Junk-food pentru spirit

Poate nu e o coincidenţă că tocmai am terminat o carte de Baudrillard în timp ce mîncam un hamburger de la McDonald’s. Poate Baudrillard e junk-food pentru spirit întocmai cum McDonald’s e junk-food pentru corp. Este, desigur, prezumţios din partea mea să spun aşa ceva, dar ăsta e unul dintre avantajele blogului: că poţi să spui orice. Reversul acestui dezavantaj este, desigur, că orice ai spune pe un blog nu înseamnă nimic.

Dacă am spus că Baudrillard e junk-food, nu înseamnă totuşi o judecată negativă în mod absolut. Din contră. Junk-food-ul are meritele lui, sau ei, nu ştiu cum să zic. Este gustoasă şi, desigur, hrănitoare. Doar  că nu e tocmai sănătoasă. De fapt este hiper-hrănitoare. Din nou, poate e doar o coincidenţă, dar Baudrillard a propus înlocuirea realităţii cu o hiper-realitate. Baudrillard este unul dintre intelectualii cei mai recenţi, recenţi atît cronologic cît şi calitativ, pentru că el, şi ei, par să îşi fi propus să depăşească tot ce i-a precedeat şi să anunţe demisia Realului însuşi (Baudrillard vobeşte obsesiv despre sfîrşitul politicului, sfîrşitul puterii, sfîrşitul socialului, al sexualităţii, al artei şi multe alte sfîrşituri)

Ca să revin, a spune că Baudrillard e junk-food pentru spirit nu înseamnă deloc a-i nega acestuia substanţa sau greutatea, ci doar sănătatea.  El nu este nici pe departe singurul intelectual care poate fi acuzat de un exces de gîndire,  exces care a dus nu la  culmi fără precedent ale gîndirii, ci la excedarea gîndirii însăşi. Nu la o mai bună înţelegere a Realului, ci la anihilarea lui. Şi aşa mai departe.

Realităţile mele de zi cu zi sînt ceva mai puţin intelectuale şi, din păcate, nu le poate pune nimeni în discuţia realitatea. O mamă cu cinci copii şi unul dintre ei în puşcărie, de exemplu. S-a mutat în Aleea Livezilor pentru că acolo i-a dat Vanghelie o locuinţă gratis (mai bine staţi pe drumuri decît într-o garsonieră gratis din Aleea Livezilor, credeţi-mă). La 13 ani, năzdrăvanu’ s-a apucat de heroină şi apoi s-a nenorocit definitiv cu drogurile legale. Drogurile astea legale sînt de fapt o răzbunare ironică a cadavrului în descompunere al socialului de care Baudrillard ar fi mîndru. Şi recunosc că e imposibil să renunţi la Baudrillard, după cum imposibil e să renunţi cu totul la McDonald’s (sau pizza sau shaorma sau cartofi prăjiţi).

Năzdrăvanul ăsta a făcut o grămadă de prostii, dar nu le-a făcut el, propriu-zis. Ar fi adecvată aici o exprimare impersonală,  de exemplu se poate spune că toate au fost făcute. Fără subiect, pentru că subiectul a fost înghiţit de obiectele din jur. Ar fi putut, ce-i drept, să fie mai mult decît a fost şi să lupte contra curentului. N-a făcut-o. Acum are 17 ani şi e în puşcărie pentru că a lovit cu un briceag pe concubinul unei verişoare care era dealer de heroină şi care n-a vrut să îi dea şi lui două bile, deşi murea de rău (sevraj). El spune că ăla l-a atacat primul cu piciorul unui pat şi el n-a făcut decît să reacţioneze cum a ştiut şi el mai bine. N-a vrut să-l rănească rău, dar în frenezia acţiunii n-a mai ştiut să ţină măsura lamei (aşa se zice) şi aceasta a intrat mai mult decît îşi propusese el. M-a rugat pe mine să îi transmit mamei lui să îl viziteze, pentru că deocamdată el nu poate s-o sune. Maică-sa mi-a spus printre lacrimi că strînge de cîteva săptămîni conserve de la cantina socială, deci  se privează pe ea şi pe ceilalţi patru copii de hrană, pentru a reuşi să strîngă de un pachet.

