Pînă la urmă femeile chiar sînt de pe Venus şi bărbaţii de pe Marte

Femeia a fost mereu prin umbra istoriei. A fost considerată mai slabă, mai proastă, mai etc, deci bărbatul şi-a asumat un rol mai important în afacerile lumeşti. Pentru chestia asta, unii au dat vina pe religie. Astăzi e la modă să dai vina pe religie pentru orice (vezi cazul nesfintei treimi a formată din Richard Dawkins, Sam Harris şi recent decedatul Christopher Hitchens). E foarte riscant să vorbeşti despre religie în general, un aspect de care cei trei nu prea erau conştienţi, aşa că unii particularizează şi dau vina pe Islam, Creştinism etc. Nu vreau să mai vorbesc acum despre cei trei profeţi antireligioşi. O să spun doar o glumă despre Dawkins care e amuzantă pentru că arată foarte bine cum aceşti inamici declaraţi ai religiei sînt şi ei religioşi şi fundamentalişti în felul lor. Gluma e scurtă şi zice aşa: Ne există niciun Dumnezeu şi Richard Dawkins e profetul său (parafrazare a celebrului text islamic care spune că „există un singur Dumnezeu şi Mohamed e profetul său”

Dar nu despre profeţi vreau să vorbesc, fie ei religioşi sau antireligioşi, ci despre bărbaţi şi femei.  În ultimii 50-60 de ani revoluţia feministă a încercat să răzbune nedreptăţile a căror victimă a fost femeia în mii de ani de istorie. Unele feministe au mers atît de departe cu discursul lor egalitarist încît cele mai multe dintre femei nu se mai regăsesc în el. După logica extremist-feministă care îşi doreşte cu orice preţ să pună semnul egal între femeie şi bărbat, cele două sexe nu diferă în niciun fel. Însă natura vorbeşte destul de consecvent despre diferenţele dintre cele două sexe: au forme diferite, unul face copii celălalt nu, unul are mai multă forţă fizică decît celălalt. Feministele închid ochii la toate astea şi nu permit unui bărbat nici măcar să le deschidă uşa sau să le care bagajul. Chestia asta nu deranjează pe niciun bărbat, din cîte ştiu eu, dar se pare că deranjează multe femei care simt că revoluţia feministă e de fapt un atentat la ceea ce unii au numit, deloc eufemistic, eternul sau misterul feminin.

Aşadar, a vorbi despre diferenţele dintre bărbaţi şi femei este astăzi la fel de periculos şi de prost gust  ca a vorbi despre diferenţele dintre rase. Sexismul e, pînă la urmă, un fel de rasism, spun feministele. Doar că lucrurile nu sînt chiar aşa. În timp ce rasismul e într-adevăr o aberaţie intelectuală (cu care, e adevărat, a cochetat întreaga Europă la un moment dat, cum a făcut şi cu comunismul, care e o aberaţie la fel de mare sau mai mare), diferenţele dintre sexe nu sînt doar naturale, dar şi de ordin psihic. Femeile şi bărbaţii sînt fundamental diferiţi în construcţia lor psiho-somatică, de unde rezultă diferenţe semnificative de raportare la lume şi la viaţă.

M-am apucat să scriu asta pentru că am dat peste rezultatele unei cercetări psihologice care poate fi citită aici   şi care arată că există diferenţe substanţiale între personalităţile bărbaţilor şi cele ale femeilor şi care susţine că pînă acum cercetătorii au ignorat sistematic aceste diferenţe. Probabil dintr-un soi de corectitudine politică de inspiraţie feministă.

 

Șoc cultural

Se pare că în viitor diferențele dintre sexe vor fi atît de mult minimalizate încît poate la un moment dat nu va mai avea rost sa vorbim despre femei și bărbați. Dacă ăsta e viitorul, atunci  eu aș prefera să trăiesc într-o lume în care robotii domina omenirea sau chiar într-una distrusă aproape în întregime vreun dezastru nuclear. Orice variantă mi se pare mie mai bună decît una în care nu mai există bărbați și femei ci doar o nouă formă uni-sex a fostei Homo Sapiens.

Dar ce mă face pe mine să întrevăd un astfel de viitor? s-ar putea întreba cineva. O să vorbesc din nou despre Suedia, dacă tot mai sînt pe aici pentru o scurtă perioadă de timp. Nu mi se pare mare lucru că există un partid politic al feministelor, asta mi se pare chiar firesc. Dar mi se pare mare lucru că bărbații  vor să semene din ce în ce mai mult cu femeie iar femeile cu bărbații. Ca și cum ar fi un punct mediu pe axa dintre cele două sexe unde și-au propus să se întîlnească. Și nu mă refer la homosexuali și nici la metrosexuali. De fapt, în Suedia majoritatea bărbaților sînt metrosexuali, ceea ce îi face pe finlandezi, după cum îmi povestea o finlandeză, să exagereze puțin și să spună că toți bărbații suedezi sînt homosexuali. Poate nu e așa de important că moda a devenit la fel de importantă pentru bărbați cum a fost mereu pentru femei, nici că tot mai mulți au împrumutat masiv din arsenalul de instrumente pro-frumusețe al femeilor.  Dar mie mi se pare că înseamnă ceva, și anume că ambele sexe fac pași mari către punctul imaginar pe care l-am menționat mai devreme.

