Mormoni de mii de ani

Toată lumea îi ştie pe băieţii, şi uneori fetele, îmbrăcaţi în cămaşă albă şi pantaloni negri care împart pliante religioase pe stradă şi prin autobuze. Şi toată lumea îi priveşte cu suspiciune şi cu o oarecare teamă poleită cu dispreţ, aşa cum sînt priviţi în România neortodocşii, indiferent dacă se plimbă prin autobuze împărţind pliante sau nu.

Dar nu ştiu cît de mulţi ştiu că este vorba despre Mormoni sau Biserica lui Christos a Sfinţilor Zilelor din Urmă (The Church of Jesus Christ of Latter-Day Saints). După reformele religioase începute în Europa spre sfîrşitul Evului Mediu, care au dus la apariţia a numeroase biserici prin contestarea monopolului Catolic asupra adevărului religios, pepiniera noilor mişcări religioase s-a mutat în America, unde bucurîndu-se de o libertate incomparabilă cu orice alt loc de pe pămînt, fiecare a fost liber să creadă după cum l-a tăiat capul, ceea ce a dus la o proliferare fără precedent în istoria umanităţii mişcărilor religioase. Dintre toate însă, Mormonismul este cea mai americană, din motive pe care nu pot să le spun aici fără să scriu un post de o lungime monstruoasă.

Dacă la noi mormonii sînt văzuţi ca un fel de instecte dăunătoare, poate un pic mai bine decît Martorii lui Iehova, care sînt văzuţi ca nişte ţînţari super-enervanţi, dar probabil mai rău decît Baptiştii, Adventiştii, Penticostalii şi alte mişcări neoprotestante care s-au integrat deja mai bine in peisajul religios local (deşi chiar şi aceştia sînt percepuţi tot ca nişte corpuri străine într-o ţară ortodoxă cum e România), în America lucrurile stau cu totul altfel. Acolo, a fi diferit din punct de vedere religios este cel mai natural lucru din lume. Probabil ăsta este şi motivul principal pentru care America este cea mai religioasă ţară din lume, dar asta e altă poveste.

Din punctul de vedere al perspectivei româneşti asupra mormonilor (cea care îi vede ca pe nişte dubioşi finanţaţi din fonduri oculte pentru a corupe dreapta credinţă a românilor- ar fi foarte intersant pentru români să ştie cîte sacrificii face un misionar mormon pentru credinţa lui: cum renunţă la studii sau la serviciu, cum învaţă o nouă limbă, cum îşi finanţează singur parte din toate cheltuielile şi multe altele), nu poate fi decît ironic că în momentul de faţă există 45% şanse ca următorul preşedinte al Statelor Unite ale Americii să fie mormon. Căci Mitt Romney, contracandidatul lui Obama la alegerile din toamna asta, este mormon.

Hai să mai zic odată, un pic altfel: preşedintele celei mai mari puteri din istoria umanităţii, deci cel mai puternic om din istoria umanităţii, ar putea foarte bine să fie mormon, adică unul dintre tipii ăia care vor să ne piardă nouă sufletele ortodoxe de mii de ani cu balivernele lor (de fapt Romney a făcut exact un astfel de misionarism în Franţa, în 1968). Uite, asta numesc eu şoc cultural!

Postul Paştelui

Nu e prima dată cînd pasiunea cu care Fabian urăşte religia mă face să scriu, deci nu e prima dată cînd e în rolul de muză. Într-un post în care scriam ceva despre cum e  viaţa în ţările islamice, el s-a năpustit din nou asupra religiei, aducînd iar vechiul argument al noilor ateişti conform căruia religia e responsabilă de toate relele din lume.

Nu are sens să înerc să fac eu pe avocatul religiei, mai ales cînd acuzaţia e atît de subţire. Ştie toată lumea că cel mai sîngeros episod din istoria umanităţii a avut loc tocmai într-o perioada şi într-un context în care religia era aproape inexistentă sau se dorea extirparea ei, spălarea jegului dintre degete, cum foarte plastic zicea cineva (pentru cine nu şi-a dat seama, mă refer la comunism şi fascism). Şi apoi, să vorbeşti despre religie în general e absurd şi nu duce nicăieri. Există nu religie, ci religii, fiecare cu specificul şi cu urmările ei în plan social, individual, etic, etc.

Cînd i-am răspuns lui Fabian am făcut afirmaţia, tare pentru unii, că Creştinismul este cel care a produs ştiinţa aşa cum este ea practicată astăzi în Occident. Că ştiinţa modernă este un produs al Occidentului, nu neagă nimeni, dar că ar avea vreo legătură cu Creştinismul nu e chiar o idee intuitivă. Nu este un conflict permament între ştiinţă şi religie (Creştinism)? Na încercat Biserica Evului Mediu să ardă pe rug, încă din scutece, ştiinţa şi pe cei ce o practicau? La prima întrebare răspunsul este nu iar la a doua e da, dar niciuna din aceste întrebări nu are de fapt legătură cu modul în care Creştinismul şi tradiţia iudeo-creştină în general au produs ştiinţa modernă.

