Pure și simplu nebunie

Insomnia este foarte la modă printre tinerii de azi. De fapt la modă sînt  Pure și alte droguri „legale” sau „etnobotanice” care o produc. Mai mulți consumatori de Pure (injectabil, adică cu seringa în venă), un drog care se poate cumpăra de la magazine aflate la numeroase colțuri de stradă, mi-au povestit că drogul ăsta îi ținea trezi. Pe unii doar cîteva zile, însă cineva îmi povestea recent că nu a dormit nouăsprezece (19!) zile, drogîndu-se întruna cu Pure.

Toți cei care au consumat și heroină și „legale” spun că legalele sînt mult mai rele. Heroina are nevoie de ani de zile ca să distrugă definitiv un om, în timp ce drogurile astae așa-zis etnobotanice care se pot cumpăra legal de la orice colț de stradă au nevoie doar de cîteva luni. Creierul consumatorilor e efectiv prăjit iar corpul e adus rapid într-o paragină generală. Nu știu altora cum li se pare, dar mie mi se pare că povestea asta e ruptă dintr-un film SF-noir. Sîntem în plină distopie, vă spun! (aici a fost zvonul din   Aleea Livezilor)  Drogurile astea sînt aduse și vîndute din România de unii dintre cei mai puternici oameni din țară, pe care nimeni nu-i bagă la pușcărie, deși ar merita să putrezească acolo.

Revenind la insomniile lungi de 10-20 de zile, mă întreb ce se mai intîmplă în capul consumatorilor de legale în timpul ăla, în afară de atacurile de panică, de pe urma cărora unii sar în casa liftului și își rup picioarele, alții sar de pe bloc, alții își dau foc și așa mai departe. Ce bine ar fi dacă perioada de nesomn ar putea fi folosită productiv! Zilele astea am ceva de scris și mi-ar prinde foarte bine o insomnie productivă care să țină vreo trei zile (ca să fiu rezonabil). Mai că sînt tentat să dau și eu fuga la un magazin de vise să-mi iau o doză de Pure. Dar la fel de bine aș putea să mă arunc în gol de la etajul 10 și să termin dintr-o dată, căci în definitiv să te apuci de Pure e cam același lucru. Eu cel puțin aș scăpa repede, fără chinurile iadului prin care ajung să treacă copilașii ăștia teribiliști și inconștienți care fumează și injectează „sare de baie” și „îngrășăminte pentru plante”, căci sub astfel de etichete sînt vîndute drogurile astea, pentru a ocolo justiția care, uite domne!, în cazul ăsta e chiar oarbă!

PS: Îi urez aici bun venit pe blogul meu lui Mihai T. Cred că m-ai vizitat și mai de mult, dar acum ai comentat mai substanțial și îți multumesc. Pînă acum n-am avut timp să îți răspund la fiecare comentariu, dar o s-o fac cît de repede pot.

PPS: O cititoare fidelă şi inteligentă mi-a atras atenţia că am făcut ceva foarte urît colportînd zvonuri din Aleea Livezilor despre cine ar aduce legalele în România. Aşa că am făcut ce n-am mai făcut niciodată pe blogul meu, adică m-am cenzurat singur eliminînd fraza respectivă. Îi mulţumesc cititoarei şi sper să stea în continuare cu ochii pe mine.

Puşcărie te halesc

Nu, nu m-am tîmpit. Nici nu m-am cocalarizat sau manelizat. Am pus titlul ăsta doar ca să şochez (dacă aş fi pus semnele de punctuaţie necesare aş fi stricat toată şmecheria). De fapt, chiar vreau să scriu două vorbe despre puşcărie şi despre mîncarea de acolo. Cîteodată, joia, cînd serviciul mă trimite prin Jilava, am ocazia să mănînc acolo. Cantina sau popota cadrelor e un loc oarecum intim, cu mîncare bună şi foarte, foarte ieftină. Azi am mîncat peşte  cu mămăliguţă şi usturoi şi cu îngheţată la desert. Totul cu doar şase lei. Să tot mănînci în puşcărie. Aproape că îmi pare rău că nu am drum zilnic pe acolo.

Poate unora li s-a întors pe dos stomacul în secunda în care au auzit de mîncare asociată cu puşcăria. Am văzut şi mîncarea deţinuţilor şi am şi mirosit-0, plimbată pe secţie în nişte butoaie de aluminiu, şi mi s-a întors şi mie pe dos stomacul. Probabil mîncarea îndeplineşte toate standardele de iegienă etc, dar cînd vine vorba de miros, modalitate de prezentare etc., te face să crezi că ar putea să fie şi viermi acolo.

