Hai la latină

Cînd citești o ediție bilingvă  a unei cărți, dacă citești doar una dintre cele două limbi, ai avantajul de a termina o carte de 500 de pagini ca și cum ar fi de 250, cîte ai și citit de fapt. Ne place să ne flatăm cu tot felul de reușite iluzorii și să ne îmbătăm cu apă rece. Vorbesc în primul rînd în dreptul meu, deși bănuiesc că mulți, dacă sinceri, se vor regăsi lîngă mine pe banca acuzaților.

După ce am citit Coincidentia Oppositorum de Nicolaus Cusanus, un filosof și teolog catolic din Evul Mediu, ediție bilingvă (latină și română) scoasă de Polirom în 2008, nu pot să spun că am învățat latina și nici măcar că am încercat să citesc textul latinesc. Dar pot să spun ce am observat după ce am întors fiecare pagina din cartea asta: că latina are ne voie de 20-25 % mai puține cuvinte pentru a spune același lucru ca în limba română. După cum se poate vedea și în poza  asta, pentru care îmi cer scuze că nu e mai  bună.

Decît

Nu  vreau să fac din blogul meu un loc unde povestesc ce mi se întîmplă. Sigur, ce mi se întîmplă devine parte din mine şi deci din ce scriu, dar mă  refer la obiceiul unor bloggeri de a povesti pur şi simplu chestii care li se întîmplă. Ca şi cum altora nu li s-ar întîmpla chestii sau ca şi cum chestiile care li se întîmplă lor ar fi mai interesante decît chestiile care se întîmplă altora.  Dar acum simt nevoia să povestesc că tocmai m-am întors de la sustinerea în Catedra a tezei mele de doctorat. Coordonatorul meu şi-a luat foarte în serios misiunea şi mi-a corectat chiar şi numeroase virgule puse aiurea. A fost o surpriză pentru mine să constat că uneori pun virgula aiurea.

La fel cum a fost  o surpriză pentru mine, un tip care crede că vorbeşte bine limba română, să constat că îl folosesc incorect pe decît, ca în bancul ăla cu tipul care e întrebat de vînzător de cît să-i pună cartofi şi el răspunde că decît cartofi, da. Niciodată nu-l folosesc greşit pe decît în scris, doar în vorbit, pentru că scrisul e un gest reflexiv pe cînd vorbitul e unul automat. Iar eu am crescut într-un mediu în care lumea foloseşte total greşit decît-ul şi am respirat aerul ăsta care a devenit a doua mea natură. Oricum, noroc că am întîlnit o ardeleancă şi ea mi-a atras atenţia cu privire la greşeala asta grosolană de vorbire.

Asta a fost o paranteză. Revenind la teza mea de doctorat, deşi coordonatorul mi-a citi-o atent şi mi-a făcut constant observaţii şi sugestii, astăzi tot aveam emoţii, pentru că apăream în faţa tuturor profesorilor din Catedra de sociologie. Din fericire, teza mea a fost primită mult mai bine decît îndrăzneam eu să sper. În ultimul timp eu îi vedeam doar lipsurile şi neajunsurile aşa că reacţia stîrnită printre evaluatori a fost neaşteptată  şi plăcută. Uite, azi chiar am motive să fiu fericit. Cred că niciodată nu sîntem mai fericiţi ca în momentele în care oamenii se uită la noi şi la ce facem şi li se pare că e ceva de capul nostru. Dar gata cu văicăreala fericită, că devin tocmai bloggerul de care mă luam la început, dacă nu am devenit deja.

Hai la un film suedez

Zilele astea, adică ieri, azi și mîine, la Noul Cinematograf al Regizorului Român din cadrul Muzeului Țăranului Român, se întîmplă Zilele filmului suedez, o serie de trei proiecții gratuite. Pe cel de aseară l-am ratat (Låt den rätte komma in / Let the Right One In), însă din fericire îl văzusem deja de patru ori și cred că e cel mai bun film cu vampiri făcut vreodată. Părerea mea, vorba românului.

În seara asta am văzut  De ofrivilliga / Involuntary. Filmul m-a surpins în primul rînd prin tehnica cinematografică pe care eu n-am mai văzut-o pînă acum în niciun film. Nu știu cum se numește tehnica asta, însă e vorba de scene în care camera e fixă iar personajele se mișcă în cadrul ei fix și uneori chiar ies (însă nu la întîmplare, ci întotdeauna cu sens). Filmul începe și se termină cu o scenă în care o cameră se plimbă printr-un oraș, noaptea (bănuiesc  că e Stockholm), iar în timpul filmului e o singură scenă în care camera se plimbă de la un personaj la altul. Povestea, sau poveștile, sînt bucăți extrem de elocvente de realitate suedeză. Ambele cuvinte descriu exhaustiv filmul: realitate înseamnă realitate iar suedeză înseamnă suedeză, atît de suedeză încît mă îndoiesc că pentru un român are sens. Mie mi-a adus aminte de plimbările lungi cu bicicleta prin Uppsala, de aerul suedez, extraterestru pentru un român, de scurtele vizite la Stockholm și de multe altele pe care nu le pot pune în cuvinte. Pe scurt, am retrăit extatic o scurtă perioadă petrecută pe altă planetă. Căci, să nu ne facem iluzii, nu sîntem pe aceeași planetă cu Scandinavia! Aș putea să scriu multe despre fimul ăsta, dar aș prefera să vorbesc cu cineva care l-a văzut, dacă aș avea cu cine. Din păcate am fost singur iar în sală au fost vreo treizeci de persoane, deși intrarea a fost gratis. Probabil din cauză că intrarea a fost gratis, subtitrarea a fost execrabilă. Sau, hai să nu zic execrabilă, căci nu știu suedeză ca să știu cît de bună a fost (deși la un moment dat, chiar și pentru mine care știu doar cîteva vorbe de suedeză după ce am stat șase luni acolo, era limpede că traducerea nu e tocmai fidelă). Principala ei problemă e că a fost scrisă de cineva care nu știa limba română. Cele mai flagrante erau greșelile legate de un i sau doi i sau chiar trei i. Penibil! Și pentru mine, ca spectator, și pentru locul ăla care se vrea un promotor al culturii etc. Dar, după cum ziceam, probabil asta se explică prin faptul că intrarea fost gratis.

Mîine seară este ultimul film și probabil cel mai bun dintre toate cele trei.  Snabba Cash / Easy Money, e un film despre lumea drogurilor din Stockholm. Din fericire are subtitrare în limba engleză, așa că nu o să mai fiu pus în situația să mă enervez și să mă simt penibil în același timp din cauza unuia care nu știe cînd să pună un i și cînd doi. Am și eu problemele mele cu limba română, dar pe asta cu i-ul nu am avut-o niciodată. Cred că m-am născut așa, cu instinctul de a ști ( a știi, ar zice unii)  cu certitudine cînt trebuie să pun un i și cînd doi.

Ca să nu mai merg și mîine singur, aș fi fericit dacă cineva dintre cei care îmi citesc blogul ar vrea să meargă  mîine la film. Ne vedem la MȚR la ora 6, intrarea liberă, adică fac eu cinste la toată lumea.