Locul potrivit

N-am mai fost de mult la BCU. De pe vremea cînd veneam și uitam să mai plec. BCU e un loc frumos și un mediu stimulant pentru creativitate, și exact de asta am eu nevoie acum. În plus, cu BCU am o relație specială de cînd m-am regăsit la raftul de sociologie, în sala 4, Titu Maiorescu. Nu mă refer la un moment de meditație în fața vreunui raft, ci efectiv m-am găsit la raftul de sociologie, adică mi-am găsit cartea Vagabondajul autentic. Cînd am văzut-o acolo acum cîțiva ani, primul sentiment care a pus stăpînire pe mine nu a fost bucuria sau mîndria. Pe scurt, niciun sentiment din registrul pozitiv. M-am simțit mai degrabă stînjenit, ca atunci cînd ești la masă cu niște oameni atît de importanți încît te întrebi ce cauți tu acolo. Căci, cartea mea, pe care eu știam cum am scris-o, nu merita să stea acolo, printre cărți serioase. Însă, prin vreo minune (sau mai degrabă datorită faptului că în România nu prea s-a scris despre vagabondaj) cartea mea era acolo. Apoi, faptul ăsta a devenit cea mai mare satisfacție a mea, mai mare decît însăși publicarea cărții. De atunci, mă simt puțin mai acasă, la BCU.

Cînd eram în Suedia, cei de la Universitatea Uppsala și-au exprimat de mai multe ori părerea de rău că nu îmi pot pune la dipoziție un birou de doctorand, din lipsă de spațiu. Eu nu înțelegeam la ce mi-ar trebui un birou, din moment ce aveam un apartament frumos și liniștit, pe care îl împărțeam doar cu mine însumi, cu un scaun  simplu dar cu un design fabulos (de la Ikea, desigur) în care puteam să stau 12 ore fără să mă doară nimic. Unul dintre profesorii de acolo îmi spunea că el nu poate lucra acasă. Am înțeles atunci de ce oricine are o casă destul de mare și  preocupări intelectuale, are acasă, în afară de living room, dormitoare etc, și o study room, adică un spațiu dedicat muncii. Oamenii sînt ființe complicate, de aceea relația lor cu spațiul, cu lucrurile, este de asemenea complicată. Nu aș fi în stare să explic de ce un loc într-o bibliotecă publică e mai potrivit decît orice alt loc. Probabil cel mai important motiv este dată de rațiunea de a fi a acestui loc. Adică, aici vii ca să citești și să scrii. Acasă există mult prea multe distracții care țin direct de natura spațiului pe care îl numim acasă. Acasă este locul unde le facem pe toate: dormim, mîncăm, iar dormim, ascultăm muzică, vedem filme, ne certăm cu nevasta, dacă avem, și așa mai departe la nesfîrșit. Natura spațiului pe care îl numim acasă este tocmai de a avea ca specific un număr infinit de activități. De aici necesitatea unui loc dedicat special muncii: aici, toate distracțiile, căci există, sînt subordonate activității care reprezintă rațiunea de a fi a acestui loc și care creează spațiul psihic în care poți lucra mai bine decît în altă parte.

Hai România!

Avionul a aterizat bine. A decolat și a aterizat bine din nou, deși în Stockholm ningea. M-am descurcat binișor să ajung în din aeroport (Arlanda) în Uppsala. Din aeroport pleacă trenuri de mare viteză care  te duc unde vrei, dar eu am plecat cu autobuzul de mai mică viteză, care m-a dus mai ieftin. Deși destul de scump, mi s-a părut mie. În stația de autobuz era un francez care venea la Uppsala să învețe engleza și care era mai aerian decît mine, pentru că eu măcar vorbeam engleză fluent. L-am întrebat de ce a venit tocmai la Uppsala să învețe engleză. N-a înțeles ce l-am întrebat prea bine. Mi se pare firesc, doar venea să învețe engleza, dar tot n-am înțeles de ce alesese Suedia pentru asta. Negăsind prea multe de discutat cu un francez care nici măcar nu știa bine engleză, l-am întrebat dacă auzise de Cioran. N-auzise. Ce vrei, era student la „computer science”!

Mi-am tîrît bagajele prin Uppsala pînă la locul de unde trebuia să iau cheile noii mele locuințe. Noroc că era zăpadă și alunecau, căci roțile nu ar fi făcut prea bine față. M-a uimit și mă uimește și acum că aici toată lumea vorbește engleza. Despre amabilitatea cu care îmi răspundea toată lumea cînd puneam tot felul de întrebări de  nou venit și le stîlceam frumoasa limbă, nu mai zic nimic. Dar faptul că toată lumea vorbește engleză mi se pare extrem de interesant.

Acasă mă aștepta o hîrtie  care mă iniția în tainele reciclatului gunoiului. Recunosc, la început m-a speriat, dar apoi mi-am dat seama că lucrurile sînt exact așa cum trebuie să fie. E drept, poate exagerează un pic suedezii ăștia! Căci ei nu doar că nu amestecă plasticul cu hîrtia, dar fac diferență între plastic moale și plastic tare și între sticlă colorată și sticlă necolorată. Ajungi astfel la mai multe sortimente de gunoi decît sortimente de înghețată la gelateria din Mall. Eu deja am cinci saci diferiți în care pun diferitele tipuri de gunoi și probabil că n-o să-mi ajungă.

Când mă gîndesc la România noastră unde se aruncă sticle de bere din mașină (sticle de sticlă și sticle de plastic, sic!), unde gunoiul menajer se amestecă cu baterii goale și pungi de plastic, înțeleg mai bine de ce ni se spune că sîntem din lumea a treia și îmi vine să strig „hai România!”  Hai afară din groapa de gunoi în care ești. Sau care ești.  Dar mai bine hai noi afară din România, dacă putem. S-o lăsăm pustie vreo sută de ani, să ne amestecăm și noi cu lumea civilizată și să ne întoarcem în ea transformați și demni de meleagurile pitorești care astăzi, din păcate, sînt locuite.

Că tot veni vorba de locuit, am găsit aici o bucătărie complet utilată, aspirator, fier de călcat și alte lucruri care m-au surprins.  Tot ce mai trebuie să fac acum e să încerc să descopăr bucătarul din mine și să-l pun la treabă. Lilla Sunnersta e un complex de locuințe destinat studenților străini, un fel de cămin de-al nostru dar condus după cu totul alte reguli și ridicat la o putere a confortului de neînchipuit în România. Știam asta, dar tot m-a surprins să găsesc aici, pe lîngă toată mobila extrem de drăguță marca (ghici) Ikea, fier de călcat și aspirator. Ultima dată cînd m-am mutat într-o garsonieră, în București, tot ce avea în ea era un pat vechi de vreo 20 de ani.

PS: Îmi cer scuze, nu atît cititorilor, cît mie însumi, pentru postul ăsta, care e plat și nu spune nimic interesant. Doar că aveam pe suflet chestia asta cu gunoiul. Trebuia s-o spune neapărat! Restul e garnitură.