Draga Uppsala

O sa scriu fara diacritice azi, pentru ca am o tastatura norvegiana si mi-as gasi mai greu calea spre diacriticele romanesti. Sint in Norvegia, in Dokka, la vreo 200 km mai sus de Oslo. Am ajuns aici cu trenul dupa ce am trecut cu trenul prin inima Suediei, de la est  la vest (Uppsala-Stockholm-Oslo. Din pacate n-am trecut si prin inima vreunei suedeze. N-ar fi fost rau, mai ales ca n-am mai trecut de mult prin inima unei femei. Si zilele astea in care m-am plimbat un pic prin Stockholm si Uppsala mi-au reconfirmat ceea ce stiam de acum doi ani, anume ca suedezele sint cele mai frumoase femei din lume. Asta e o generalizare grosolana si care, deci, necesita multe calificari ulterioare. Dar s-o luam asa, deocamdata.

Dupa ce Cogito s-a nascut de ziua mea (le multumesc aici tutuor celor care au dat „like”  paginii mele Cogito de pe Facebook-e important pentru ca Facebook-ul, stie toata lumea, e una dintre cel mai importante forte ale naturii contemporane-sic), am plecat la conferinta de la Stockholm unde s-au intimplat lucruri frumoase si intersante, dar in loc sa scriu despre asta scriu despre cit de frumoase suedezele. Cogito, asadar, si-a luat o vacanta si in locul lui scrie acum un alt alter-ego al meu, unul mai putin cerebral si mai mult visceral. Ca doar toti avem si viscere, nu?

Pentru iubitorii de film, sa mergi pe strada Ingmar Bergman e ca si cum ai merge pe un pamint sacru, nu-i asa? Eh, atunci am mers si eu pe un pamint sacru ieri, in Uppsala.

PS pentru bucuresteni: In timp ce scriu asta, intr-o soba eleganta arde un foc vioi.

Anul trecut pe vremea asta

Dacă ai blog, e greu să nu faci din el un loc de văicărit atunci cînd pățești chestii urîte. Parchez de trei ani în aceeași zonă, și n-am pățit niciodată nimic. În schimb, săptămîna trecută am găsit geamul spart și azi am găsit, sau mai bine nu am mai găsit, oglinzile. Cînd ți se întîmplă așa ceva, devii paranoic și începi să te întrebi dacă nu cumva cineva care te cunoaște îți face glume. Mi-au și venit cîțiva suspecți în minte.

Pe măsură ce drogurile „legale”  și heroina avansează, Bucureștiul devine din ce în ce mai puțin sigur pentru noi și pentru mașinile noastre. Măcar bicicleta mi-e în siguranță, pentru că o țin în casă. Take that, hoților!

Anul trecut pre vremea asta eram în siguranță în Suedia. Acolo, toate erau roz chiar dacă în perioada asta a anului erau înghețate. Nicio mizerie nu contamina orizontul, în orice direcție ai fi privit. Oamenii își meritau pe deplin numele de oameni. Aerul era pe deplin respirabil. Și suedezele erau foarte frumoase.

Aici, în dulcea patrie, stau cu oglinzile pe care tocmai le-am cumpărat în casă deoarece mi-e frică să le montez. Pînă dimineață s-ar putea să nu le mai găsesc. O să apelez la expertiza unui prieten care știe să le spargă. Da, o să le sparg înainte de a le monta, ca să le fac astfel mai puțin furabile.