Cum am dezvrăjit Bejeweled-ul

Postul ăsta este dedicat jucătorilor de Bejeweled, dar poate să-l citească oricine are chef, cu oarecare folos. Pentru cine nu ştie Bejeweled este un joc cu pietre preţioase care face ravagii pe Facebook zilele astea. Nu se joacă toată lumea, dar cei care se apucă sînt vrăjiţi imediat de joculeţul ăsta şi ajung să îl joace obsesiv. Jocul, deşi simplu de jucat, e foarte provocator, dar partea care îl face să dea dependenţă este componenta lui socială, ca să zic aşa. Anume, faptul că există un clasament în care vezi ce scoruri au prietenii tăi. Tot timpul e unul care face un punctaj foarte mare şi te face să te simţi prost şi să dovedeşti că tu poţi mai mult. Jucătorii de Bejeweled ştiu!

Acuma, eu am fost jucător de Bejweled doar vreo 2 zile, dar ajunsesem să fiu ca în transă şi să uit de alte chestii mai importante cînd mă jucam. Am avut norocul, însă, să dau peste ceva care mi-a salvat viaţa, sau cel puţin mult timp. Dacă scrii Bejeweled pe Google, între primele rezultate e şi ” Bejweled cheat”. Am căutat pe Google pentru că voiam să văd dacă există vreo versiune gratis şi pentru tableta mea pe vreun torent. Pînă la urmă l-am cumpărat şi acum mă joc din cînd în cînd, pentru că jocul e frumos, dar fără obsesia de pe Facebook.

Trebuie să spun că mie nu mi-au plăcut niciodată cheaturile în jocuri, şi m-am jucat cîteva jocuri cînd eram mai tînăr. Mi se pare că un joc este efectiv distrus atunci cînd bagi o parolă ca să ai viaţă infinită, de exemplu. Parolele sînt pentru cei care nu sînt în stare să ia un joc în serios şi care din motivul ăsta îl ratează cu totul! Probabil asta înseamnă că nici viaţa nu prea sînt în stare să o ia în serios.

Am spus asta ca să fie clar ce părere am eu despre cheaturi în jocuri. Am fost tentat să văd ce e cu cheatul ăsta de Bejeweled pentru că mi s-a aprins imediat un beculeţ care mi-a spus că asta ar putea fi o cale de a-mi salva foarte mult timp şi de a face la fel şi pentru alţii. Adică, întrucît vraja principală a jocului vine din concurenţa cu ceilalţi, în momentul în care oricine ar putea să îşi pună orice scor vrea, căci aşa funcţionează cheatul, jocul ar fi distrus, iar cei cărora li l-am distrus ar trebui să îmi mulţumească, după cum îmi mulţumesc eu mie însumi.

Ce pot să spun e că în cazul meu a funcţionat! După ce mi-am pus un scor mai mare decît al celui mai şmecher jucător din lista mea, mi-a pierit instant pofta de a mai juca Bejeweled. Pentru alţii, însă, n-a funcţionat. Din contră, îmi poartă pică pentru faptul că le-am spulberat vraja.

Aşa e cu spulberatoroul de vrăji, are întoteauna o misiune dramatică şi un destin tragic, la fel ca Max Weber care era nevoit să constate, cu durere în suflet, dezvrăjirea lumii şi instaurarea unei lumi seci a raţionalităţii instrumentale şi a birocraţiei. Doar că, la fel ca mine, nici Max Weber nu a avut dreptate pentru toată lumea şi lumea continuă să fie vrăjită pentru cea mai mare parte a omenirii, cum vrăjit continuă să fie şi Bejeweled pentru cei mai mulţi jucători.

Omul modern și cușca de fier a timpului

Zilele astea mi-am luat un ceas. E Fossil, metalic, mecanic, automatic, frumos și îmi strînge mîna cu o atingere fermă și plăcută. La început mă gîndeam că aș prefera o curea de piele, dar apoi am înțeles că ceasul meu metalic, strîngîndu-mi încheietura și arătîndu-mi mereu timpul, e un simbol excelent pentru modernitate.  Pentru Max Weber, modernitatea era o „cușcă de fier”, o metaforă prin care el voia să spună multe lucruri, dar înainte de orice voia să spună că odată cu modernitatea, viața a intrat sub tirania timpului. Pentru omul modern, timpul este împărțit cu exactitate iar viața trebuie să se încadreze cu exactitate în împărțirea aceasta, în secunde, minute, ore, zile, săptămîni, ani. De exemplu, avem libertatea să ne trezim la ora zece (unii dintre noi, mai norocoși), însă nu vom uita nicio secundă că ne-am trezit la ora zece.  Ce simbol mai potrivit pentru modernitate, decît un ceas făcut în întregime din oțel inoxidabil? Prin modul delicat dar ferm în care îmi strînge   încheietura, e un simbol perfect pentru cușca de fier a timpului care își exercită supremația inexorabilă asupra vieții.

