O navă spațială

 

fata cu fragi

Toată vara am stat la soare. La un moment dat eram negru, foarte negru. Toată vara am murit de cald. La un moment dat mi se părea că am murit și am ajuns în iad, atît de cald era. Dar doar din acest punct de vedere, pentru că altfel vara mea a fost destul de ruptă din rai. Deci nu mă plîng. Deloc. Vreau doar să spun că la un moment dat căldura mi se părea un blestem. Acum deja s-a răcorit puțin și deja caut soarele și căldura ca și cum aș fi trăit la Polul ord în ultima vreme. Așa că ieri am stat cîteva ore la soare, pe care l-am sorbit ca și cum nu l-aș mai fi văzut de cîțiva ani. Așa e omul, uită repede. Sau cel puțin așa sînt eu, uit repede. Uitasem și să mai scriu. Uitasem că nimic nu mă face să mă simt mai plin de sens decît scrisul. Am făcut lucruri mai importante, lucruri care îmi asigură existența, și am uitat că, orice ar fi, singura existență care merită asigurată e doar una care e îmbibată în sens. În fine, ieri am citit Fata cu fragi și am scris și mi-am amintit ce bine e să te scalzi în sens, iar faptul că în același timp mă scăldam și în lumina aurie și călduță, potrivită, a soarelui de toamnă, a făcut îmbăierea mea și mai minunată.

Uitasem să mai scriu și aici. Dar în momentele astea îmi aduc aminte. Chiar dacă am lucruri mai importante de făcut, lucruri care îmi asigură continuarea existenței lumești, adică în lume, mi-am adus aminte că scrisul e cel care îmi asigură continuarea existenței sufletești, adică în mine, cea mai importantă dintre toate felurile de existență.

Am scris și am citit și m-am încălzit și mi-am promis să nu mai uit. Dar lumea are un fel de a ne inunda cu nimicurile ei (căci lumea e un ocean de nimicuri care, amestecate și legate între ele, par importante) și a ne face să uităm unde curge adevărata viață.

De două luni sînt consilier de probațiune, la fel cum eram acum zece ani cînd am început prima data, și deși nu văd asta ca pe un regres, ci doar ca pe o învîrtitură în marea tiribombă a vieții, știu că viața mea nu e asta. Fac în continuare emisiuni scurte, Reflecții de cîte 15 minute, în fiecare zi, la o televiziune pe internet (asta nu e oare contradictio in adjecto? nu, nu e, nu mai există așa ceva în ziua de azi), A7 TV, unde pentru prima dată în viața mea, sînt plătit să vorbesc, să spun ce-mi trece prin cap, și asta e minunat, dar nici asta nu e viața mea.

Viața mea curge cu adevărat doar odată cu cerneala invizibilă a tastelor laptopului meu, atunci cînd le apăs pentru a da deschide porți către interior, către suflet, căci doar acolo e adevărata viață, care moare nebăgată în seamă cînd uit să scriu, cînd uit să mă uit la ea așa cum te uiți la un pîrîu sau un rîu sau o mare, adică pierdut, cu atenție, fascinat, pierdut, curios, mirat pînă la cer, plin de speranță că voi înțelege și voi putea da formă, plin de anxietate că de fapt nu voi înțelege nimic și îmi voi trăi viața fără rost, sufocat de sîrme ce desenează forme goale.

Așa mi se pare, așa mi s-a părut mereu, dar cine știe, poate viața sufletului nu se pretează la cuvinte, poate pur și simplu n-am cuvinte pentru ea și poate nici n-o să am vreodată. Poate o să am altceva, nu cuvinte, cine știe. Sau poate n-o să am nimic. Pînă la urmă tot ce contează e să am bună credință, reverență pentru viață și iubire pentru tot ce există. Pentru că sfîrșitul lumii a și venit deja, așa mi se pare cînd citesc știrile, și nu există, asta știu sigur, nicio altă navă spațială care să ne salveze de moartea și distrugerea de aici de jos, decît iubirea.

 

Dumnezeul Homer Simpson

Într-un episod din sezonul 12, Homer Simpson îşi face blog şi cîştigă premiul Pulitzer scriind bîrfe şi inventînd ştiri fantastice. Dacă înainte Homer Simpson nu era eroul meu, după episodul ăsta a devenit!

Pentru că i se urcaseră puterea şi faima la cap sau nu mai ştiu sigur de ce, Homer afirmă la un moment dat că acum a înţeles cum se simte Dumnezeu. Marge, care îi pregătea masa, ca o nevastă bună ce era, îl întreabă dacă vrea porc sau pui. Homer, cu aerul supraomenesc pe care îl adoptă în momente cheie, exclamă solemn: adu-mi cîte două din fiecare animal!

