Mormoni de mii de ani

Toată lumea îi ştie pe băieţii, şi uneori fetele, îmbrăcaţi în cămaşă albă şi pantaloni negri care împart pliante religioase pe stradă şi prin autobuze. Şi toată lumea îi priveşte cu suspiciune şi cu o oarecare teamă poleită cu dispreţ, aşa cum sînt priviţi în România neortodocşii, indiferent dacă se plimbă prin autobuze împărţind pliante sau nu.

Dar nu ştiu cît de mulţi ştiu că este vorba despre Mormoni sau Biserica lui Christos a Sfinţilor Zilelor din Urmă (The Church of Jesus Christ of Latter-Day Saints). După reformele religioase începute în Europa spre sfîrşitul Evului Mediu, care au dus la apariţia a numeroase biserici prin contestarea monopolului Catolic asupra adevărului religios, pepiniera noilor mişcări religioase s-a mutat în America, unde bucurîndu-se de o libertate incomparabilă cu orice alt loc de pe pămînt, fiecare a fost liber să creadă după cum l-a tăiat capul, ceea ce a dus la o proliferare fără precedent în istoria umanităţii mişcărilor religioase. Dintre toate însă, Mormonismul este cea mai americană, din motive pe care nu pot să le spun aici fără să scriu un post de o lungime monstruoasă.

Dacă la noi mormonii sînt văzuţi ca un fel de instecte dăunătoare, poate un pic mai bine decît Martorii lui Iehova, care sînt văzuţi ca nişte ţînţari super-enervanţi, dar probabil mai rău decît Baptiştii, Adventiştii, Penticostalii şi alte mişcări neoprotestante care s-au integrat deja mai bine in peisajul religios local (deşi chiar şi aceştia sînt percepuţi tot ca nişte corpuri străine într-o ţară ortodoxă cum e România), în America lucrurile stau cu totul altfel. Acolo, a fi diferit din punct de vedere religios este cel mai natural lucru din lume. Probabil ăsta este şi motivul principal pentru care America este cea mai religioasă ţară din lume, dar asta e altă poveste.

Din punctul de vedere al perspectivei româneşti asupra mormonilor (cea care îi vede ca pe nişte dubioşi finanţaţi din fonduri oculte pentru a corupe dreapta credinţă a românilor- ar fi foarte intersant pentru români să ştie cîte sacrificii face un misionar mormon pentru credinţa lui: cum renunţă la studii sau la serviciu, cum învaţă o nouă limbă, cum îşi finanţează singur parte din toate cheltuielile şi multe altele), nu poate fi decît ironic că în momentul de faţă există 45% şanse ca următorul preşedinte al Statelor Unite ale Americii să fie mormon. Căci Mitt Romney, contracandidatul lui Obama la alegerile din toamna asta, este mormon.

Hai să mai zic odată, un pic altfel: preşedintele celei mai mari puteri din istoria umanităţii, deci cel mai puternic om din istoria umanităţii, ar putea foarte bine să fie mormon, adică unul dintre tipii ăia care vor să ne piardă nouă sufletele ortodoxe de mii de ani cu balivernele lor (de fapt Romney a făcut exact un astfel de misionarism în Franţa, în 1968). Uite, asta numesc eu şoc cultural!

Șoc cultural

Se pare că în viitor diferențele dintre sexe vor fi atît de mult minimalizate încît poate la un moment dat nu va mai avea rost sa vorbim despre femei și bărbați. Dacă ăsta e viitorul, atunci  eu aș prefera să trăiesc într-o lume în care robotii domina omenirea sau chiar într-una distrusă aproape în întregime vreun dezastru nuclear. Orice variantă mi se pare mie mai bună decît una în care nu mai există bărbați și femei ci doar o nouă formă uni-sex a fostei Homo Sapiens.

Dar ce mă face pe mine să întrevăd un astfel de viitor? s-ar putea întreba cineva. O să vorbesc din nou despre Suedia, dacă tot mai sînt pe aici pentru o scurtă perioadă de timp. Nu mi se pare mare lucru că există un partid politic al feministelor, asta mi se pare chiar firesc. Dar mi se pare mare lucru că bărbații  vor să semene din ce în ce mai mult cu femeie iar femeile cu bărbații. Ca și cum ar fi un punct mediu pe axa dintre cele două sexe unde și-au propus să se întîlnească. Și nu mă refer la homosexuali și nici la metrosexuali. De fapt, în Suedia majoritatea bărbaților sînt metrosexuali, ceea ce îi face pe finlandezi, după cum îmi povestea o finlandeză, să exagereze puțin și să spună că toți bărbații suedezi sînt homosexuali. Poate nu e așa de important că moda a devenit la fel de importantă pentru bărbați cum a fost mereu pentru femei, nici că tot mai mulți au împrumutat masiv din arsenalul de instrumente pro-frumusețe al femeilor.  Dar mie mi se pare că înseamnă ceva, și anume că ambele sexe fac pași mari către punctul imaginar pe care l-am menționat mai devreme.

O să dau un exemplu din cealaltă tabără acum, adică a femeilor, de unde a venit și  „șocul cultural”. Aseară eram într-un grup format exclusiv din suedezi, cu excepția mea și a unui prieten de-ai mei din Austria. Paote trebuie să spun înainte că nivelul de educație etc al suedezului mediu e incomparabil mai sus decît al românului mediu. Astfel, mă aflam aseară așezat lîngă o fată pe la vreo 23 de ani, manierată, care cîntă la pian și vorbește trei limbi. Dintr-o dată a făcut ceva ce nu am putut să-mi cred urechilor. Adică a rîgîit. Și a rîgîit puternic, bărbătește. Menționez că nu era deloc beată. Gazele acumulate proveneau de la o băutură răcoritoare. Eu eram oarecum șocat, dar încercam să nu arăt asta, bineînțeles. Imediat, ea se întoarce zîmbitoare la mine și mă întreabă dacă în România fetele fac asta. I-am răspuns că nu prea, în România fetele nu prea fac asta. Apoi am făcut imediat legătura cu o fată pe care am văzut-o făcînd același lucru pe stradă, dar aceea era îmbrăcată Goth și părea beată, așa că nu am băgat în seamă incidentul.

N-o să mai comentez mult asupra semnificației acestui fapt, am încercat să fac asta la început. Povestea asta de la final a fost intenționată ca ilustrație.