Nori de zăpadă

Bine că există free hot-spot-uri unde poți intra pe net. Altfel m-aș fi plictisit în astea trei ore cît mai am de așteptat în aeroportul din Praga, pînă mă urc în avionul care mă va duce direct la Stockholm. Sau..nu m-aș fi plictisit. M-aș fi uitat la Futurama sau aș fi citit. Am atîtea de citit! O să mă întîlnesc în cîteva zile cu Grace Davie și nici măcar nu i-am terminat de citit cartea, pe care am cumărat-o acum mai bine de o lună.

Cînd m-am urcat în avion, în Otopeni, tocmai începuseră să cadă fulgi de zapadă, așa că îi puteam vedea bine. Erau puțini și rari, dar erau. După ce avionul a decolat, deasupra norilor soarele tocmai se pregătea să răsară. Era suficientă lumină ca să văd pătura groasă de nori care semănau cu vata. Pufoși și cu forme neregulate dar care privite de la distanță creau o impresie estetică destul de impresionantă. Uite, pînă și pe nori găsești urme ale frumosului! Tot ce ține de estetică e un mister total. Cînd am urcat mai sus, păreau o întindere nesfîrșită de zăpadă. Zăpada vine din zăpadă, mi-am spus.