Fantoma lui Luther

Poate nu e o întimplare că m-am apucat să-l citesc pe Luther tocmai acum, cînd mă aflu într-o țară luterană. Suedia e una dintre țările în care Luther a cîștigat o victorie strălucită cu Papalitatea și Catolicismul. Deși nu mi-e clar de ce m-am apucat să-l citesc, sînt fericit că m-am apucat. Știam că e mare, adică, nu oricine e în stare să schimbe istoria așa cum a schimbat-o el. Dar doar citindu-l pot să îi apreciez adevărata măreție.

Mi-am amintit acum că Cioran nu putea să îl sufere pe Luther, dar nici pe Sf. Pavel nu prea îl înghițea Cioran. Cred că înțeleg de ce. Luther e plin de optimism și seninătate, pe care le-a cîștigat cu greu, tăindu-și cu riscul vieții o cărare prin jungla de superstiții catolice pînă a ajuns la lumina evangheliei, adică pînă a înțeles că salvarea e un dar din partea lui Dumnezeu pentru chinuita ființă umană. Pe de altă parte, Cioran făcuse virtuți din pesimism, cinism, nihilism. Cum mărturisea la bătrînețe, îl luase pe „nu” în brațe și n-a mai fost în stare să scape de el toată viața.

Dar nici măcar Luther nu a fost perfect. Eu credeam că doctrina predestinării a fost doar „vina” lui Calvin, dar citindu-l pe Luther îți dai seama că sîmburii erau de fapt la el. Pe scurt, doctrina predestinării spune că Dumnezeu alege cine să fie salvat și cine să fie pierdut. Sigur, doctrina asta e diabolică și e extrem de interesant de văzut cum anume a reușit ea să-și facă loc în mințile unor oameni așa de mari și așa de…dumnezeiești. Dar, curios lucru, așa diabolică și greșită cum e, doctrina predestinării a jucat în istorie un rol mai important decit orice altă doctrină religioasă, probabil. Cel mai mare sociolog dintre cîți au fost vreodată, Max Weber, a arătat în mod strălucit cum calvinismul, în special prin doctrina predestinării, a crea ceea ce el a numit etica protestantă și cum a această etică a jucat un rol esențial în apariția capitalismului modern. Și ce ar fi lumea noastră fără capitalism?! E greu de imaginat, dar ar fi cu totul altceva decît ce e astăzi.

Încerc un sentiment frumos, citindu-l pe Luther în Suedia, ca și cum aș fi într-o poveste în care eu sînt cel care trăiește finalul fericit în locul unor personaje care, deși au luptat pentru el, n-au apucat niciodată să-l vadă cu ochii lor.

Sigur, finalul nu e pe deplin fericit, depinde de unde privești și cu ce gînduri în inimă. Protestantismul în general și lutheranismul în special au fost  motoare extrem de importante ale secularizării lumii moderne-asta în termeni mai sociologici, în termeni mai romantici secularizarea e cunoscută ca moartea lui Dumnezeu- Reforma avînd  efectul pe care  tot Max Weber l-a numit dezvrăjirea lumii. Dar despre asta mai multe în teza mea de doctorat.

