La mulţi ani, bătrîne Isaac

A văzut toată lumea merele de pe Google, nu-i aşa? Ele mi-au amintit că astăzi e ziua de naştere a lui Isaac Newton. Probabil puţine nume au o sonoritate la fel de răsunătoare ca cel al lui Isaac Newton, şi nu degeaba, pentru că omul acesta poate fi considerat un eveniment cosmic în istoria gîndirii omeneşti. Matematician, fizician, dar şi un cercetător pasionat al cărţilor profetice din Biblie, Daniel şi Apocalipsa. Pentru oamenii de ştiinţă de astăzi, profeţiile din Daniel şi Apocalipsa sînt doar nişte chestii cu iz de basm pe care nu le-au considerat niciodată suficient de importante pentru a le acorda din timpul lor. Poate nu ar strica să înveţe şi ei cîte ceva despre lucrurile cu adevărat importante, vorba lui Paleologu (care are o carte ce se numeşte chiar aşa, Despre lucrurile cu adevărat importante ), de la marele Isaac. Uite ce ce spunea el despre el însuşi: „Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roşie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea.”

 

Vorbele astea mi-au adus aminte despre ce spunea un al mare om, poate nu la fel de mare, dar mare, în orice caz. E vorba despre Karl Popper, care spunea, citez din memorie, „poate tu ştii mai multe decît mine şi poate eu ştiu poate mai puţine decît tine, dar sîntem amîndoi egali în ignoranţa noastră infinită”.

Azi dimineaţă, în timp ce făceam ceva neobişnuit, adică mîncam micul dejun, fără să ştiu că e ziua lui Newton, mă gîndeam că am încredere nemăsurată în ce poate să facă ştiinţa, dar că am o neîncrere la fel de mare în ce poate să ştie ea. Cred că Isaac Newton nu ar fi împotriva acestui gînd.

La mulţi ani, bătrîne geniu! Ştiu că nu mă auzi, dar nu-i nimic, îţi urez oricum. Şi îmi pare rău că nu m-am născut şi eu azi, de ziua ta.

PS: Conexiunea la internet mi-a jucat nişte feste.  Am scris odată textul ăsta şi credeam că l-am pierdut.  L-am scris din nou şi cînd am postat am văzut că mersese de prima data. Le păstrez pe amîndouă, pentru că e interesant să le compar, chiar dacă sînt aproape identice.

La mulţi ani, bătrîne Isaac

Îi sînt recunoscător prietenului Google că mi-a spus şi mie că azi e ziua de naştere a lui Isaac Newton. Fără îndoială, acest domn poate fi descris  ca unul dintre evenimentele cosmice în istoria gîndirii omeneşti.  Matematician, fizician şi cercetător al cărţilor profetice din Biblie, Daniel şi Apocalipsa. În mintea omului de ştiinţă modern, Daniel şi Apocalipsa sînt doar bancuri, dar cu toate astea, pentru Isaac Newton, unul dintre cele mai mari spirite care au trăit vreodată, Daniel şi Apocalipsa erau domenii de cercetare la fel de fascinante ca Universul însuşi, poate chiar mai mult. Una peste alta, oamenii de ştiinţă din ziua de azi ar avea de învăţat ceva de la bătrînul Newton.

Iată ce spunea el despre el însuşi:

„Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roşie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea.”

Vorbele astea îmi aduc aminte de un alt mare om, poate nu la fel de mare, dar în orice caz, destul de mare, anume Karl Popper, care spunea, citez din memorie, următoarele:

„Poate tu ştii mai multe decît mine şi poate eu ştiu mai puţine decît tine, dar amîndoi sîntem egali în ignoranţa noastră infinită”.

Azi dimineaţă în timp ce făceam ceva neobişnuit, adică mîncam micul dejun, fără să ştiu că azi în e ziua lui Newton, îmi spuneam în gînd că am încredere nemărginită în ce poate să facă ştiinţa, şi o neîncredere la fel de mare în ce poate şti.

La mulţi ani, bătrîne titan! Ştiu că nu mă auzi, dar nu-i nimic, eu o să-ţi urez oricum…