Șoc cultural

Se pare că în viitor diferențele dintre sexe vor fi atît de mult minimalizate încît poate la un moment dat nu va mai avea rost sa vorbim despre femei și bărbați. Dacă ăsta e viitorul, atunci  eu aș prefera să trăiesc într-o lume în care robotii domina omenirea sau chiar într-una distrusă aproape în întregime vreun dezastru nuclear. Orice variantă mi se pare mie mai bună decît una în care nu mai există bărbați și femei ci doar o nouă formă uni-sex a fostei Homo Sapiens.

Dar ce mă face pe mine să întrevăd un astfel de viitor? s-ar putea întreba cineva. O să vorbesc din nou despre Suedia, dacă tot mai sînt pe aici pentru o scurtă perioadă de timp. Nu mi se pare mare lucru că există un partid politic al feministelor, asta mi se pare chiar firesc. Dar mi se pare mare lucru că bărbații  vor să semene din ce în ce mai mult cu femeie iar femeile cu bărbații. Ca și cum ar fi un punct mediu pe axa dintre cele două sexe unde și-au propus să se întîlnească. Și nu mă refer la homosexuali și nici la metrosexuali. De fapt, în Suedia majoritatea bărbaților sînt metrosexuali, ceea ce îi face pe finlandezi, după cum îmi povestea o finlandeză, să exagereze puțin și să spună că toți bărbații suedezi sînt homosexuali. Poate nu e așa de important că moda a devenit la fel de importantă pentru bărbați cum a fost mereu pentru femei, nici că tot mai mulți au împrumutat masiv din arsenalul de instrumente pro-frumusețe al femeilor.  Dar mie mi se pare că înseamnă ceva, și anume că ambele sexe fac pași mari către punctul imaginar pe care l-am menționat mai devreme.

O să dau un exemplu din cealaltă tabără acum, adică a femeilor, de unde a venit și  „șocul cultural”. Aseară eram într-un grup format exclusiv din suedezi, cu excepția mea și a unui prieten de-ai mei din Austria. Paote trebuie să spun înainte că nivelul de educație etc al suedezului mediu e incomparabil mai sus decît al românului mediu. Astfel, mă aflam aseară așezat lîngă o fată pe la vreo 23 de ani, manierată, care cîntă la pian și vorbește trei limbi. Dintr-o dată a făcut ceva ce nu am putut să-mi cred urechilor. Adică a rîgîit. Și a rîgîit puternic, bărbătește. Menționez că nu era deloc beată. Gazele acumulate proveneau de la o băutură răcoritoare. Eu eram oarecum șocat, dar încercam să nu arăt asta, bineînțeles. Imediat, ea se întoarce zîmbitoare la mine și mă întreabă dacă în România fetele fac asta. I-am răspuns că nu prea, în România fetele nu prea fac asta. Apoi am făcut imediat legătura cu o fată pe care am văzut-o făcînd același lucru pe stradă, dar aceea era îmbrăcată Goth și părea beată, așa că nu am băgat în seamă incidentul.

N-o să mai comentez mult asupra semnificației acestui fapt, am încercat să fac asta la început. Povestea asta de la final a fost intenționată ca ilustrație.

Cîteva cuvinte despre Woody Allen

Sînt unii cărora umorul din filmele lui Woody Allen li se pare sec. Asta pentru că mintea lor e seacă. Dacă ar fi doar un pic mai inteligenți,  ar muri de rîs la filmele lui.

Și cu toate astea, Woody Allen e atît de predictibil. Mă uit la filmele lui și mi se pare că știu dinainte ce o să aud. Asta pentru că discursul intelectualului cinic și pesimist din filmele lui Woody Allen se învîrte întruna în jurul aceluiași subiect (Dumnezeu nu există-viața n-are sens-Freud a fost cel mai inteligent om care a trăit vreodată), făcînd ca ceea ce, la Cioran de exemplu, pentru că tot îl pomeneam postul trecut, era  obsesia absolută, anume frica de moarte, să fie la el un simplu clișeu.

Și cu toate astea, m-am amuzat teribil la ultimul lui film. Whatever works te face să te lingi pe degete la fiecare replică, atît e de bun. Desigur, Woody nu pierde nici de data asta ocazia să ia în balon creștinismul, făcînd ca un cuplu de țărani credincioși să ajungă la divorț iar mai departe el să ajungă homosexual iar ea să practice menage a trois. Dar am observat la el o oarecare..înmuiere, aș putea s-o numesc, căci scenariul îl face pe  Boris, un moșneag genial supărat pe lume, eroul principal, să poarte pantofii eroului negativ. Sau cel puțin așa mi s-a părut mie.

M-am simțit bine cînd am văzut în film, redată aproape ad literam, o idee care m-a făcut pe mine să scriu postul ăsta ( Cea mai mare minune dintre toate ) probabil înainte să scrie Woody Allen scenariul pentru Whatever works. Cum să nu mi se pară predictibil, atunci?

PS: Îmi cer scuze față de toți cei cărora nu le plac filmele lui Woody Allen.