Un drac pe pămînt

Sînt oameni pe lumea asta care parcă personifică sau întrupează Răul, adică un fel de draci pe pămînt. Din păcate e o listă lungă de astfel de oameni. Ar fi fost bine dacă ar fi fost încheiată cu Stalin sau cu Hitler. Cel mai recent și căutat drac în momentul de față de Joseph Kony,  care e primul pe lista celor mai căutați de curtea internațională de la Haga pentru crime de război, crime împotriva umanității, violuri și multe altele. Crima lui preferată era aceea de a răpi copii (Uganda, Africa), a-i pune să își omoare părinții pentru a-i zdrobi psihic și a-i putea transforma astfel în soldații lui, eventual cu ajutorul drogurilor dacă omorîtul părinților nu era suficient, și a le vinde surorile ca sclave sexuale.

Filmul pe care l-am pus aici, și care e probabil cel mai vizualizat video de pe Youtube zilele astea, spune mai bine decît mine povestea, așa că recomand să fie văzut. E foarte bine făcut și nici nu simți cînd trec cele treizeci de minute. Tot despre povestea asta incredibil de urîtă este și un film mai lung, unul de la Hollywood, cu Gerard Butler (Machine Gun Preacher). Filmul nu e tocmai o operă de artă, dar spune povestea din păcate adevărată a acestor copii răpiți,  din perspectiva unui biker care s-a făcut creștin la un moment dat și apoi a pus mîna pe mitralieră pentru a-i apăra. Ambele filme spun povestea a doi oameni care încearcă să facă ceva pentru a-l opri pe dracul Kony.

Dacă altceva nu poți să faci, ai putea  măcar să-ți rupi trezeci de minute pentru a vedea filmul ăsta.  Îți promit că după ce îl vei fi văzut, toate problemele tale de genul  celor pe care le enumăr în paranteză (că nu-ți ajung banii pentru un iPhone 4S sau pentru „noul iPad”, că te-a părăsit iubita, că maică-ta e isterică, că ești un plictisit cronic etc. etc.) vor fi dispărut ca prin minune.

PS : Spuneam că Machine Gun Preacher nu e o operă de artă, și e adevărat. Dar la fel de adevărat e că e unul dintre acele filme pe care, indiferent de nivelul artistic, oricine are o datorie morală să le vadă.

De prostia ar durea, România ar urla

Începe recensămîntul. Nu mi-ar fi trecut prin cap să pomenesc cuvîntul ăsta pe blogul meu dacă nu aş fi aflat cu stupoare că există oameni care cred că recensămîntul ăsta e „diabolic”, „opresiv”, „abuziv” etc. etc.,  că e, cu alte cuvinte, orice altceva decît ceea ce e în realitate, adică cel mai important eveniment statistic din viaţa unei ţări. Recensămîntul este nimic altceva decît un instrument  de cunoaştere, un instrument prin care noi  ne cunoaştem pe noi înşine mai bine: cîţi sîntem, ce vîrste avem, ce nivel al educaţiei, cu ce ne ocupăm şi aşa mai departe. Sigur, într-o ţară ca România, unde sînt foarte mulţi cei care cred că soarele se învîrte în jurul pămîntului şi nu invers, era de aşteptat să apară unii care să creadă că recensămîntul e un instrument al diavolului sau al unui stat opresiv şi malefic. Sper totuşi că specia asta întunecaţi la minte să nu fie foarte numeroasă, deşi sînt mulţi indicatori care sugerează contrariul.