O să dau un exemplu din cealaltă tabără acum, adică a femeilor, de unde a venit și  „șocul cultural”. Aseară eram într-un grup format exclusiv din suedezi, cu excepția mea și a unui prieten de-ai mei din Austria. Paote trebuie să spun înainte că nivelul de educație etc al suedezului mediu e incomparabil mai sus decît al românului mediu. Astfel, mă aflam aseară așezat lîngă o fată pe la vreo 23 de ani, manierată, care cîntă la pian și vorbește trei limbi. Dintr-o dată a făcut ceva ce nu am putut să-mi cred urechilor. Adică a rîgîit. Și a rîgîit puternic, bărbătește. Menționez că nu era deloc beată. Gazele acumulate proveneau de la o băutură răcoritoare. Eu eram oarecum șocat, dar încercam să nu arăt asta, bineînțeles. Imediat, ea se întoarce zîmbitoare la mine și mă întreabă dacă în România fetele fac asta. I-am răspuns că nu prea, în România fetele nu prea fac asta. Apoi am făcut imediat legătura cu o fată pe care am văzut-o făcînd același lucru pe stradă, dar aceea era îmbrăcată Goth și părea beată, așa că nu am băgat în seamă incidentul.

N-o să mai comentez mult asupra semnificației acestui fapt, am încercat să fac asta la început. Povestea asta de la final a fost intenționată ca ilustrație.

Sex traffic

Did you think slavery was something humankind has left behind in some long gone dark ages? Well, you were wrong. Slavery, in some of  its most brutal forms manages to coexist with our modern world. Of course, it’s not „legal”. Officialy, the state, the laws and the all the important public actors find it utterly reprehensible. But in fact, each and single one of these entities mentioned, at some point shake hands with the slavery that abides underground. The world we live in is a dark place, a place that finds little room for a song like Louis Armostrng’s What a woderful world. In fact, you can’t stop wandering how is it even possible that such a song may be conceived.  In any case, we should at least keep it’s singing confined to privileged places like Denmark, which has been designated as the happiest country in the world. Coming back to slavery, today you will find it in many forms, but the most frequent of  all is the so called „sex traffic”.  Yes, women are being bought and sold like cattle. Raped and used like singe-use objects. And all for money. And all under the all-seeing eye of the state. Officialy, the state is against any form of slavery. But those in charge with applying the law are oftenly and unsupringly seduced by the incredible large amounts of money involved in bussineses such as prostitution or drugs. You think that the states of the world are fighting illegal drug traffic? One cannot but wonder at the inefficiency of this so called fight. If the most powerfull people of the world would some sunny  day decide that they want a heroin-free world, than I can assure you that nothing would stand in their way. But when you can make more money out of drugs than you can make out of oil, one should be mad to fight it, right? So the fighting goes on against the little fishes, to create the illusion of a war, while the big fishes go about their bussines undisturbed. 

The same with sex traffic. I have just watched a movie with this exact title,  Sex traffic. It was directed, quite surprisingly for me, by the director of Harry Potter . I totaly hate Harry Potter, but I found myself loving this film. Not because it is partly filmed in Romania and has some romanian actors, but because it depicts with awesome clarity the suffering endured by the victims of sex trafficking and the way those responsible with fighting it were actually involved in it.

Now, some will say that prostitution is a job like any other, except those relatively rare cases when there is an abduction involved. Perhaps the only time when you get to laugh when watching this film is when you are forced to realize that prostitution is not at all a job, in a short dialogue in which a journalist complains to Elena, a prostitute he is helping escape slavery, that he has just lost his job and she answers back that she has lost hers too. Let’s put our imagination at work and let’s try to imagine a woman who actualy grows up dreaming to become a prostitute or a porn-star. We need but one moent’s thought to realize that no such woman exist, and that each and every one of those selling their bodys are, in one way or another, victims. Pornography, as prostitution, is based on the exploitation of women under the illusion of freedom, a point well made by feminism, and perhaps one the few points were feminism manages to stay pertinent.

One of the basic laws of economics says that where there is demand there is always supply. So what keeps this modern form of slavery alive today is the demand for paid sex, be it in the flesh, like in prostitution, or virtually, like in pornography. It’s not because I am going to Sweden in a few days that I am saying this, but it is because Sweden has shown the world how a problem can be solved when one actually wants to solve it. Sweden, by an unusual and extrordinary law, has decided that responsible for the existence of prostitution is the client and has decided to act accordingly, that is by punishing him, the client. By so doing, it has decreased the demand for prostitutes and now Sweden is the most prostitution free country in the world, altough, according to statistics, Denmark, it’s neighbour, continues to be the happier one. You can read about it here .