Pentru Baudrillard, nu Realitatea e problematică, ci conceptul de realitate, cuvîntul. Dar dacă ar fi fost el însuşi puştiul din Aleea Livezilor, n-ar mai fi ajuns niciodată să teoretizeze despre deşertul realului (şi n-am mai fi avut nici filmul Matrix, care tocmai de colo s-a inspirat). Puşcăria ar fi fost mai reală pentru el decît orice altceva şi poate i-ar fi dat mai multă dreptate lui Foucault. Poate n-ar mai fi scris textul Uitaţi-l pe Foucault. 

Cum am dezvrăjit Bejeweled-ul

Postul ăsta este dedicat jucătorilor de Bejeweled, dar poate să-l citească oricine are chef, cu oarecare folos. Pentru cine nu ştie Bejeweled este un joc cu pietre preţioase care face ravagii pe Facebook zilele astea. Nu se joacă toată lumea, dar cei care se apucă sînt vrăjiţi imediat de joculeţul ăsta şi ajung să îl joace obsesiv. Jocul, deşi simplu de jucat, e foarte provocator, dar partea care îl face să dea dependenţă este componenta lui socială, ca să zic aşa. Anume, faptul că există un clasament în care vezi ce scoruri au prietenii tăi. Tot timpul e unul care face un punctaj foarte mare şi te face să te simţi prost şi să dovedeşti că tu poţi mai mult. Jucătorii de Bejeweled ştiu!

Acuma, eu am fost jucător de Bejweled doar vreo 2 zile, dar ajunsesem să fiu ca în transă şi să uit de alte chestii mai importante cînd mă jucam. Am avut norocul, însă, să dau peste ceva care mi-a salvat viaţa, sau cel puţin mult timp. Dacă scrii Bejeweled pe Google, între primele rezultate e şi ” Bejweled cheat”. Am căutat pe Google pentru că voiam să văd dacă există vreo versiune gratis şi pentru tableta mea pe vreun torent. Pînă la urmă l-am cumpărat şi acum mă joc din cînd în cînd, pentru că jocul e frumos, dar fără obsesia de pe Facebook.

Trebuie să spun că mie nu mi-au plăcut niciodată cheaturile în jocuri, şi m-am jucat cîteva jocuri cînd eram mai tînăr. Mi se pare că un joc este efectiv distrus atunci cînd bagi o parolă ca să ai viaţă infinită, de exemplu. Parolele sînt pentru cei care nu sînt în stare să ia un joc în serios şi care din motivul ăsta îl ratează cu totul! Probabil asta înseamnă că nici viaţa nu prea sînt în stare să o ia în serios.

Am spus asta ca să fie clar ce părere am eu despre cheaturi în jocuri. Am fost tentat să văd ce e cu cheatul ăsta de Bejeweled pentru că mi s-a aprins imediat un beculeţ care mi-a spus că asta ar putea fi o cale de a-mi salva foarte mult timp şi de a face la fel şi pentru alţii. Adică, întrucît vraja principală a jocului vine din concurenţa cu ceilalţi, în momentul în care oricine ar putea să îşi pună orice scor vrea, căci aşa funcţionează cheatul, jocul ar fi distrus, iar cei cărora li l-am distrus ar trebui să îmi mulţumească, după cum îmi mulţumesc eu mie însumi.

Ce pot să spun e că în cazul meu a funcţionat! După ce mi-am pus un scor mai mare decît al celui mai şmecher jucător din lista mea, mi-a pierit instant pofta de a mai juca Bejeweled. Pentru alţii, însă, n-a funcţionat. Din contră, îmi poartă pică pentru faptul că le-am spulberat vraja.

Aşa e cu spulberatoroul de vrăji, are întoteauna o misiune dramatică şi un destin tragic, la fel ca Max Weber care era nevoit să constate, cu durere în suflet, dezvrăjirea lumii şi instaurarea unei lumi seci a raţionalităţii instrumentale şi a birocraţiei. Doar că, la fel ca mine, nici Max Weber nu a avut dreptate pentru toată lumea şi lumea continuă să fie vrăjită pentru cea mai mare parte a omenirii, cum vrăjit continuă să fie şi Bejeweled pentru cei mai mulţi jucători.

