Consilier de probaţiune la bine şi la rău

De la începutul anului şi pînă acum aproximativ o lună cînd am revenit la serviciu, cam uitasem că sînt şi consilier de probaţiune. Vinerea trecută, însă, mi-am amintit asta într-un mod destul de dramatic. Mă aflam pe teren, undeva în zona Brîncoveanu, făcîndu-mi meseria  care pe teren înseamnă în general că vizitez  inculpaţi (sau infractori ipotetici). Mă aflam, deci, în curtea unui inculpat cu vilă şi cu un rottweiler foarte needucat. Needucat pentru că în timp ce mă aflam cu spatele la el, a băgat capul prin grilajul foarte generos (nici stăpînul nu era foarte educat) şi m-a muşcat de fund. Dacă descriu o întîmplare adevărată, am voie să folosesc cuvîntul fund, nu-i aşa? M-am dus la urgenţă şi de acolo la spitalul Colentina pentru a-mi face injecţiile necesare.

Cu mine pe teren erau şi două studente care fac practică la noi şi pe care le-am luat pe teren ca să le arăt ce aventuri are un consilier de probaţiune. Din cîte ştiu, e prima dată în istoria Probaţiunii din România cînd un consilier de probaţiune e muşcat de fund, deci nu mă aşteptam la o astfel de aventură. Studentele respective (care probabil nu-mi citesc blogul, iar dacă mi-l citesc sper că nu se supără pentru ce o să scriu) trebuie să-şi pună impresiile şi observaţiile într-un jurnal de practică. Astăzi, le-am întrebat dacă au de gînd să treacă în jurnalul de practică cum au asistat ele la violentarea unui consilier de proaţiune de către un rottweiler needucat. S-au uitat mirate la mine şi mi-au răspuns că nici prin cap nu le -a trecut aşa ceva. Asta pentru că jurnalul e un document oficial în care se trec lucruri oficiale şi serioase. Dar şi muşcătura mea a fost oficială, pentru că la spital am declarat-o ca accident de muncă. Şi a fost şi serioasă pentru că am şi acum pe curea urmele dinţilor care n-au reuşit să-mi găurească fundul. Doar doi au făcut asta.