Pentru că a venit vorba de viermi, o fac un salt din Jilava în adîncimile spaţiului cosmic. Din fizica teoretică, science fiction-ul a luat conceptul de gaură de vierme şi l-a bagatelizat uşor, dar în esenţă gaura de vierme e ceva foarte serios. Gaura de vierme, din cîte îmi amintesc eu, e o modalitate de a parcurge distanţe incredibil de mari sugerată de anumite teorii din fizică. Conform acestor teorii, în anumite condiţii spaţiul se îndoaie şi face ca două puncte situate la milioane de ani lumină distanţă să ajungă unul lîngă altul făcînd astfel posibilă trecerea dintr-unul în altul, ca şi cum ai trece o punte. Recent citeam un articol în care se spunea că viermii ar putea ajuta omul să ajungă departe în spaţiu. Cînd am văzut titlul (ca să  vedeţi cît de important e titlul şi de ce am riscat să-mi stric reputaţia apelînd la unul aşa de colorat)  gîndul mi-a fugit imediat la găurile te vierme (metaforic) pe care le ştiam eu din SF şi fizica teoretică. Doar că în articolul respectiv era vorba de viermi din ăştia de pe pămînt pe care îi găsim uneori prin mîncare, şi nu doar în Jilava. Se pare că anumiţi viermi îşi pot aduce contribuţia la prevenirea anumitor probleme de sănătate asociate cu călătoriile foarte lungi din spaţiu. Cu alte cuvinte, viermii sînt de viitor. Parcă şi văd oamenii viitorului dormind cîţiva ani într-o cutie plină de viermi. Dar cred că astfel am sugerat un coşciug cu un cadavru în descompunere, atingînd astfel pentru prima dată pe blogul meu dimensiunea horror. Îmi cer scuze de la cititorii mai sensibili.

BBC=OTV

Un fizician suedez pensionat pe care l-am cunoscut în Uppsala, se declara extrem de nemulţumit de evoluţia recentă BBC-ului. La un moment dat era modelul ideal pentru cum se transmit ştirile, astăzi nivelul e atît de jos încît îmi vine să plîng, spunea el. Cînd spunea el asta, nu prea am ştiut ce să cred. Ieri am citit un articol pe bbc.co.uk, care mi-a dat impresia că citesc Libertatea sau Click sau alt tabloid de doi lei (de cincizeci de bani, de fapt). De fapt, calitatea articolului nu se ridica mult deasupra gunoiului pe care îl vezi de obicei la OTV, dacă te uiţi.

Articolul se numea Cult of less: living out of a hard drive( şi poate fi citit aici ) şi spune povestea unui tînăr specialist în IT din New York care s-a hotărît că nu mai are nevoie de casă şi alte chestii…materiale, pentru că mediul virtual (internetul, laptopul şi hard diskul extern) îi îndeplinesc toate nevoile. Autorul articolului spunea că stilul acesta de viaţă reprezintă un trend sau o modă şi va lua amploare. Aici e momentul unde BBC-ul derapează cu toată greutatea lui de pe şina a ceea ce înseamnă să faci ştiri, înspre dezastrul a ceea ce înseamnă să faci ştiri sau articole proaste. Nicio întrebare sau comentariu despre cum îţi îndeplineşte internetul nevoia de igienă sau acoperiş deasupra capului nici daca USB-ul ţine loc de periuţă de dinţi. Dar articolul dă cu bîta în baltă de-abia cînd prezintă ca pe o ştire serioasă ceea ce nu e nici măcar SF serios, anume că la un moment dat, în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, vom ajunge noi înşine să trăim pe hard drive, la un loc cu mp3-urile. Presupun că unii vor alege să împartă aceleaşi sectoare de hard cu Bach şi Mozart, în timp ce alţii se vor înghesui pe aceiaşi biţi cu filmele porno, după gusturi şi preferinţe. Aş scuza un redactor de la Libertatea dacă nu ar fi în stare să îşi pună întrebări serioase despre viaţă şi tehnologie, la urma urmelor, de-aia lucrează pentru Libertatea. Dar mi se pare strigător la cer ca un redactor BBC să fie atît de can-can-ist. Las  acum la o parte faptul că Roger Penrose a arătat de ce inteligenţa artificială pe care o avem astăzi e la ani lumină de ceva care măcar să semene cu inteligenţa creierului omenesc (în cartea lui The emperor’s new mind ). Deci, din punct de  vedere tehnic, posibilitatea ca o inteligenţă asemănătoare cu a noastră să fie rulată de un calculator, e astăzi inexistentă . Ce mă preocupă e concepţia scandalos de superficială pe care BBC-ul o are despre viaţă. Să presupunem că un software ar putea reproduce toate legăturile neuronale din creierul nostru şi că am avea un calculator suficient de puternic să ruleze acel soft (deocamdată ipotezele astea sînt foarte SF, dar sînt, în principiu, posibile). Ar însemna asta că acel soft sînt eu însumi? Că eu sînt cel care trăieşte pe un hard drive împreună cu mp3-urile? BBC-ul nu-şi pune nicio secundă problema identităţii, ce e ea şi cu ce se mănîncă, ce e viaţa şi ce relaţii poate stabili cu tehnologia. În schimb propune viziunea asta despre mutarea vieţii pe hard diskuri cu aceiaşi naturaleţe cu care face predicţii despre criza economică mondială.

