Vreau să mă călugăresc

Au trecut luni de zile, și zile de ore, și ore de secunde, de cînd n-am mai scris pe blog. Am și uitat cum se face. De fapt uitasem nu cum se face, ci mai degrabă că se face. Că face, că merită, adică. Și, stînd strîmb și judecînd drept (de stat strîmb, chiar stau strîmb acum, dar nu am nicio garanție că judec drept), nici nu merită.

Am scris multe articole aici care nu aveau alt rost decît să încerce să mă convingă pe mine însumi că merită să continui să scriu. Sînt din ce în ce mai puțin convingător, în privința asta. Nu că mi-aș fi pierdut credința în scris. Din contră, sînt mai credincios ca niciodată. De fapt, vreau să mă călugăresc. Dor că nu pot, deocamdată. Pînă una alta, mai merg din cînd în cînd la biserică, pentru a-mi liniști conștiința. Cam asta e blogul, mersul la biserică o dată pe săptămînă, sau mai rar, pentru a-ți liniști conștiința că ți-ai făcut datoria față de Dumnezeu. Cînd de fapt, datoria față de Dumnezeu are prea puțin de-a face cu mersul la biserică o dată pe săptămînă. Sau de mai multe ori. Rațiunea de a fi a protestantismului a fost nu de a distruge mănăstirile, ci de a face o mănăstire din întreaga lume. Fără jumătăți de măsură. Totul sau nimic.

 

Spre o lume mai bună

Nu știu dacă lumea noastră se îndreaptă spre o lume mai bună. Revoluționarii marxiști erau convinși de asta, azi nu mai e nimeni convins. Lumea și-a pierdut încrederea în Progres, în Rațiune, în credință, în sfîrșit, și-a pierdut încrederea în încredere. Vrem s-o luăm de la cap și nu știm de unde. Sînt esoteric și fără noimă, știu și îmi cer scuze.

Anyslut, cum zice Ray William Johnson, mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume mai bună. Nu perfectă, pentru că nu e posibil așa ceva pe aici prin universul nostru, dar mai bună. Destul de bună pentru a-mi permite să îmi las bicicleta la metrou fără riscul de a-mi fi furată. Anul trecut pe vremea asta am lăsat-o zece zile în parcarea de biciclete a gării centrale din Uppsala, timp în care eu m-am plimbat fără grijă prin Norvegia. O Norvegie care pe vremea aia era încă un paradis necăzut în păcat, spre deosebire de cea de azi care e lovită de iad. Un iad cu atît mai surprinzător cu cît nu a fost produs de diabolicii teroriști arabi ci de un blond neo-nazist și pseudo-creștin, as Norwegian as it gets, cum ar zice englezul.

L-am descoperit recent pe John Milbank, de care auzisem vag dar pe care nu-l citisem deloc, un intelectual care înoată, cu destul de mult succes, în apele tulburi unde se întîlnește teoria socială cu teologia. Și l-am redescoperit pe Slavoj Zizek, unul dintre cei mai importanți hegelianiști ai momentului, a cărui carte Zăbovind în negativ mi-a căzut din întîmplare în mînă acum vreo 10 ani. Sigur, n-am înțeles nimic din ea la vremea aia. Tot ce îmi amintesc e o discuție foarte interesantă despre sine  și cartezianul cogito cu referire la Blade runner .

Îmi promit azi că îmi voi lua cît mai repede un Kindle pentru a mă putea bucura mai bine de toate comorile în format pdf de pe calculatorul meu.

Despre pisici negre şi alţi demoni

Azi e marţi şi unii se tem de trei ceasuri rele. Dar n-ar trebui să se teamă, pentru că e 10, ar fi trebuit să se teamă dacă ar fi fost marţi, 13. Sau n-ar fi trebuit să se teamă nici atunci? Unii nu cred, dar la un moment dat, într-o zi de marţi, li se întîmplă nişte chestii naşpa (pot să folosesc limbajul ăsta?) dintre care trei li se par chiar foarte naşpa, pentru că superstiţia spune că trebuie să fie trei ceasuri rele. După asta, încep să creadă.

Ce e superstiţia? Superstiţia presupune, ca o condiţie sine qua non, o reducere la minim a activităţii intelectuale a celui ce crede în ea. Cel care crede horoscopul, e la fel de superstiţios ca cel care crede în pisici negre şi ceasuri rele. Horoscopul insultă inteligenţa pentru că vrea să te facă să accepţi faptul că şapte miliarde de oameni pot fi împărţite în 12 categorii şi că ziua lor poate fi, în linii mari, prezisă avînd la bază doar data naşterii. Nu-i aşa că e greu de crezut că 500 de milioane de oameni trebuie să primescă bani sau să se certe cu şeful azi, pentru că aşa spune horoscopul? La fel şi ceasurile astea rele, presupun că există o lege sau o entitate care nu are altă treabă decît ca în ziua de marţi, sau pentru cei mai riguroşi, în ziua de marţi, 13, are grijă ca toată lumea să păţească nici mai mult nici mai puţin de trei chestii nasoale. În ambele cazuri, cel care crede e o fiinţă care şi-a suspendat raţiunea, presupunînd că avut ce să-şi suspende.

Nota bene: A nu se confunda superstiţia cu credinţa! Dacă aş vrea să analizez relaţia şi diferenţele dintre credinţă şi superstiţie, ar trebui să scriu un post atît de lung că nu l-ar mai citi nimeni. Plus că aş încălca toate regulile bloggingului.  Şi aşa cînd am migrat de pe blogspot mi-am pierdut toate etichetele/tagurile, ceea ce mă face foarte greu de indexat si foarte trist.