O veste bună

Pentru toţi cei care au plîns după Gigapedia sau Library.nu, am o veste bună. De la ruşi nu vine doar ploaia sau nori radioactivi, ci uite că vine şi una dintre ultimele oaze de piraterie culturală virtuală. Mă rog, poate nu sună aşa de bine ce am zis. Oricum încep să-mi pierd cititorii, aşa puţini cum erau…

Pentru cei care mă vizitează, vestea  bună e la linkul ăsta : http://gen.lib.rus.ec/ . E mai bogat, mai divers şi mai bine organizat decît Gigapedia sau alte foste siteuri similare, iar downloadul se face extrem de simplu şi eficient.

Dacă o să am probleme cu legea din cauza asta, o să am măcar satisfacţia că am făcut un bine public. O să fac puşcărie ca un erou, adică.

Ne vedem la răcoare, dragii mei cititori.

P.S.: Îmi vînd telefonul (Nokia N8)  pe care l-am tot lăudat pe aici că face poze foarte bune. Are în continuare cea mai bună cameră de pe piaţa telefoanelor mobile, aşa că cine e interesat să îmi spună. Deşi n-o să-l dau gratis, cum se dau cărţile sau alte bunuri virtuale, o să-l dau ieftin.

 

Si inca un PS: Pentru cine nu si-a dat seama, e vorba de un site de unde se pot da jos, gratis, cărţi. Multe cărţi.

Am fost și eu odată românaș

Din cîte înțeleg și eu, să fii românaș înseamnă să fii șmecher, să te descurci, să păcălești legile, poate, în cazuri extreme, chiar să furi. Toți românii și nu numai ei sînt la un moment dat românași. Onestitatea absolută nu prea e pentru lumea aceasta, din moment ce simpla ei idee vine din altă lume, una de dincolo de asta,  mai bună și (mai, sic!) perfectă.

Dar nu despre alte lumi vreau să scriu azi, ci despre cum am fost și eu românaș odată. Bineînțeles, probabil am mai fost și în alte cazuri românaș, dar pe acesta pot să îl povestesc fără să îmi roșească obrazul de rușine, de fapt chiar cu un pic de mîndrie.

Eram în Suedia, acum vreo doi ani, și lucram la teza de doctorat cu o profesoară din Anglia, Grace Davie. Eu îi citisem deja vreo două cărți pe care le luasem, gratis, de pe fostul gigapedia (actualul library.nu), un site unde puteai să găsești cărți în format pdf. Mulți dintre cei care au avut nevoie de cărți au auzit mai devreme sau mai tîrziu de gigapedia.org, siteul era efectiv o minunăție iar pentru unii, printre care mă număr și eu, era fără doar și poate cel mai important site de pe internet.  Grace Davie mi-a oferit într-o zi o copie a cărții ei Sociology of religion, moment în care eu, cu sinceritatea deșănțată care mă caracterizează uneori, i-am mărturisit că am deja cartea, că am luat-o gratis de pe internet. Ea, un autor respectat și celebru în lumea academică, nu putea să creadă că există un site ca gigapedia.org, de unde oricine vrea poate să ia gratis cărți. Eu i-am arătat nu doar că există, dar și cum să își facă un cont și să downloadeze și ea, dacă vrea. Stînd acolo și arătîndu cum se fură cărți de pe internet unei englezoaice din lumea bună, m-am simțit ca un autentic românaș.

Cel mai probabil prof. Grace Davie nu a luat niciodată vreo carte gratis de pe gigapedia, căci pe lîngă faptul că era englezoaică și om de știință (ar trebui să zic femeie de știință, nu-i așa? În engleză zici scientist sau scholar și ai scăpat de problema corectitudinii politice…), era un autor în care simpla existență a unui site ca gigapedia stîrnea înainte de orice altceva perplexitate.

Eu am zis întotdeauna că dacă aș scrie o carte  bună vreodată, aș prefera să o citească zece milioane de oameni fără să o plătească decît să o cumpere o sută de mii de oameni și să fac profit din vînzări. Dar nu gîndește toată lumea așa. Și probabil și eu aș vrea să fac bani din cărți dacă o aș fi scriitor, cine știe.