Cum s-a întîmplat asta? Că îi place sau nu lui Fabian (sigur nu-i place), omenirea a fost dintotdeauna religioasă. Cine nu mă crede, să-l întrebe pe Mircea Eliade sau pe alţi istorici ai religiilor. Pentru toate religiile, întregul univers era ca o prelungire a corpului lui Dumnezeu. Din acest motiv, totul, dar absolut totul, era sacru. Pietrele, copacii, animalele, stelele, soarele etc, erau cumva parte din dumnezeu sau chiar dumnezei în sine. Peter Berger, unul dintre cei mai importanţi sociologi ai religiei încă în viaţă, scria că secularizarea a început odată cu Moise şi cu iudaismul în general. De ce? Pentru că Iudaismul a fost prima religie care a adus pe scenă un Dumnezeu trasncedent, adică un Dumnezeu care nu era deloc parte din natură, ci era cu totul în afara ei. Deci nu mai există pietre, animale etc sfinte, ceea ce creează dintr-o dată un vid de sacru, un loc care mai tîrziu avea să fie umplut  de investigaţia ştiinţifică.

Dar asta e doar o condiţie negativă a ştiinţei. Adică, bun, s-a făcut loc pentru ştiinţă, dar de ce să o facem?! Să nu uităm că pe vremea aia nu visa nimeni la iPhone-uri şi că scriitori de science fiction, chiar şi cei mai timpurii, ca Jules Verne, sînt ei înşişi produsul unei epoci ştiinţifice. Creştinismul este cel care a oferit motorul pentru ştiinţă, după ce iudaismul pregătise terenul prin extragerea lui Dumnezeu din lume, ca să zic aşa.

Cei mai mari oameni de ştiinţă au fost creştini, de exemplu Sir Isaac Newton, despre care s-a spus că a scris mai mult despre Daniel şi Apocalipsa (cărţile profetice ale Bibliei) decît a scris despre gravitaţie şi mişcările stelelor. Pentru Newton, cunoaşterea naturii şi înţelegerea secretelor ei nu era nimic altceva decît cea mai bună cale de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi a-i înţelege secretele. Şi iată că ştiinţa, motivată de dorinţa de cunoaştere a lui Dumnezeu, putea acum să disece în voie broaşte şi pietre, fără frica de insulta vreun duh sau vreun zeu. Aşa s-a născut ştiinţa modernă, şi e ironic că astăzi se vorbeşte atît  de mult despre conflictul dintre ştiinţă şi religie.

Urmînd acest fir ironic al modului în care Creştinismul a contribuit la apariţia ştiinţei moderne, acelaşi Peter Berger scria că Creştinismul şi-a săpat singur mormîntul.

La urma urmelor, Creştinismul are în centru un mormînt. Dar unul gol. Cel pe care îl ortodocşii îl sărbătoresc duminica asta iar catolicii şi protestanţii l-au sărbătorit duminica trecută.

Dumnezeul Homer Simpson

Într-un episod din sezonul 12, Homer Simpson îşi face blog şi cîştigă premiul Pulitzer scriind bîrfe şi inventînd ştiri fantastice. Dacă înainte Homer Simpson nu era eroul meu, după episodul ăsta a devenit!

Pentru că i se urcaseră puterea şi faima la cap sau nu mai ştiu sigur de ce, Homer afirmă la un moment dat că acum a înţeles cum se simte Dumnezeu. Marge, care îi pregătea masa, ca o nevastă bună ce era, îl întreabă dacă vrea porc sau pui. Homer, cu aerul supraomenesc pe care îl adoptă în momente cheie, exclamă solemn: adu-mi cîte două din fiecare animal!

Nu ştiu cîţi o să prindă gluma asta. În America cei mai mulţi ar prinde-o, pentru că altfel n-ar fi fost făcută. Şi ar prinde-o cei mai mulţi pentru că toată lumea e familiarizată cu povestirile din Biblie. Românii se mîndresc cu faptul că sînt religioşi, aproape toţi sînt ortodocşi,  şi în consecinţă sînt foarte suspicioşi pe „sectele” venite din America pe care o văd ca pe un fel pepinieră pentru tot felul de secte suspecte. E adevărat că America a fost şi este o pepinieră pentru tot felul de mişcări religioase, căci acolo pluralismul religios e la el acasă. Dar asta nu justifică deloc suspiciunea bolnăvicioasă cu care privesc românii toate valurile religioase pornite din America.

Ca dovadă, românul tipic nu va prinde deloc gluma asta din The Simpsons, arătînd că e mult mai puţin religios decît americanul tipic.