Delicioasă putrefacție

Surströmming e numele unei specialități culinare suedeze. E vorba de herring proaspăt din marea Baltică, care pe parcursul unui proces de fermentație în butoaie și apoi în conserve, ajunge să nu mai fie deloc proaspăt dar totodată ajunge una dintre cele mai iubite și în același timp urîte specialități culinare suedeze. Căci cînd vine vorba de Surströmming, din cîte aud există doar două posibilități: să-l iubești sau să-l urăști. Surströmming se vinde în niște conserve care arată ca niște bombe care stau gata să explodeze. Cineva care nu știe despre ce e vorba și vede conservele astea într-un supermarket, se poate speria serios sau îi poate veni ideea de a alerta serviciul de protecție a consumatorului. Din motivul ăsta, comercializarea acestei…bombe culinare a fost interzisă în anumite locuri, cum ar fi aeroportul din Stockholm.

Însă cînd desfaci o astfel de conservă nu riscul de explozie e cel care ar trebui să sperie, ci mai degrabă mirosul toxic eliberat din fabrica de bacterii ce a lucrat non-stop în cutia metalică. Din cauza mirosului, în Suedia e interzis prin lege să desfaci o astfel de cutie în casă. Ai voie s-o desfaci și s-o consumi doar în aer liber. Asta mie îmi sună ca o invitație oficială la picnic din partea statului. Ce stat drăguț e statul Suedez, mai că-ți dau lacrimile cînd te gîndești la ce relație..personală vrea să aibă cu cetățenii lui. N-am avut (ne)norocul să miros cu propriul meu nas chestia asta stricată între limitele comestibilului, dar din cîte aud nu există miros pe lume care să se compare cu el. Altfel spus, dacă ar fi un concurs pentru desemnarea celui mai puturos (nu în sensul de leneș) miros din lume, Surströmming ar cîștiga cu ușurință.

Se pare că specialitatea asta Suedeză își are originea, ca atîtea alte specialități, culinare sau de alt fel, într-un accident istoric. Adică, metoda asta s-a dovedit a fi foarte bună în a transporta pește pe distanțe mari cînd nu ai o hală frigorifică. Omul, inteligent cum îl știm, a învățat să călărească, ca să zic așa, putrefacția (tehnic e fermentație, dar nici putrefacție nu e departe de adevăr și sună mai bine), și s-a înțeles cu ea să-l ducă exact pînă la stația unde avea nevoie să coboare, adică stația dinaintea capătului de linie al necomestibilității totale.

Astfel omul, chestia asta în care se amestecă frumosul și urîtul, binele și răul, inteligența și prostia, pe scurt suma contrariilor prin excelență, a reușit să creeze un fel de mîncare după chipul și asemănarea lui: perfectă combinație între putrefacție și rafinament, atracție și repulsie, utilitate și gratuitate absolută a poftei.

Poftă bună ?




Victorie pe mare

Am coborît din frumoasa barcă care mă aducea dintr-un Tallinn (Estonia) înghețat și viscolit, într-un Stockholm la fel înghețat și viscolut. Dar amîndouă frumoase, ca două surori, poate una brunetă și cealaltă roșcată, dar ambele frumoase. Din păcate n-am făcut nicio poză destul de frumoasă pentru expunere publică, cu excepția acesteia. Viscolul a avut și el un cuvînt de spus cu privire la asta.

Fiind un bilet ieftin (30 de euro dus întors, Stockholm-Tallin) mă așteptam la o navă mică și un pic ruginită. Am fost plăcut surprins s-o văd pe Victoria. Mare, solidă, luxoasă chiar. Cabină cu patru paturi, baie, toate bune și frumoase. Ce m-a suprins cel mai mult la Tallin a fost ciocolata. Am găsit acolo o ciocolată cel puțin la fel de bună ca cea din Belgia, despre care se spune că e cea mai bună. Și mai ieftină. Din păcate am mers numai noaptea, așa că nu am putut să mă uit peste tot în jur, să văd doar mare și să mă simt pierdut. Nici frică nu mi-a fost, deși era prima dată cînd pășeam  pe mare. Singurul meu contact cu marea fost pînă acum mediat de plajă și strict în vecinătatea acesteia. Mi-ar fi plăcut să-mi fie frică.

Dimineață nu avea nimeni chef să meargă pe jos din port pînă la gara centrală din Stockholm, așa că am mers singur. Și a fost frumos. Doar eu și orașul, cu locuitorii lui cu o deschidere mai amplă față de viață decît noi românii și mereu amabili. Ah, uitasem de GPS. A fost și GPS-ul cu mine, și bine a făcut, că doar nu am dat o grămadă de bani pe n900-le meu degeaba.

În gară o tînără foarte amabilă și foarte frumoasă m-a ajutat să-mi cumpăr bilet de la un automat care știa doar suedeză și pînă a plecat trenul am stat de vorbă cu un suedez care îmi povestea cu mîndrie, dar provocat de mine, despre cît de bine se îngrijește Statul lui de familie. Era proaspăt căsătorit și avea un copil. Lucrează o zi pe săptămînă iar restul le petrece acasă, cu copilul. Soția lucrează 4 zile.

Una peste alta, Scandinavia e fără îndoială cel mai fericit loc din lume.