Oricum, fostul gigapedia și actualul library.nu a fost închis din cauza încălcării copyrightului. Noroc că am apucat să iau cîteva sute de cărți de acolo. Nici nu știu ce să fac…să propun un moment de reculegere în memoria acum răposatului cel mai important site de pe internet? Să mă bucur că legea, corectitudinea și copyrightul îning? Deși pot să înțeleg argumentele pentru a doua variantă, inima mea atrasă puternic de prima.  Cărțile ar trebui să fie gratis. Și așa nu le mai citește aproape nimeni.

Cea mai frumoasă excursie din viața mea

Nu mi-a plăcut niciodată cuvîntul excursie. Nu-i știu etimologia, dar bănuiesc că are legătură cu „excurs”, care înseamnă o deviere de la discurs. Într-un fel asta și sînt excursiile: scurte devieri de la  (dis)cursul obișnuit al vieților noastre.

Eu tocmai am revenit dintr-o deviere exceptională, de aproximativ 4000 de km făcuți în principal cu trenul, apoi cu autobuzul, iar vreo 300 cu „ocazia”, autostopul sau hitchhiking, cum vrem să-i zicem. Ziceam că nu e transport public în insulele Lofoten, dar în sezon, iunie-august, este. Am preferat totuși să facem autostopul pentru că era mai interesant, nu ne grăbeam, aveam ocazia să cunoaștem norvegieni. Și în ultimul rînd, pentru că era gratis. Adică, faptul că am economisit vreo 50-70 de euro (în funcție de oră) cît era autobuzul, a fost excelent, dar nu asta ne-a făcut să apelăm la autostop. Aș avea multe de zis despre experiența asta, dar una peste alta a fost excepțională. Am făcut 350 de km in două zile și cu cinci mașini, toți norvegieni. Sigur, am așteptat și 3 ore pînă ne-a luat o mașină (a fost cel mai mult cît am fost nevoiți să așteptăm și aproape ne pierdusem speranța), dar satisfacția finală a fost mult mai mare decît dacă ne-am fi urcat într-un autbuz și ne-am fi dat jos după 7 ore. Fusesem avertizați că e greu să faci asta în Norvegia. Ce pot să spun acum după ce am făcut-o e că e posibil.

Impresiile dau buzna peste mîini și îmi vine greu să aleg pe care să o las să se materializeze pe tastatură. O super-sinteză ar fi că a fost cea mai frumoasă excursie din viața mea, și asta din mai multe motive, unul dintre cele mai importante fiind că insulele Lofoten sînt de-a dreptul spectaculoase. Am ajuns pînă la ultimul sat de pescari, care înainte de asta e o superbă localitate turistică, cum sînt multe în insule, și care are un nume..aa, cum să zic, foarte interesant: A. De fapt e A cu un cerculeț de-asupra, dar nu am caracterul la îndemînă. Se pare că în suedeză și norvegiană înseamnă rîu.

În următoarele zile probabil or se mi se așeze impresiile pe rafturi și o să pot să selectez dintre cele mai interesante, dar decoamdată sînt încă bulversat. Nu neapărat de călătorie, deși aș avea de ce. Am revenit în Uppsala pe care am găsit-o fierbinte. Am revenit simțind că revin acasă, doar că foarte curînd trebuie să plec pentru a reveni la o casă care e și mai casă decît Uppsala. Sincer să fiu, mă simt aici ca acasă. Nu simt că mi-e dor de țară, dar în ultimul timp am început să visez frecvent familie, prieteni, ceea ce probabil înseamnă că mi-e dor chiar dacă nu simt dorul.

Obișnuiam să rîd de cei care își fac poze singuri, dar de nevoie mi-am făcut o mulțime de poze singur, singurel. Într-una dintre poze se poate vedea așa numitul soare de la miezul nopții, care e soarele obișnuit (poate puțin mai colorat) dar devine neobișnuit cînd te uiți la ceas și vezi că e 1 noaptea. Am mai făcut ceva ieșit din comun pentru mine, adică am pus 100 de poze pe Facebook. Cred fotografiile mele sînt vizibile și pentru neprieteni, așa că cine vrea să vadă mai multe, poate să vadă acolo. Din păcate am fost un turist nepregătit și am fost nevoit să fac toate pozele cu telefonul, un Nokia N900, care, tot de nevoie, a fost un aparat foto decent. Doar că pentru data viitoare cînd mai plec în astfel de locuri spectaculoase mi-am propus să iau neapărat cu mine un Nikon. Sper să am bani să-l cumpăr.