Draci cu chip de om

Te plimbi pe o stradă aglomerată, prin faţa magazinului Unirea la ora 6 seara, să zicem, şi ai impresia că te plimbi printre oameni. Doar că cei printre care te plimbi nu sînt toţi oameni. Sînt multe bestii deghizate în oameni. Sau demoni cu chipuri de oameni, dacă vreţi. Unii dintre ei ajung la puşcărie, ca cel pe care l-am văzut eu azi, alţii nu ajung pentru că nu-i prinde nimeni. Avea părul lung, creţ şi prins în coadă la spate, slăbănog şi părea extrem de iritat. Executa o pedeapsă de 18 ani pentru viol la spitalul penitenciar Jilava. Dacă vi se pare mult, asta e pentru că nu ştiţi că victima violului a fost propria fiică în vîrstă  de doi ani. De doi ani! Pe de o parte, 18 ani e mult pentru un viol, da. Pe de altă parte, nici 1000 de ani nu ar fi suficient ca să repare răul făcut. În astfel de cazuri, dreptatea e pur şi simplu imposibilă. Asta l-a făcut pe Kant să declare că trebuie să existe o lume de dincolo în care să se facă dreptate, pentru ca simţul nostru moral să nu fie doar o glumă proastă. Dar nu vreau să-mi dau eu cu părerea acum dacă avea sau nu dreptate Kant, vreau doar să spun că ăla nu era om, era bestie sau demon cu chip de om şi sper că a fost violat de numărare ori de colegii lui de cameră.

Tot azi în Jilava, în timp ce aşteptam să înceapă comisia de eliberare condiţionată, citeam un roman. Citind, am avut sentimentul că pierd vremea. De ce, adică, să pierd vremea cu ficţiune cînd sînt atîtea cărţi de ştiinţă, filosofie, istorie, teologie etc de citit? Cu excepţia cazului cînd e vorba de Dostoievski sau altcineva de teapa lui, cititul romanelor e, totuşi, pierdere de vreme.

 

PS: La scurt timp după ce am scris asta, m-am dus in Cișmigiu unde am citit vreo sută de pagini din romanul respectiv.

Petrecere de Crăciun, la scurt timp după Paști

Pînă și mie, care am trăit experiența, mi se pare ciudat, dar tocmai m-am întors de la o petrecere de Crăciun. Dacă așa o numești, așa e, nu-i așa? La urma urmelor, toate lucrurile sînt ceea ce sînt pentru că există un consens cu privire la semnificația lor. E Crăciun nu pentru că scrie în stele asta, ci pentru că așa a decis cineva-ul colectiv, adică societatea. Pentru seara  asta, un grup de profesori și cercetători de la facultatea de teologie și sociologie din cadrul Universității Uppsala, au decis că e Crăciunul, și uite că a fost. S-a întîmplat așa pentru că la vremea potrivită n-au reușit să facă petrecerea, și au tot amînat-o pînă acum. Se pare că unii iau foarte în serios vorba de duh „mai bine mai tîrziu decît niciodată”.

Și, cum e obiceiul în preajma Crăciunului, am făcut niște excese. Dar dintre cele acceptabile, care nu atrag oprobiul public. Adică am mîncat prea mult. Dar ar fi fost extrem de greu să mă abțin, pentru că erau foarte multe specialități suedeze, în special pe bază de pește. Se pare că suedezii au într-adevăr un loc aparte pentru pește în arta lor culinară. În rest, cum stă bine la o petrecere cu intelectuali, am ascultat  o expunere informală cu privire la diferențele culturale dintre suedezi și norvegieni, ținută de o finlandeză. O chestie interesantă: se pare că norvegiana și suedeza sînt atît de similare, încit un suedez care se duce în Norvegia, poate să vorbească liniștit suedeza acolo. Am mai aflat și vestea cea bună că daneza e mai ușoară decît germana, așa că aș putea să mă apuc s-o învăț, ca să pot într-0 zi să îl citesc pe Kierkegaard în limba în care a scris. O happy day!, dacă o să fie vreodată…