Ortodox de mii de ani

Azi m-am plimbat prin vecinătate. Cum nu am avut treabă în oraș, am ieșit să văd împrejurimile. Doar așa, ca să iau aer și să mă mișc. Mens sana in corpore sano, nu-i așa? Din fericire, la vreo doi kilometri de unde stau încep marile lacuri suedeze. De fapt, e un singur lac care se împarte în multe lacuri mici care se unesc mai încolo în lacuri mai mari și care parcă nu se mai termină. Pînă acolo însă, am avut ocazia să văd de aproape ruralul de aici. Casele sînt frumoase, unele ca de poveste, altele nu chiar de poveste. Ce e frumos, e că deși nu sînt identice, reușesc să creeze un peisaj. Adică niciuna nu pare ruptă din piesaj și fiecare își aduce contribuția la pictarea unui tablou de poveste. Ar fi trebuit să fac poze. Poate fac mîine. Mergînd și minunîndu-mă, sigur că mi-am adus aminte de România. Da, sîntem săraci, dar chiar și acolo unde sîntem bogați reușim să creem doar peisaje de prost gust. Însă, fără îndoială, principala noastră problemă e sărăcia. Și nu cea materială în primul rînd. Românii se laudă că sînt ortodocși de mii de ani și vor cu orice chip să îl facă pe un protestant ca mine să se simtă prost că nu e și el ortodox de mii de ani. Dar dacă te uiți în lume, nu poți să nu observi imediat diferența dintre țările ortodoxe și cele protestante. Nordul Europei, Danemarca, Suedia, Norvegia, cel mai avansat din toate punctele de vedere, e Luteran. Apoi vine Marea Britanie, care e Anglicană. Apoi vine Germania, care e tot protestantă. Catolicii sînt pe undeva pe la mijloc, cu Franța plasată destul de bine în ierarhia economică și culturală și cu Spania și Italia chinuindu-se să țină capul la suprafața mlaștinii mediocrității. Iar țările Ortodoxe sînt atît de departe încît nici măcar nu fac parte din același clasament. În general li se pune eticheta de subdezvoltate sau cea mai binevoitoare de în curs de dezvoltare. Sigur, nu poate spune nimeni că religia e factorul principal în toată povestea asta, deși Max Weber a arătat în unul dintre cele mai strălucite studii sociologice cum protestantismul, mai exact Calvinismul, a jucat un rol esențial în nașterea capitalismului modern. Dar cînd te uiți în jur, nu poți să nu faci corelația asta dintre religie și gradul de dezvoltare, care practic îți sare în ochi. Țările care au îmbrățișat Reforma și au pus în centrul creștinismului lor Scriptura, lăsînd la o parte păgînismele bisericilor tradiționale de mii de ani, și-au cîștigat statutul de cap, în timp celelalte abia dacă pot fi numite coadă. Singura mea mirare e de ce țările Catolice nu sînt mai jos decît cele Ortodoxe. După anumite calcule, care poate nu țin seama de factori relevanți, așa ar trebui să fie. Cu toate astea în minte și mergînd pe drum cu ochii fugindu-mi de la o casă la alta, găsind la fiecare cîte un detaliu care mă făcea să oftez de bucurie și, specific românesc, oftică, mi-a venit să rîd de mîndria românilor noștri care se cred ortodocși de mii de ani și totodată mi-a venit ideea să scriu postul ăsta. O fi fost bună, o fi fost proastă, nu știu. Dar nu puteam să nu-l scriu, așa că l-am scris.

Nu mă uit la televizor

Nu mă uit aproape niciodată la televizor. Și bine fac. Era o vreme cînd mă uitam. Acum televizorul mi se pare tembelizor și atîta tot. Însă mai devreme televizorul era aprins, din inițiativa altcuiva, și am văzut știrile. Printre altele, am auzit că au fost găsite două prostituate moarte, în casa unui client, zicea televizorul. Mă gîndesc acum, nu atunci cînd am auzit știrile, pentru că atunci nu gîndeam- în general cînd te uiți la televizor, gîndirea e suspendată, și tocmai d-aia televizorul se mai numește și tembelizor- că în momentul în care prostituatele erau omorîte de clientul lor turbat, din cine știe ce motiv, eu citeam din Weber fără să am habar. Nimic din învelișul metafizic care unește toate ființele nu m-a avertizat de comiterea unei duble crime, ca în Minority report, interesantul film cu Tom Cruise. Durerea, nebunia, delirul criminal, animalitatea însăși dezlănțuite, n-au ajuns în niciun fel la mine, nu mi-au tulburat liniștea. Și e bine că e așa, altfel cum aș mai putea trăi dacă aș fi afectat de toate dramele care se petrec fie și numai pe o rază de cîțiva kilometri în jurul meu? Îmi continui netulburat existența, indiferent la sirenele pe care le aud trecînd din cînd în cînd pe Calea 13 Septembrie,  surd la țipetele disperate ale poveștilor care le pun în mișcare.

 

PS : Tocmai am aflat că era vorba de o singură prostituată, nu de două și că a fost omorîtă pentru că nu s-a-nțeles la preț cu clientul. Criza asta! Mă întreb de ce prima dată am auzit că e vorba de două, nu de una. Nu vreau să dau vina pe alții, dar era ceva în vocea omului de la știri care făcea totul să sune atît de senzațional, încît prin alte mijloace decît limbajul spunea că sînt două moarte, nu una. Mai există și posibilitatea ca în promo-ul știrilor, căci acolo am auzit prima dată, să se fi spus că sînt două victime, pentru că două prostituate moarte atrag de două ori mai multă audiență decît una singură.