Bucle

În viaţa de zi cu zi a fiecăruia, a oricărui care, pentru că asta înseamnă fiecare, şi în fiecare zi, oricît de banală, se întîmplă nenumărate lucruri semnificative. Doar că ele  trec neobservate, dispărînd învăluite în bucle temporale. Conştiinţa nu le consideră demne de atenţia ei şi în consecinţă dispar. Doar că eu am făcut de mai multe ori experimentul de a-mi pune conştiinţa la treabă, adică de a stărui asupra unor zile banale şi a încerca să caut aurul din ele, ca să zic aşa. Simpla povestire unor întîmplări aparent nesemificative este de fapt o adevărat arheologie a cunoaşterii. Nu în sensul în care folosea Foucault expresia asta, ci intr-un sens existenţial. A îndrepta toate buclele temporale doldora de evenimente aparent nesemnificative din care conştiinţa, odată pusă la treabă, poate recupera sens. Asta este, cred, arta pe care Proust a dus-o la desăvrşire, şi ăsta este motivul pentru care unii îl consideră pe Proust cel mai mare scriitor al secolului XX.

Fără vreo legătură cu cele spuse mai sus, şi cu riscul de a imprima o uşoară tendinţă schizofrenică acestui post, o să povestesc un incident amuzat. Multe cărţi serioase sînt pline de tot felul de greşeli. Greşeli de tipar, greşeli de editor, greşeli de autor, şi alte feluri de greşeli. Nu ştiu exact ce fel de greşeală a fost cea pe care o s-o pomenesc eu aici, dar în orice caz e una dintre cele mai amuzante greşeli peste care am dat eu într-o carte. Într-un magazin cu vechituri, am dat peste o carte scrisă la care m-a atrat titlul: “Cum au salvat irlanndezii civilizaţia”. E vorba de o carte serioasă şi de un autor serios, dar iată ce  mi-a fost dat să citesc primele pagini. Las la o parte o referinţă la Cioran care, fireşte, mi-a plăcut foarte mult, şi trec la ce am găsit două pagini mai departe:romania imp

Pentru cine nu înţelege engleză, o să spun pe scurt că autorul foloseşte Romania vrînd de fapt să se refere la Imperiul Roman. Dacă greşeala aparţine tiparului sau autorului, n-am de unde să ştiu, dar ştiu că orice român ar trebui să fie mîndru de ea. Mă rog, nu poţi să fii mîndru de o greşeală. Dar pentru un moment de conştinetă  auto-iluzionare, putem pune greşeala între paranteze şi ne putem bucura de buclucaşă buclă în timp, de o istorie alternativă şi fictivă în care Romania a fost cel mai mare imperiu care a existat vreodată. E ironic că greşeala asta e făcut la cîteva pagini după ce e pomenit Cioran, despre care ştim cît de obsedat era de micimea istorică a României. Sînt sigur că nimeni n-ar fi gustat mai mult greşeala asta decît el.