Gipul de gunoi

În drum spre frumoasa  şosea (supra?)numită Transalpina, cineva din acest gip de Bucureşti a aruncat un ambalaj care părea să fie de la o ciocolată. Putea să fie şi de la altceva. În orice caz, nu contează. Ce contează e că acest gip care se îndrepta, poate, şi el spre virgina Transalpina, mai mult ca sigur era plin cu diverse chestii cu ambalaje de plastic pe care indivizii care îl ocupau, avînd diverse genuri şi vîrste, dar avînd în comun lipsa bunului simţ elementar, urmau să le arunce pe vîrf de munte.  O astfel de presupunere mi se pare îndreptăţită, din moment ce uite mergeau aruncînd gunoi pe şosea. Maşina respectivă e mare, dar se pare că nu e destul de mare ca să fie loc în ea pentru a păstra gunoiul pînă la primul coş de gunoi.

Mi-ar fi plăcut să mă iau după el, să merg în paralel şi să îi bat obrazul şoferului nesimţit. Dar mi-a fost frică să nu iau bătaie, aşa că am făcut ceva mai puţin îndrăzneţ, adică i-am făcut o poză şi uite că  o pun pe blog. În momente d-astea mi-ar plăcea să fiu şi eu un Mircea Badea sau măcar un Zoso, ca să aibă ceva efect. Altfel postarea mea o să aibă efect doar printre studentele de la filosofie anul unu, cum zicea mai de mult un cititor supărat.

A fi sau a nu fi idiot

Mai de mult am scris un post în care răbufunea oarecum frustrarea de a nu fi citit (pe vremea aia nu mă citeau nici studentele de anul 1, filosofie). Mă întrebam acolo de ce are atîta succes un Mircea Badea sau  mai ales un Zoso, care, mi se părea mie, n-are nimic de spus şi nici măcar nu ştie cum s-o facă. Zoso s-a alertat imediat şi am avut un scurt schimb de replici neprietenoase pe blogul meu. Toată povestea poate fi văzută aici.

Astăzi, cu ajutorul facebook-ului, car tinde să devină pîinea şi apa virtuală cu care trăim, nu-i aşa?, am dat peste un link în care cineva zicea: Un idiot, Zoso , pornind de la faptul că Zoso  le vorbea de sus celor de la Academia Caţavencu. Acum, eu nu sînt neapărat de părere că Zoso ar fi un idiot mai mare decît media idioţilor din România. Dar dacă ţinem cont de cît de popular este sau era la un moment dat Zoso, devine evident că el nu are dreptul să fie deloc idiot, nici măcar un pic. Am fost destul de dezamăgit să aflu că cineva care aparent avea gusturi mai bune, era fan Zoso.  Zăşto? Ca să zic aşa…

Zeii noștri cei de toate zilele

Se spune că o țară are conducătorii pe care îi merită. Dacă asta e adevărat, atunci ar putea fi adevărat și că o țară își are bloggerii pe care îi merită. Mă refer la cei mai celebri, desigur, nu la mine, care sînt o particulă de praf nesemnificativă în blogosferă. Din cîte știu eu, ce i mai celebri bloggeri români sînt Mircea Badea și așa-numitul Zoso. Aș putea să aflu ușor poziția fiecăruia în clasamentul general al blogurilor, dar prefer să mă bazez pe ce știu din auzite. Am motivele mele.

Dacă arunci o privire pe blogurile lor, nu poți să nu fii uimit de vidul care le dă conținutul. Sună paradoxal, dar din păcate nu e blogosfera singura sferă românească în care vidul trece drept substanță. La Mircea Badea găsești un fel de retorică a cotidianului prin care vrea să dea o notă personală banalului. Dar tocmai de aici limitarea fundamentală: banalul, oricît de personal, tot banal rămîne. La Zoso vidul vine din altă parte: găsești puține lucruri la el pe care nu ai putea să le găsești în altă parte ( pe siteul cutărei firme, de exemplu). Iar în momentul în care vrea să devină personal, cade cu totul în rizibil, ca atunci cînd se ia de fumători, bine intenționat și cu totul lăudabil, de altfel, și ajunge, printr-o misterioasă dialectică, să dea verdictul că fumatul, mașinile scumpe și internetul sînt chestii de lux. Mulți dintre numeroșii lui cititori au rămas nedumeriți, și pe bună dreptate. Sînt curios dacă a încercat să se explice cumva, dar nu vreau să-i mai dau și eu click-uri. Are destule.

