Este nori de zapada deasupra hunedori

Ca orice blogger, sînt şi eu foarte doritor de cititori. Motivele pot să varieze, dar e cert e că dacă ţi-ai făcut blog ai vrea să te viziteze întreaga lume. Deocamdată eu am cîteva zeci de mii de hit-uri adunate în cîţiva ani, în timp ce Ray William Johnson, de exemplu, primeşte pe Youtube cîte zece milioane de hit-uri pe săptămînă. Ceea ce îl face celebru şi bogat. Eu, dacă o să fiu vreodată celebru, cu siguranţă n-o să fie datorită bloggingului.

Poate nu e frumos ce fac acum, dar pentru că ziceam că sînt doritor de cititori, înseamnă că mă bucur de orice vizitator, chiar şi de cel care (din cei 30 care m-au vizitat azi-calea mea către celebrite tinde la infinit în felul ăsta) a ajuns pe blogul meu după ce a căutat pe Google următoarea chestie: ” este nori de zapada deasupra hunedori”.

Spre o lume mai bună

Nu știu dacă lumea noastră se îndreaptă spre o lume mai bună. Revoluționarii marxiști erau convinși de asta, azi nu mai e nimeni convins. Lumea și-a pierdut încrederea în Progres, în Rațiune, în credință, în sfîrșit, și-a pierdut încrederea în încredere. Vrem s-o luăm de la cap și nu știm de unde. Sînt esoteric și fără noimă, știu și îmi cer scuze.

Anyslut, cum zice Ray William Johnson, mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume mai bună. Nu perfectă, pentru că nu e posibil așa ceva pe aici prin universul nostru, dar mai bună. Destul de bună pentru a-mi permite să îmi las bicicleta la metrou fără riscul de a-mi fi furată. Anul trecut pe vremea asta am lăsat-o zece zile în parcarea de biciclete a gării centrale din Uppsala, timp în care eu m-am plimbat fără grijă prin Norvegia. O Norvegie care pe vremea aia era încă un paradis necăzut în păcat, spre deosebire de cea de azi care e lovită de iad. Un iad cu atît mai surprinzător cu cît nu a fost produs de diabolicii teroriști arabi ci de un blond neo-nazist și pseudo-creștin, as Norwegian as it gets, cum ar zice englezul.

L-am descoperit recent pe John Milbank, de care auzisem vag dar pe care nu-l citisem deloc, un intelectual care înoată, cu destul de mult succes, în apele tulburi unde se întîlnește teoria socială cu teologia. Și l-am redescoperit pe Slavoj Zizek, unul dintre cei mai importanți hegelianiști ai momentului, a cărui carte Zăbovind în negativ mi-a căzut din întîmplare în mînă acum vreo 10 ani. Sigur, n-am înțeles nimic din ea la vremea aia. Tot ce îmi amintesc e o discuție foarte interesantă despre sine  și cartezianul cogito cu referire la Blade runner .

Îmi promit azi că îmi voi lua cît mai repede un Kindle pentru a mă putea bucura mai bine de toate comorile în format pdf de pe calculatorul meu.