslow are la bază nevoile fiziologice (fără aer, mîncare, excreție etc, viața e imposibilă). Dar odată ce omul are nevoile astea îndeplinite, el nu devine automat fericit. Nu, omul e o ființă mult prea complicată ca să fie mulțumit cu fericirea pur animalică care ar putea fi descrisă de niște verbe nepotrivite pentru un blog serios ca al meu (e serios, nu-i așa stimați citiori?). Deși, sînt convis că există destui oameni pentru care fericirea stă tocmai în nevoile astea fiziologice, și nu e vorba despre bărbați în  general, despre care femeile zic că sînt porci.

Odată satisfăcute nevoile fiziologice, primare, intervine problema siguranței: degeaba ai burta plină dacă trebuie să fugi de un prădător!

Așadar, după ce te-ai văzut cu burta plină și în siguranță în apartamentul tău de beton, îți dai seama că ești singur și ai nevoie de apartenență. La haită, la grup, la orice, doar să aparții și tu. Și să fii stimat. Si să fii iubit.

Acum, chiar și cel mai pretențios dintre noi ar spune că odată îndeplinite nevoile astea (burta plină, siguranță de prădători, înconjurat de prieteni care te admiră și unii, mai puțini, care te iubesc), gata, omul e satisfăcut și fericit.

Ntz, nu e așa de simplu. De fapt, abia acum vine cireașa de pe tortul nevoilor lui Maslow sau ultima nevoie din vîrful priamidei. Maslow a numit nevoia asta ultimă nevoie de actualizare. Această nevoie poate fi redusă la formula ce poate fi cineva, el trebuie să fie. Adică, un om e satisfăcut nu dacă are burta plină, e în siguranță, e adulat și iubit de cei din jur. Nu, el trebuie să-și pună în valoare potențialul, să devină tot ceea ce își închipuie că poate să fie. Cu nevoia asta, Maslow a ucis și ultima speranță la fericire pe care o mai avea bietul om.

Adică, lăsînd la o parte faptul că întreaga piramidă e inaccesibilă celor mai mulți oameni de pe planeta asta mîncată de viermi fizici și metafizici pe care trăim, cu ultima nevoie Maslow pune totodată și ultima cărămidă în zidul care desparte defintiv omul de orice speranță la fericire (dacă înțelegem fericirea ca satisfacere absolută). Omul este un abis de visuri și dorințe, proiecte și speranțe. Dacă nevoia de auto-actualizare este ultima nevoie, atunci această nevoie nu poate fi îndeplinită niciodată, pentru că termenul auto din auto-actualizare corespunde infinitului, iar infinitul nu poate fi niciodată actualizat. Astfel, efectul pervers al piramidei lui Maslow, care încerca, în buna tradiție pozitivistă a secolului 20, să inventarieze condițiile de fericire a omului, este acela de a decreta că omul este prin definiție o ființă veșnic nesatisfăcută și în principiu de nesatisfăcut.

Din fericire, Maslow a fost doar un om de știință, ceea ce înseamnă că probabil mai tot ce a spus a fost incomplet și provizoriu.

Există oameni care ating satisfacerea absolută la primul nivel al piramidei. Aceștia sînt în general porcii. Există alții care își împlinesc nevoia ultimă, aceea de actualizare, fără să aibă burta plină și fără să fie iubiți de nimeni, aceștia sînt îngerii și sînt mult, infinit mai rar decît porcii. Restul, noi cei nici porci nici îngeri, ne străduim să ciugulim din toate, încercînd să ne satisfacem gustînd din toate cîte puțin, de la cele mai bazale nevoi pînă la cele mai angelice. Și fericirea poate că este, la urma urmelor,tocmai un bufet suedez în care fiecare se servește cu ce poate din vasul care îi este cel mai la îndemînă.