Consilier de probaţiune la bine şi la rău

De la începutul anului şi pînă acum aproximativ o lună cînd am revenit la serviciu, cam uitasem că sînt şi consilier de probaţiune. Vinerea trecută, însă, mi-am amintit asta într-un mod destul de dramatic. Mă aflam pe teren, undeva în zona Brîncoveanu, făcîndu-mi meseria  care pe teren înseamnă în general că vizitez  inculpaţi (sau infractori ipotetici). Mă aflam, deci, în curtea unui inculpat cu vilă şi cu un rottweiler foarte needucat. Needucat pentru că în timp ce mă aflam cu spatele la el, a băgat capul prin grilajul foarte generos (nici stăpînul nu era foarte educat) şi m-a muşcat de fund. Dacă descriu o întîmplare adevărată, am voie să folosesc cuvîntul fund, nu-i aşa? M-am dus la urgenţă şi de acolo la spitalul Colentina pentru a-mi face injecţiile necesare.

Cu mine pe teren erau şi două studente care fac practică la noi şi pe care le-am luat pe teren ca să le arăt ce aventuri are un consilier de probaţiune. Din cîte ştiu, e prima dată în istoria Probaţiunii din România cînd un consilier de probaţiune e muşcat de fund, deci nu mă aşteptam la o astfel de aventură. Studentele respective (care probabil nu-mi citesc blogul, iar dacă mi-l citesc sper că nu se supără pentru ce o să scriu) trebuie să-şi pună impresiile şi observaţiile într-un jurnal de practică. Astăzi, le-am întrebat dacă au de gînd să treacă în jurnalul de practică cum au asistat ele la violentarea unui consilier de proaţiune de către un rottweiler needucat. S-au uitat mirate la mine şi mi-au răspuns că nici prin cap nu le -a trecut aşa ceva. Asta pentru că jurnalul e un document oficial în care se trec lucruri oficiale şi serioase. Dar şi muşcătura mea a fost oficială, pentru că la spital am declarat-o ca accident de muncă. Şi a fost şi serioasă pentru că am şi acum pe curea urmele dinţilor care n-au reuşit să-mi găurească fundul. Doar doi au făcut asta.

Vreme de aprilie

Suedezii au o vorbă pentru perioada asta de trecere de la iarna la primăvară: vreme de aprilie.  Vremea de aprilie înseamnă că acum poate să fie soare iar mai încolo poate să ningă. Adevărul și puterea acestei vorbe le-am simțit eu astăzi pe propria mea piele, la propriu. Am plecat de acasă dimineață fără haina de ianră, fără mînuși și foarte optimist. Am revenit din Stockholm de la o întîlnire cu Cărtărescu la care acesta n-a apărut, într-o Uppsală în care ningea ca la Crăciun. Dacă ar fi nins ieri, cînd chiar am  fost la o petrecere de Crăciun, ar fi fost ceva frumos în asta. Dar a nins azi, cind eu nu eram deloc pregătit pentru zăpadă. De la gara centrală din Uppsala sînt mai mult de 8 km pînă la mine acasă, pe care de obicei îi fac cu inima voiasă, fericit că mai ard calorii, că îmi pun creierul să mai elibereze niște endorfine, drogul natural al bunei dispoziții care e injectat în sistem odată cu exercițiul fizic. Dar în seara asta i-am făcut cu vîntul și zăpada abuzînd de corpul meu foarte prost echipat pentru a le face față. Am înfruntat vreme mult mai rea pe bicicletă aici în Uppsala, dar de fiecare dată bine echipat, astfel încît  între miezul verii și miezul iernii, pentru mine nu era nicio diferență.

Gîndul că nu sînt deloc norocos (de ce trebuia să ningă tocmai acum, cînd eu sînt nepregătit?- deși, dacă aș fi verificat prognoza, aș fi știut) făcea ca mîinile înghețate să doară și mai tare iar zăpada ce-mi izbea fața să usture și mai rău. Dar faptul că îmi plîngeam de milă nu avea de-a face cu zăpada de afară și lipsa mînușilor mele, ci cu ceva mult mai semnificativ, despre care mi-e rușine să scriu aici. Am mers mult mai repede decît de obicei iar faptul că pe drum era aproape pustiu mi-a permis să exteriorizez sentimentul de cel mai nenorocit dintre pămînteni sub forma unor strigăte războinice.

Sigur, mintea asta a mea zglobie nu mă lasă nici măcar să-mi plîng de milă liniștit. Îmi aducea mereu aminte că dau dovadă de o lipsă de recunoștință incredibilă, plîngîndu-mă de lipsa norocului. Sînt atîtea feluri în care aș fi putut fi mult mai rău decît sînt. Dar uite că lucrul ăla era ca un ghimpe în carne care mă făcea să urlu, un ghimpe parfumat și otrăvit care face răni în care mîncărimea se amestecă cu durerea.