Măria pe bicicletă

O lume nouă construită pe bicicletă! Despre asta e filmul  Lumea Nouă / Jaan Tootsen / Estonia / 2011 /  care a fost proiectat aseară la Centrul Ceh, la doi paşi de Cinema PRO de la Universitate. Documentarul urmăreşte pas cu pas o mînă de tineri utopici care erau mai tot timpul beţi şi fumaţi şi care şi-au propus să încerce să elibereze de maşini centrul oraşului Tallin. Sau cam aşa ceva. Sigur, în film apare doar berea, nu şi iarba, dar e de înţeles de ce lipseşte Măria. Acum, întrebarea nu este dacă Măria e bună sau e rea, moderat sau abuzată etc, ci întrebarea e dacă o mînă de tineri high on Măria şi bere pot să construiacă o lume nouă. O  întrebare la fel de bună e dacă bicicleta poate fi simbolul şi principalul motor al acestei lumi noi, ca să zic aşa.

Copiii ăştia frumoşi şi idealişti şi-au propus fără îndoială un lucru frumos! Mai ales că, ştie toată lumea, şi eu sînt un mare iubitor al bicicletei. Aseară am fost cu bicicleta la film, mă duc cu bicicleta la serviciu şi în general bicicleta e mijlocul meu de transport preferat în Bucureşti, pentru o grămadă de avantaje pe care le are şi pe care le-am enumerat de atîtea ori pe blogul ăsta. Totuşi, maşinile- chiar dacă astăzi sînt abuzate, adică sînt folosite prosteşte, mai ales în marile oraşe, care ar fi mult mai curate şi mai libere, adică mai trăibile, dacă toată lumea ar merge cu bicicleta- nu sînt dispensabile! Adică, de maşini se pot dispensa doar grupări revoluţionare utopice ca Lumea nouă din Tallin, şi nici ei tot timpul, pentru că la un moment dat liderul lor cîntă la pian în remorca unei maşini.

Ce vreau să spun e că idealismul radical e un lux pe care şi-l permit doar revoluţiile în stadiile lor incipiente. Cînd revoluţia a reuşit, lumea nouă pe care a instituit-o devine dintr-o dată la fel de veche ca cea pe care tocmai a înlocuit-o, cu toate metehenele acesteia şi invitînd o nouă revoluţie.

Am fost şi eu o zi în Tallin. Iarna, cînd era multă zăpadă şi dacă fac bine socoteala era chiar una dintre iernile în care Lumea Nouă încă exista şi făcea valuri. N-aş fi bănuit atunci că într-un oraş cu atît de puţine maşini ca Tallin, comparat cu Bucureştiul de exemplu, există oameni  atît de porniţi împotriva lor.

Pînă se găseşte vreunul să pornească o lume nouă şi în Bucureşti, eu o să continui să merg, resemnat, cu bicicleta printre milioanele de maşini, cerşind de la acestea respect şi prioritate.

Somn pe iarbă

Marcel Proust începe Swan, primul roman din ciclul În căutarea timpului pierdut, cu descrierea trăirilor aflate la graniţa dintre somn şi luciditate. Fluxul psihic al celui ce înoată în somn, avînd totuşi sub picioare pămîntul solid al stării de veghe şi fiind aproape de plaja acesteia, a fost descris cu măestrie de cel care a schimbat faţa romanului modern, după cum se spune. Eu mă întreb, dacă acum, cînd simt că  plutesc din ce în ce mai mult în somn şi picioarele nu mai îmi ating nisipul stării de veghe, aş putea să scriu cîteva rînduri care, fără să-mi fac iluzii că ar fi artă, ar putea să nu fie penibile. E ciudat că somnul te face să visezi o luciditate de neatins în starea de veghe. La fel cum fumătorul de Maria sau iarbă sau cum vreţi să  îi ziceţi, are impresia că înţelege cele mai profunde taine ale existenţei, că răspunsurile la întrebările ultime plutesc prin faţa ochilor lui la fel ca fumul, pentru ca imediat ce efectul drogului s-a dus, toate viziunile geniale să se împrăştie la fel ca fumul poment, cel care reuşeşte să îmbine ceva urme de luciditate cu somnul, are impresia  că înţelege mai clar ca oricînd. Dar  la fel ca fumătorul de iarbă, cînd se trezeşte, nu poate decît să rîdă de ceea ce în starea de conştiinţă modificată i se părea a fi atingerea înţelepciunii supreme.  Şi chiar dacă sînt comici, oamenii ăştia nu trebuie trataţi ca infractori. După toate studiile, se pare că alcoolul e mult mai periculos decît iarba, atît ca efecte fizice, cît şi psihice. Şi totuşi nimeni nu e închis pentru că bea în fiecare seară o bere sau două. Din contră, cineva care nu bea deloc alcool e o curiozitate pentru cei din jur. Un fel de obiect de amuzament. Într-adevăr, fumătorul de iarbă devine repede apatic, îşi pierde interesul pentru aproape totul din jurul lui, cu excepţia următorului joint. Din punctul ăsta de vedere, iarba ea mai rea decît alcoolul. Dar de aici şi pînă la închisoare, ar trebui să fie cale lungă. De aceea, aşa numita legalizare a drogurilor uşoare despre care se vorbeşte zilele astea nu ar fi deloc o tragedie morală, ci, din contră, ameliorarea unui sistem juridic ce nu are nas pentru nuanţe. Sau trebuia să zic ochi? Oricum ar fi, mi-e somn şi probabil că dacă nu termin repede, în următoarele secunde o să încep să scriu adevăruri ultime de care o să rîd mîine.