Ce vremuri trăim domnule, ce vremuri!

Probabil toate generațiile din istorie au trăit cu sentimentul că trăiesc vremuri extraordinar de interesante, la fel cum fiecare individ trăiește cu impresia că e buricul pămîntului și că e extrem de interesant.

Dar vremurile pe care le trăim astăzi sînt absolut fascinante și devin din ce în ce mai interesante cu fiecare zi. Astăzi oamenii nu mai își amintesc panica ce cuprinsese întreaga lume înaintea de lansarea celui mai mare accelerator de particule construit vreodată, din cauza zvonurilor ca e posibil să apară vreo gaură neagă care să ne înghită pe toți. Zvonurile erau dezmințite de oamenii de știință serioși, dar mulțimilor le-a plăcut întotdeauna gustul senzaționalul, chiar dacă senzaționalul însemna în cazul ăsta frica de sfîrșitul lumii.

Adevăratul senzațional se produce însă abia astăzi, cînd experimentele se derulează în liniște, lăsate în pace de presa de scandal care a plecat de la CERN probabil dezamăgită că nu a venit sfîrșitul lumii pe care ar fi vrut să îl relateze în direct. Experimentele sînt programate pentru zece ani, din cîte știu eu, iar energia la care sînt ciocnite particulele crește trepate, astfel încît cele mai spectaculoase rezultate sînt programate să apară mai tîrziu. Totuși, în urma ciocniri anumitor particule subatomice, deja s-a obținut ceva asemănător cu supa originară (quark-gluon plasma-despre care ziceam eu astăzi pe Facebook că vreau să mă scald în ea, dar statusul meu n-a creat niciun ecou pe acolo) plin care se plimbă cele mai elementare particule, așa cum existau ele, cred fizicienii, imediat după Big Bang.

Tot zilele astea, niște astronomi au folosit un telescop al cărui nume l-am uitat, pentru a face niște observații absolut uimitoare. După ce au îndepărtat lumina care de la vine de la stelele mai apropiate, astronomii au ajuns la concluzia că ce se vede în fundal sînt primele stele din Univers, aflate acum la vreo treisprezece miliarde de ani lumină (cam cît se crede că are Universul). A privi cu telescopul pe cer înseamnă efectiv a privi înapoi în timp. Oamenii ăștia, avînd un telescop suficient de mare, cred că au reușit să vadă chiar începutul Universului.

Și asta vine odată cu experimentul de la CERN unde cu ajutorul LHC-ului (Large Hadron Collider) fizicienii se uită tot la începutul universului, dar la nivel cuantic, adică micro, spre deosebire de cei care privesc cerul, adică la nivel macro.

Dacă nici astea nu sînt vremuri extraordinare, atunci n-au existat niciodată vremuri extraordinare și e puțin probabil să existe vreodată.

Depresie

Depresia a venit mai repede decît credeam. Ca un val ce și-a lăsat sarea pe mine, după ce a trecut în grabă și mi-a stricat freza, buna-dispoziție și privirea senină. Depresia are în general o cauză pe care ți-e greu să pui degetul, căci dacă ai ști exact ce te-a supărat, n-ar mai fi chiar depresie. Depresia, avînd o cauză vagă, are și un efect la fel de vag, făcînd ca totul în jurul nostru să fie acoperit de o ceață densă, ce are un ciudat efect tranchilizant.

Fără îndoială, depresia e o stare modificată de conștiință, la fel ca beția sau somnul sau stările produse de alte droguri. Sînt unii, niște tîmpiți, care se sinucid atunci cînd depresia dă peste ei. Dacă ar trata depresia ca pe o beție trecătoare sau ca pe o boală, ceea ce și este, ar avea  fericirea să se trezească într-o dimineață și soarele să le strălucească, indiferent de vremea de afară. Dar pentru că se lasă păcăliți de depresie, care e un fel de gaură neagră din care nu scapă nicio rază de lumină, adică de speranță, li se pare că ziua de mîine nu le poate aduce nimic nou, nimic care să schimbe în mod esențial culorile gri din tabloul morbid ce îi hipnotizează. Și așa că se sinucid făcînd cel mai stupid lucru din viața lor și totodată ultimul. Cel mai frumos lucru în viață e nedefinitivul, adică faptul că viața e plină de curbe surprinzătoare, că nu poți vedea după colț și fiecare pas te poate pune în fața unei priveliști  radical diferită de cea care te făcea să îți dorești să mori.

Depresia e, deci, o minciună, deoarece reușește să creeze impresia absolutului și a definitivului, deși ea e doar relativ, provizoriu, un telescop prost focalizat asupra unei priveliști în continuă schimbare.