Cocalar sau fenomenolog?

Liiceanu scria undeva că BMW seria 3 e maşină de fenomenolog iar seria 5 de recuperator. Din păcate nu am la îndemînă linkul către textul lui Liiceanu, care e delicios în felul lui şi, cel puţin pentru mine, surprinzător.  Asta pentru că descrie ceea ce am putea nimic idila filosofului care l-a tradus pe Heidegger în româneşte, cu maşina lui. Dacă BMW seria 3 e maşină de fenomenolog, nu ştiu, însă există un consens aproape generalizat că un BMW seria 3 înscris în Bulgaria e maşină de cocalar.

Eu sînt un tip care prin facultate îl mai citea pe Heidegger şi ştie cîte ceva şi despre Husserl, părintele fenomenologiei. Am şi BMW, deci pînă aici toate bune. Doar că eu am un BMW înscris în Bulgaria, ceea ce mă face ipso facto cocalar. Întrebarea existenţială par excellence pentru mine este deci următoarea: ce sînt eu: fenomenolog sau cocalar? Adevărul e că nu sînt nici una nici alta, dar a fost amuzant să pun întrebarea.

Mi-ar plăcea să încerc o analiză fenomenologică a realităţii în care posesorii de BMW-uri înscrise în Bulgaria sînt cocalari, dar nu cred că sînt în stare de aşa ceva. Aş putea face o cercetare sociologică (acum cîteva zile am primit titlul de doctor în sociologie, deci sînt sociolog) despre caracteristicile posesorilor de BMW-uri înscrise în Bulgaria (caracteristici demografice, comportament în trafic, etc)  dar nu cred că ar finanţa nimeni o asemenea cercetare şi nici pe mine nu prea mă trage inima. Mai ales că aş face şi eu parte din universul cercetării (o problemă metodologică veşnic prezentă pentru sociolog, dar care îm cazul ăsta ar fi extrem de accentuată)

Înţeleg de ce posesorii de maşini înscrise în Bulgaria sînt văzuţi prost. Lumea are impresia că ăştia sînt de fapt nişte parveniţi în lumea automobilelor. Sînt percepuţi ca şi cum ar fura din plăcinta virtuală a acestei lumi. Dacă vrei BMW, trebuie să îţi permiţi şi banii de taxe, zice raţionamentul. Dacă nu îţi permiţi să plăteşti taxele, n-ai ce căuta cu maşina aia pe drum. Bun, pînă aici sînt de acord. Doar că nu e asta toată povestea. Faptul că există atîtea maşini înscrise în Bulgaria se explică nu atît de mult prin cocalarismul şi parvenitismul intrinsec poporului român (sau cel puţin anumitor pături mai puturoase ale lui), ci, întîmplător, printr-o teorie sociologică destul de influentă zilele astea. E vorba de teoria alegerii raţionale. Simplificînd foarte mult, ea spune că individul este un actor raţional care în tot ce face încearcă să îşi minimalizeze costurile şi maximizeze profiturile. O idee destul de simplă şi de bun simţ, de altfel. Aplicată la maşinile înscrise în Bulgaria, ea ne spune că de fapt românii care îşi înscriu maşini în Bulgaria sînt mai raţionai decît cei care plătesc (ridicol de marea) taxă de primă înmatriculare. A înscrie  o maşină înseamnă a-ţi cumpăra dreptul să circuli cu ea, deci e un fel de bun. În continuare lucrurile sînt foarte simple, căci e la fel ca la piaţă. Dacă pot cumpăra dintr-un loc un anumit bun la un preţ rezonabil, de ce să plătesc în altă parte un preţ exorbitant pentru acelaşi bun? Deci atîta timp cît totul e legal, a-ţi înscrie maşina în Bulgaria e la fel cu a alege taraba cu roşiile cele mai ieftine. Eu am fost vara asta la Dobrich unde mi-au făcut un ITP foarte serios (noxe, frîne, lumini etc), mi-am plătit asigurarea şi impozitul, deci cred că sînt în regulă.  De asemenea mi-am luat imediat rovignetă ca să plătesc şi în ţara asta ceva în afară de combustibil.

Sigur, posesorul de maşină înscrisă în Bulgaria trebuie să mai plătească şi altceva. Căci numărul de Bulgaria e un fel de operator matematic care îţi împarte prestigiul asociat cu o anumită maşină (de exemplu BMW) în două. Maşina e un indicator de status social, adică spune ceva de genul: dacă are BMW, probabil are şi o casă frumoasă, o profesie respectabilă etc. În România lucrurile nu stau chiar aşa, căci există nenumăraţi posesori de maşini foarte scumpe (care nu sînt înscrise în Bulgaria!) şi care stau în apartamente mici sau chiar garsoniere şi nu ştiu să scrie şi să citească. În aceste condiţii maşina nu mai este un indicator de status propriu-zis, dar mai păstrează destul de mult din forţa simbolică a acestuia, adică puterea pură de a face impresie asupra semenilor.

