Junk-food pentru spirit

Poate nu e o coincidenţă că tocmai am terminat o carte de Baudrillard în timp ce mîncam un hamburger de la McDonald’s. Poate Baudrillard e junk-food pentru spirit întocmai cum McDonald’s e junk-food pentru corp. Este, desigur, prezumţios din partea mea să spun aşa ceva, dar ăsta e unul dintre avantajele blogului: că poţi să spui orice. Reversul acestui dezavantaj este, desigur, că orice ai spune pe un blog nu înseamnă nimic.

Dacă am spus că Baudrillard e junk-food, nu înseamnă totuşi o judecată negativă în mod absolut. Din contră. Junk-food-ul are meritele lui, sau ei, nu ştiu cum să zic. Este gustoasă şi, desigur, hrănitoare. Doar  că nu e tocmai sănătoasă. De fapt este hiper-hrănitoare. Din nou, poate e doar o coincidenţă, dar Baudrillard a propus înlocuirea realităţii cu o hiper-realitate. Baudrillard este unul dintre intelectualii cei mai recenţi, recenţi atît cronologic cît şi calitativ, pentru că el, şi ei, par să îşi fi propus să depăşească tot ce i-a precedeat şi să anunţe demisia Realului însuşi (Baudrillard vobeşte obsesiv despre sfîrşitul politicului, sfîrşitul puterii, sfîrşitul socialului, al sexualităţii, al artei şi multe alte sfîrşituri)

Ca să revin, a spune că Baudrillard e junk-food pentru spirit nu înseamnă deloc a-i nega acestuia substanţa sau greutatea, ci doar sănătatea.  El nu este nici pe departe singurul intelectual care poate fi acuzat de un exces de gîndire,  exces care a dus nu la  culmi fără precedent ale gîndirii, ci la excedarea gîndirii însăşi. Nu la o mai bună înţelegere a Realului, ci la anihilarea lui. Şi aşa mai departe.

Realităţile mele de zi cu zi sînt ceva mai puţin intelectuale şi, din păcate, nu le poate pune nimeni în discuţia realitatea. O mamă cu cinci copii şi unul dintre ei în puşcărie, de exemplu. S-a mutat în Aleea Livezilor pentru că acolo i-a dat Vanghelie o locuinţă gratis (mai bine staţi pe drumuri decît într-o garsonieră gratis din Aleea Livezilor, credeţi-mă). La 13 ani, năzdrăvanu’ s-a apucat de heroină şi apoi s-a nenorocit definitiv cu drogurile legale. Drogurile astea legale sînt de fapt o răzbunare ironică a cadavrului în descompunere al socialului de care Baudrillard ar fi mîndru. Şi recunosc că e imposibil să renunţi la Baudrillard, după cum imposibil e să renunţi cu totul la McDonald’s (sau pizza sau shaorma sau cartofi prăjiţi).

Năzdrăvanul ăsta a făcut o grămadă de prostii, dar nu le-a făcut el, propriu-zis. Ar fi adecvată aici o exprimare impersonală,  de exemplu se poate spune că toate au fost făcute. Fără subiect, pentru că subiectul a fost înghiţit de obiectele din jur. Ar fi putut, ce-i drept, să fie mai mult decît a fost şi să lupte contra curentului. N-a făcut-o. Acum are 17 ani şi e în puşcărie pentru că a lovit cu un briceag pe concubinul unei verişoare care era dealer de heroină şi care n-a vrut să îi dea şi lui două bile, deşi murea de rău (sevraj). El spune că ăla l-a atacat primul cu piciorul unui pat şi el n-a făcut decît să reacţioneze cum a ştiut şi el mai bine. N-a vrut să-l rănească rău, dar în frenezia acţiunii n-a mai ştiut să ţină măsura lamei (aşa se zice) şi aceasta a intrat mai mult decît îşi propusese el. M-a rugat pe mine să îi transmit mamei lui să îl viziteze, pentru că deocamdată el nu poate s-o sune. Maică-sa mi-a spus printre lacrimi că strînge de cîteva săptămîni conserve de la cantina socială, deci  se privează pe ea şi pe ceilalţi patru copii de hrană, pentru a reuşi să strîngă de un pachet.

Pentru Baudrillard, nu Realitatea e problematică, ci conceptul de realitate, cuvîntul. Dar dacă ar fi fost el însuşi puştiul din Aleea Livezilor, n-ar mai fi ajuns niciodată să teoretizeze despre deşertul realului (şi n-am mai fi avut nici filmul Matrix, care tocmai de colo s-a inspirat). Puşcăria ar fi fost mai reală pentru el decît orice altceva şi poate i-ar fi dat mai multă dreptate lui Foucault. Poate n-ar mai fi scris textul Uitaţi-l pe Foucault. 

Experiment pe mine la mine pe blog

Ce fac eu acum e un experiment. Aseară, cineva care e infectat cu un virus foarte șmecher și care e și medic îmi povestea cît de șmecher este de fapt un virus. Nu știu dacă îmi aduc aminte toată explicația. Îmi aduc aminte doar că virusul are pe învelișul lui un cod care este un fel de cheie pentru intrarea în celulă, așa că atunci cînd virusul bate la ușă, celula îi deschide cu dragă inima, cam cum au deschis cei trei iezi cucuieți lupului. Apoi șmecherul de virus de inserează în ADN-ul celulei și începe să se reproducă. Cînd s-a reprodus destul, celula explodează și acum virusul, multiplicat ca în Matrix, invadează alte celule. Ce se întîmplă acolo e foarte interesant și Alin se întreba dacă se poate spune despre un virus că este inteligent. Eu am zis că se poate spune în același fel în care se poate spune și despre un cîine că e inteligent.

Toate astea sînt interesante, dar și mai interesant este că probabil chiar în timp ce îmi povestea toate astea, îmi făcea și o demonstrație practică, adică mă infecta cu virusul respectiv care își făcea loc și în celulele mele și le făcea să explodeze. De  fapt cred că celulele au început să explodeze cînd eram la BCU, dar sînt mari șanse ca furișatul în celulă să se fi întmplat chiar în timp ce Alin îmi explica procesul.

Experimentul pe care îl fac este că încerc să scriu deși mi-e foarte rău. Îmi închipui că ce simt eu acum e a suta parte din ce simte un  dependent de heroină în sevraj. Dar și așa, e greu de suportat.  Și starea asta de rău este tot un fel de stare modificată de conștiință. Percepțiile sînt modificate și cu suficientă febră poți să ai și halucinații. Oricum, ideea este că atunci cînd ți-e rău, lumea are altă semnificație pentru tine.  Sînt stăpînit de o senzație prelungită, mai mult rea dar care au și ceva plăcut în ea (poate doar pentru sadomasochiști), iar sentimentul de fond e unul de detașare de lume. Nu mai există probleme, nici bucurii, în afară de senzații elementare de bine și de rău. Cam la fel simte și un dependent de heroină, doar că la el atît plăcerea cît și durerea sînt mult mai intense. Ah, și are mult mai puține șanse să scape cu viață decît am eu.

Mă întreb dacă pot să primesc o rețetă pe ce am scris în seara asta.