If only we should have more eagerness to look into what things really are. Perhaps we would then come to understand that pornography is not just „inocent” entertainment suitable for adults, but a sad, tragic show of human decay in which the viewer finds joy by reducing a human being to the status of a mere piece of meat and by assuming that the piece of meat is actually enjoying  its status. After all, pornography is nothing more than a virtualized form of prostitution.

Now, if someone is still wandering about the salvery in the modern world, perhaps after reading this he or she  is more prepared to see it beneath its fancy, trendy, modern clothes, of which some are called modern, legal,  prostitution and some pornography, because in pornography  slavery finds it’s most insidious form, that is by convincing the very victim and its merry viewers that there is nothing wrong as long as those involved are consenting adults. But it is the very nature of this consent that is being mistified in pornography, given that, with extremly rare exceptions, no human being wants to be treated like a tasty piece of meat. For those not willing to do this, they can watch Sex Traffic where they can see some real slaves.

P.S. : Dacă se întrebă cineva de ce am scris în engleză, răspunsul e că am scris în engleză pentru că vreau să mă împrietenesc mai bine cu Google.

Oameni de ceară

Toţi oamenii mari au spus la un moment dat nişte prostii mai mari de cît ei. Faptul că ai un intelect mai puternic decît al 99,99 % din populaţia lumii, nu te scuteşte de greşeli comice. Errar humanum est, nu-i aşa? Şi- asta  e toată latina mea. (Tocmai mi-a ieşit o rimă, pentru cine n-a observat)

Am vizitat ieri muzeul figurilor de ceară din Madrid (16 euro e destul de mult pentru un bilet, dar ţinînd cont de faptul că în preţul biletului intră o călătorie cu trenul groazei şi un simulator de montagne-russe…)  şi mi-am amintit de ceva spus de Immanuel Kant,  zeul raţiunii pure, în Antropologia din perspectivă pragmatică. Ţinînd cont de faptul că el vorbea serios cînd a scris ce a scris, faptul e astăzi mai mult decît comic.  O să spun imediat despre ce e vorba.  După părerea mea, atunci cînd vizitezi un muzeu cu oameni de ceară, pierzi toată distracţia dacă priveşti figurile de la distanţă. Trebuie să te apropii de ele pînă unde ai putea să le simţi respiraţia, dacă ar avea. Din cînd în cînd, mai vezi cîte o figură de ceară care simulează respiraţa, cum ar fi un model ce pozează pentru un pictor celebru, şi căruia i se ridică şi coboară sînii masivi, ca şi cum ar respira. Din păcate, nu era vorba de un nud, aşa că aparatele de simulat respiraţie stăteau bine ascunse  în spatele unei rochii ce nici măcar nu avea decolteu. Dar să revin: trebuie să te apropii de figurile alea de ceară pînă acolo unde ai putea să le simţi respiraţia, să le priveşti în ochi şi să observi cele mai mici detalii de pe piele. Dacă o să faci asta, o să ai senzaţia că ai în faţă o persoană vie al cărei spaţiu intim tocmai l-ai invadat şi care, din motivul ăsta, trebuie să reacţioneze cumva. Numai că nu reacţionează, dar ţie ţi se pare că ar putea, iar din opoziţia asta rezultă o tensiune pe care o poţi prelungi la nesfîrşit, dacă vrei, stînd acolo, nas în nas cu o figură de ceară.

Ce zicea Kant? Nu ştiu cum arătau manechinele din vitrinele de pe vremea lui, în niciun caz nu la fel de bine ca cele pe care le aranjează Puiu în zilele noastre. Oricum ar fi arătat, referindu-se la ele, Kant spunea  că manechinele trebuie să fie astfel făcute încît să nu semene prea mult cu oamenii din carne şi oase, pentru că faptul ăsta ar avea o nu ştiu ce semnificaţie metafizică care ar tulbura ordinea raţională a Universului. Sînt curios cum s-ar simţi Kant dacă ar vizita muzeul pe care l-am vizitat eu aseară. Aş fi dispus să-i plătesc eu cei 16 euro, chiar dacă, sînt sigur, Kant nu ar vrea să profite de trenul groazei sau de simulatorul de montagne-russe, considerîndu-le mult sub demintatea lui de părinte al raţiunii pure. Şi eu l-aş înţelege perfect. La fel de curios sînt ce părere ar avea Kant de realităţile noastre virtuale, în care ne putem alege după plac identităţile, de manipularea genetică şi clonare şi, mai ales, de emanciparea femeii, care, după el, e făcută dintr-un material metafizic inferior celui din care e făcut bărbatul.