Dacă sînt articole serioase la BBC, atunci cu siguranţă acesta nu e unul dintre ele şi dacă aşa sînt cele mai multe articole ale lor, am putea la fel de bine să ne uităm pe OTV. Diferenţele de calitate ar fi minime.

Hai sa ne plimbam cu bicicleta? Nu, hai să circulăm cu bicicleta!

Unul dintre lucrurile care îmi lipsesc din Uppsala e bicicleta. Nu doar bicicleta ca obiect, pentru că ăsta e uşor de obţinut. Ci întreaga cultură a bicicletei, cu piste speciale care  te duc oriunde vrei să ajungi, cu condiţia să dai din pedale, bineînţeles.

Ce au înţeles oamenii din ţări „civilizate” e că bicicleta e un mijloc de transport, nu o chestie cu care te plimbi prin parc. E gratis, pentru că nu consumă combustibil ci calorii, pe care oricum le avem în exces, cei mai mulţi dintre noi. E uneori mai rapid decît maşina şi nu necesită loc de parcare. Şi nu în ultimul rînd dacă mai mulţi oameni ar merge cu bicicleta, să zicem 30 la sută dintre cei care merg acum cu maşina, am avea un Bucureşti mai sănătos şi mai frumos.

E adevărat că, după cum zicea cineva, să mergi cu bicicleta în Bucureşti e aproape un sport extrem. Dar dacă s-ar învîrti altfel rotiţele din capetele noastre made in Romania poate s-ar schimba ceva în bine. Aseară am decis să merg pe jos acasă de la birou şi am trecut prin parcul izvor. Mă gîndeam că trebuie neapărat să-mi cumpăr bicicletă. Dintr-o dată îmi dau seama că peste tot în jurul meu sînt biciclete, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva am fost teleportat fără să-mi dau seama în alt oraş decît Bucureştiul. Poate într-un univers paralel cu un Bucureşti identic, cu unica diferenţă că în acel Bucureşti sînt două milioane de biciclete şi vreo două mii de maşini. Dar nu se întîmplase nimic de domeniul SF. Era vorba de o acţiune a organizaţiei (probabil ONG) Green Revolution care are un program numit puţin pretenţios „free bike sharing”, dacă-mi aduc eu bine aminte. Nu mi-am luat eu însumi o bicicletă, dar presupun că e necesar un act de identitate şi primeşti gratis o bicicletă.

Iniţiativa e admirabilă şi intenţia organizatorilor e, presupun, nu să ofere distracţie gratis în parc, ci să creeze în capul bucureşteanului de rînd loc pentru bicicletă. Din păcate oamenii ăştia, oricît de bine intenţionaţi, nu pot crea şi benzi pentru biciclişti şi nici respect în capul şoferilor şi al pietonilor. Săracii pietoni, abia dacă au ei pe unde să meargă, căci în Bucureşti toate trotuarele sînt de fapt parcări.

Sînt hotărît să îmi cumpăr bicicletă, chiar dacă sînt într-o groapă financiară din care nu mă văd ieşit prea curînd (o bicicletă de 300 de lei nu e o opţiune, e ca şi cum ai arunca banii la gunoi). Dar din pacate la magazinele de biciclete nu poţi cumpăra aer curat, benzi speciale pentru bicicletă care să te ducă oriunde vrei să ajungi, bun simţ şi respect din partea şoferilor şi toate celelalte lucruri care, pe lîngă obiectul fizic al bicicletei, fac ca bicicleta să fie un lucru extraordinar.

Nu-mi rămîne decît să închid ochii şi să îmi închipui că respir aerul din Uppsala, că merg pe banda mea unde nu exista riscul să dea nimeni peste mine. Ştiu, exerciţiul ăsta de imaginaţie o să fie greu printre înjurăturile şoferilor, care te văd ca pe un gîndac în calea lor.

PS: Sînt şi eu şofer.