Deşi s-a bucurat că a plătit de cinci ori mai puţini bani pentru a-şi înscrie maşina în Bulgaria, posesorul unui astfel de BMW poartă cu sine permanent acest operator matematic care îi înjumătăţeşte impresia făcută. Se poate spune chiar că numărul de Bulgaria echivalează cu un semn minus pus în faţa impresiei, adică în loc să facă impresie, face impresie negativă: uite-l şi p-ăsta cu numere de Bulgaria! Sau: uite-l şi pe cocalaru’ ăsta!

Ceea ce ne aduce la punctul de unde am plecat: ce sînt eu: cocalar sau fenomenolog?

Fenomenolog nu sînt, pentru că n-am făcut cursuri de aşa ceva în afară de cîteva cărţi citite. Iar faptul că am cochetat cu Heidegger nu mă face, desigur, fenomenlog (Liiceanu zicea undeva că îţi trebuie 3 ani doar ca să înveţi jargonul filosofic al lui Heidegger, ca abia după asta să încerci să îl înţelegi-eu doar i-am citit cîteva cărţi pe apucate, inclusiv Fiinţă şi timp pe care am abandonat-o destul de repede, deci nici vorbă de studiu serios). Mi-am luat BMW nu pentru a face impresie ci pentru că e o maşină extraordinar de bună. Nu merit să merg cu ea dacă n-am vrut sau n-am putut să mai dau aproape 2500 de euro pentru o taxă de primă înmatriculare exagerată plus celelalte taxe (care în România sînt mai mari decît în Bulgaria) ? Posibil. Pînă una alta tot ce ştiu e că, conform teoriei alegerii raţionale, eu sînt mai raţional decît toţi românii care, în tradiţionalul spirit mioritic, au ales să îşi cumpere cu o gramadă de bani de cinci ori mai mare decît cea dată de mine în Bulgaria dreptul de a circula cu maşina pe stradă.

De ce scriu cu î din i

Poate dintre cei care mai citesc ce scriu aici cineva se va întreba: tipu’  ăsta nu pare să fie prost de tot, dar atunci de ce nu știe să scrie ca lumea cu â din a și sunt în loc de sînt? Cineva chiar s-a întrebat, adică m-a întrebat, deși nu în forma asta.

Ironic, am ajuns să scriu așa punîndu-mi eu însumi întrebarea asta. Citindu-i pe Patapievici, Pleșu, Liiceanu etc am observat că scriu cu î din i. Mi-am spus că se cred ei mai deștepți  decît restul lumii și pentru că mi se părea că au dreptate să se creadă am interpretat faptul ăsta ca pe o licență personală întru totul justificabilă.

Cred că era prin anul 3 de facultate cînd am văzut, sau am observat, căci poți să vezi fără să observi, că într-o revistă serioasă ca Dilema veche se scrie  tot cu î din i.  Mi-am spus atunci că trebuie să fie altceva la mijloc decît mofturile unor intelectuali răsfățați, așa că am scris un email către Dilema veche în care întrebam de ce scriu ei cu î  din i cînd toată lumea scrie altfel. Spre surprinderea și fericirea mea, mi s-a răspuns la email. (Încă și mai fericit am fost acum vreo 2 săptămîni cînd Ken Miller, unul dintre cei mai mari biologi  americani, autorul cărții Finding Darwin’s God pe care tocmai o terminasem de citit, mi-a răspuns foarte călduros la un e-mail la fel de călduros)  Și nu mi-a răspuns oricine, ci chiar Mircea Vasilescu, redactor la Dilema Veche și Profesor la facultatea de Litere. În total am primit de la el vreo două e-mailuri pe care însă n-o să le povestesc aici. Pe scurt, el mi-a spus că decizia de a se trece la scrierea cu î din a și cu sunt în loc de sînt a fost una în totalitate politică. În comisia care a votat legea au fost doi lingviști, unul dintre ei a votat împotriva legii iar celălat s-a abținut. Faptul ăsta în sine clarifică definitiv aspectul științific al problemei. Dar domnul Vasilescu a continuat spunîndu-mi că în forma de scriere cu î din a se încalcă un principiu fundamental al limbii române, și anume principiul fonetic, care spune că pentru un anume sunet există un singur semn/literă.

Așa că de atunci, poate și cu un pic de mîndrie că am și eu ceva în comun cu Pleșu, Liiceanu și Patapievici, scriu cu î din i, avînd dubla satisfacție: că sînt altfel decît toată lumea și corect din punct de vedere științific în același timp.