Roboți schizofrenici

Mi se pare mie sau pînă foarte recent oamenii puneau mai mult suflet în ce făceau? Prin a pune suflet în ceva înțeleg a face ceva și cu mintea și cu mîna în același timp, cu întreaga ființă, cu toată inima, ca un întreg unitar. Astăzi, nu în ultimul rînd din cauza tehnologiei care ne dă posibilitatea să fim în mai multe spații în același itmp, sîntem din ce în ce mai schizofrenici în aproape tot ce facem. Schizofrenie vine din greaca veche și înseamnă a avea mintea împărțită sau ruptă, și dacă asta înseamnă schizofrenie, atunci lumea e mai schizofrenică ca niciodată, astăzi cînd avem tot timpul un ochi în ecranul telefonului mobil cînd sîntem pe drum, și al laptopului cînd sîntem acasă. Sufletului nostru îi este din ce în ce mai greu să se regăsească într-un loc anume, rătăcind buimac prin diverse spații virtuale (Facebook, Whatsapp, de exemplu), și ca rezultat e din ce în ce mai greu să-l ancorăm în realitățile reale din jurul nostru, pentru simplul motiv că e foarte greu să-l chemăm acasă din peregrenările lui cibernetice, himerice, și să-i spunem, auzi, suflete al meu, mai stai locului pe canapea lîngă mine! Tehnologia ne recreează după chipul și asemănarea ei fără să ne dăm seama, dar știm foarte bine ce înseamnă asta, anume că sîntem din ce în ce mai roboți, mai fără o conștiină care să ne anime din interior, din ce în ce mai servili schemei pavloviene stimul-reflex condiționat, din ce în ce mai puțin oameni.
Pînă acum o sută de ani oamenii puneau mai mult suflet într-o strîngere de mînă decît oamenii de azi pun în sex, adică o strîngere de mînă însemna mai mult atunci decît înseamnă sexul astăzi. A lua mîna cuiva însemna deja promisiunea unui angajament sufletesc, pe cînd astăzi, sexul, care este mai ușor și mai comun decît erau strîngerile de mînă atunci, nu mai înseamnă nimic. A face sex cu cineva, oricît de minunate ar fi minutele de extaz comun, nu mai are nicio legătură cu sufletul, nu în felul în care în trecut o atingere de mînă însemna deja promisiunea unui contact sufletesc. Astăzi sexul nu mai este nici punctul culminant al unei relații cum era mai demult, dar nici ceva preliminar pentru o relație, cu alte cuvinte nu mai are nicio legătură cu relațiile și deci cu sufletul, deoarece relații se pot stabili doar între suflete, nu între corpuri. Ea sau el luînd telefonul de pe noptieră la doar cîteva minute după dansul umed și gălăgios cu bucuria cu care te întorci acasă și dîndu-și seama că în timpul freneziei fizice sufletul rămăsese acolo, navigînd pe Facebook sau Whatsapp.

Cum funcţionează reclamele

Cred că toată lumea a auzit la un moment dat vorbindu-se despre „manipularea prin reclame” . Unii cred că oamenii sînt nişte aparate care pot fi condiţionate să răspundă la nişte stimuli, ca cîinele lui Pavlov. Realitatea e că oamenii sînt nişte abisuri fără fund şi o reclamă care ar reuşi să manipuleze acest abis astfel încît să-i determine comportamentul de cumpărător, ar fi genială şi ar merita un premiu Nobel. Nu ea, producătorul ei.

Am văzut aseară un exemplu despre cum funcţionează reclamele. Eram la film şi înainte să înceapă filmul erau reclame. După cum ştiu cei care merg la cinema, de multă vreme avem reclame şi pe marele ecran. Eu am zis că o să încetez să merg la cinema în momentul or să fie reclame şi în timpul filmului. Sper să mă ţin de cuvînt. Pe lîngă reclamele propriu zise, mai sînt şi clipuri antidiscriminare sau împotriva violenţei etc, care vor să schimbe atitudini, deci, în esenţă, tot reclame. Aseară era un clip al cărui mesaj era „nu mă judeca fără să mă cunoşti”, cu referire la etnia romă. Tipul de lîngă mine, un grăsuţ pe la vreo 30 şi ceva de ani, mormăie suficient de tare ca să-l aud şi eu:  Tu mă furi 15 ani şi eu să nu te judec? Du-te-n măta! Am încheiat citatul. Pentru mine, ăsta a fost încă un argument că mintea omului e un complex atît de greu de influenţat, încît influenţa  reclamelor, dacă există, e extrem de limitată.