Nu ştiu cîţi o să prindă gluma asta. În America cei mai mulţi ar prinde-o, pentru că altfel n-ar fi fost făcută. Şi ar prinde-o cei mai mulţi pentru că toată lumea e familiarizată cu povestirile din Biblie. Românii se mîndresc cu faptul că sînt religioşi, aproape toţi sînt ortodocşi,  şi în consecinţă sînt foarte suspicioşi pe „sectele” venite din America pe care o văd ca pe un fel pepinieră pentru tot felul de secte suspecte. E adevărat că America a fost şi este o pepinieră pentru tot felul de mişcări religioase, căci acolo pluralismul religios e la el acasă. Dar asta nu justifică deloc suspiciunea bolnăvicioasă cu care privesc românii toate valurile religioase pornite din America.

Ca dovadă, românul tipic nu va prinde deloc gluma asta din The Simpsons, arătînd că e mult mai puţin religios decît americanul tipic.

BBC=OTV

Un fizician suedez pensionat pe care l-am cunoscut în Uppsala, se declara extrem de nemulţumit de evoluţia recentă BBC-ului. La un moment dat era modelul ideal pentru cum se transmit ştirile, astăzi nivelul e atît de jos încît îmi vine să plîng, spunea el. Cînd spunea el asta, nu prea am ştiut ce să cred. Ieri am citit un articol pe bbc.co.uk, care mi-a dat impresia că citesc Libertatea sau Click sau alt tabloid de doi lei (de cincizeci de bani, de fapt). De fapt, calitatea articolului nu se ridica mult deasupra gunoiului pe care îl vezi de obicei la OTV, dacă te uiţi.

Articolul se numea Cult of less: living out of a hard drive( şi poate fi citit aici ) şi spune povestea unui tînăr specialist în IT din New York care s-a hotărît că nu mai are nevoie de casă şi alte chestii…materiale, pentru că mediul virtual (internetul, laptopul şi hard diskul extern) îi îndeplinesc toate nevoile. Autorul articolului spunea că stilul acesta de viaţă reprezintă un trend sau o modă şi va lua amploare. Aici e momentul unde BBC-ul derapează cu toată greutatea lui de pe şina a ceea ce înseamnă să faci ştiri, înspre dezastrul a ceea ce înseamnă să faci ştiri sau articole proaste. Nicio întrebare sau comentariu despre cum îţi îndeplineşte internetul nevoia de igienă sau acoperiş deasupra capului nici daca USB-ul ţine loc de periuţă de dinţi. Dar articolul dă cu bîta în baltă de-abia cînd prezintă ca pe o ştire serioasă ceea ce nu e nici măcar SF serios, anume că la un moment dat, în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, vom ajunge noi înşine să trăim pe hard drive, la un loc cu mp3-urile. Presupun că unii vor alege să împartă aceleaşi sectoare de hard cu Bach şi Mozart, în timp ce alţii se vor înghesui pe aceiaşi biţi cu filmele porno, după gusturi şi preferinţe. Aş scuza un redactor de la Libertatea dacă nu ar fi în stare să îşi pună întrebări serioase despre viaţă şi tehnologie, la urma urmelor, de-aia lucrează pentru Libertatea. Dar mi se pare strigător la cer ca un redactor BBC să fie atît de can-can-ist. Las  acum la o parte faptul că Roger Penrose a arătat de ce inteligenţa artificială pe care o avem astăzi e la ani lumină de ceva care măcar să semene cu inteligenţa creierului omenesc (în cartea lui The emperor’s new mind ). Deci, din punct de  vedere tehnic, posibilitatea ca o inteligenţă asemănătoare cu a noastră să fie rulată de un calculator, e astăzi inexistentă . Ce mă preocupă e concepţia scandalos de superficială pe care BBC-ul o are despre viaţă. Să presupunem că un software ar putea reproduce toate legăturile neuronale din creierul nostru şi că am avea un calculator suficient de puternic să ruleze acel soft (deocamdată ipotezele astea sînt foarte SF, dar sînt, în principiu, posibile). Ar însemna asta că acel soft sînt eu însumi? Că eu sînt cel care trăieşte pe un hard drive împreună cu mp3-urile? BBC-ul nu-şi pune nicio secundă problema identităţii, ce e ea şi cu ce se mănîncă, ce e viaţa şi ce relaţii poate stabili cu tehnologia. În schimb propune viziunea asta despre mutarea vieţii pe hard diskuri cu aceiaşi naturaleţe cu care face predicţii despre criza economică mondială.

Dacă sînt articole serioase la BBC, atunci cu siguranţă acesta nu e unul dintre ele şi dacă aşa sînt cele mai multe articole ale lor, am putea la fel de bine să ne uităm pe OTV. Diferenţele de calitate ar fi minime.