Cineva ar putea spune că postul ăsta e izvorît din frustrarea mea că nu sînt citit. Sigur că ar avea dreptate. Dar nu e asta tot. Postul ăsta mai e izvorît și din întrebarea fundamentală: ce spune despre poporul român faptul că Mircea Badea și Zoso sînt cei mai iubiți dintre bloggeri? Răspunsul la întrebarea asta nu e deloc măgulitor pentru el, pentru poporul român, adică. Poate fi pentru Badea și Zoso, dar pentru români ar fi mai bine să rămînă nedat.

Despre libertate și modernitate

Astăzi, nouă oamenilor ne place să ne uităm înapoi înspre o istorie întunecată și să ne considerăm mai liberi și mai deștepți decît toate generațiile dinaintea noastră. Condescendența asta s-a născut odată cu Iluminismul, cred. Individul și-a cîștigat libertatea în raport cu prescripii sociale care îi spuneau pînă la cel mai mic detaliu cum să-și trăiască viața, iar societetatea însăși și-a cîștigat și ea libertatea în raport cu autorități implacabile cum ar fi regi sau zei. Astăzi domnește democrația, dacă se poate spune așa, iar cușca de fier a religiei a fost îndepărtată odată pentru totdeauna. Da, în special în raport cu religia îi place lumii noastre să se considere liberă, ca și cum asta ar fi libertatea supremă: să nu mai fii obligat să asculți de preceptele iraționale, dogmatice și absolute ale religiei: iată rețeta fericirii, ne spune bucătarul ce învîrte de zor în supa deloc primitivă a modernității.

Dar modernitatea în care trăim e străbătută de numeroase paradoxuri, unele mai dramatice decît altele. Cînd vine vorba de libertate, paradoxul stă în faptul că știința ne-a explicat lumea în totalitate, pînă la ultima celulă, ultima bucățică de ADN, pînă la ultimul atom (acum ne chinuim să cîntăm la înseși „corzile” realității (vezi string theory ) dar deocamdată degetele noastre butucănoase nu pot atinge acele izvoare fine ale materiei.) Și dacă ne-a explicat, ce?, poate să întrebe cineva. Ce paradox vezi în explicație? Știința se vrea afirmarea supremă a libertății umane, dar afirmîndu-se, libertatea noastră și-a descoperit în explicație propria și absoluta negație. Materialismul absolut care domină astăzi scena gîndirii omenești (desigur, sînt bastioane de rezistență ici și colo, dar în măsura în care putem vorbi de o ideologie mondială, aceasta este în zilele noastre materialismul metodologic, sau absolut, sau umanismul exclusivist) a spus-o clar: liberul arbitru e o iluzie. Și pentru o știință care are pretenția că poate să explice totul, e logic să fie așa. Dacă omul nu e nimic mai mult decît un anume fel de a aranja atomi, explicabil în totalitate prin legile fizicii și ale biologiei, atunci TOT ce e omul, tot ce poate să facă și să gîndească e determinat de aceleași legi. Dacă avem de-a face cu un criminal, e pentru că în el  „instinctul social”  nu s-a dezvoltat cum trebuie. Dacă avem de-a face cu un alcoolic sau dependent de heroină, e pentru că zestrea lui genetică ( genetic make-up) l-a predispus la asta.

Libertatea omenească a ajuns prin științe la culmi atît de înalte, încît în curînd înseși temeliile dreptului or să se trezească în aer. Ce motiv ai mai avea să trimiti pe cineva la închisoare pentru orice fel de infracțiune dacă respectiva acțiune e explicabilă în totalitate prin factori externi lui? Căci nimeni nu-și alege zestrea genetică sau mediul în care crește.

E o profeție asta. Aș fi vrut s-o fac în altă parte, poate în vreo revistă de specialitate sau măcar pe vreun blog cu popularitatea prodigiousului Mircea Badea. Dar poate a fost făcută deja, căci fără îndoială nu sînt eu primul care observă paradoxul libertății moderne.