După nou ca un bou

Deşi pot să mă laud cu un nas care în general mă duce spre literatură valoroasă şi filme bune, resimt frecvent nevoia de a şti care sînt cele mai bune cărţi şi cele mai bune filme, pentru că viaţa e prea scurtă ca s-o pierdem cu literatură de mîna a doua şi cu filme proaste.

Era  o vreme cînd credeam sincer că în miraculoasa eventualitate în care aş întîlni un peştişor de aur care s-ar oferi să-mi îndeplinească o doinţă, orice dorinţă, nu i-aş cere miliarde de euro, ci i-aş cere, mult mai greu şi mai ciudat, să facă să fie ca şi cum aş fi citit toate cărţile din lume. Pentru mine, asta era la vremea respectivă bogăţia supremă. Nu ştiu dacă şi astăzi, cînd am mai îmbătrînit şi am devenit mai lumesc, mai adîncit în viaţa asta făcută din lucruri, aş mai fi în stare să spun cu mîna pe inimă că i-aş cere peştişorului acelaşi lucru. Ce pot să spun cu mîna pe inimă e că la vremea respectivă credeam asta din toată inima.

Dar să las peştii şi cărţile la o parte. Astăzi, filmul este principala hrană pentru spirit pentru cei mai mulţi oameni. Cele mai multe filme sînt ca mîncarea de la fastfood: creează boală şi urîţenie. Filmele bune sînt mai rare şi poate mai greu de digerat, dar odată ce le-ai prins gustul nu poţi să le mai înghiţi pe cele junk.

Aici e un exemplu de listă de filme bune din anii 2000 încoace. Sigur, cele mai bune filme au fost făcute cu mult înainte de anii 2000, ceea ce înseamnă că devoratorul de filme din ziua de azi, pentru care virtutea supremă a unui film stă în aceea că este nou, iar păcatul suprem este de a fi vechi, n-o să le vadă niciodată. Nu vreau să spun că astăzi nu se mai fac filme bune. Vreau să spun că dintotdeauna s-au făcut filme bune, încă de la începutul cinematografului. Am un amic mai radical care nu se uită la niciun film care e făcut după anii 60. El e de părere că după ani 60 cinematografia a intrat într-un foarte accelerat proces de degradare. Sigur, lucrurile nu stau deloc aşa, dar are dreptate cînd spune că pentru comorile cinematografiei trebuie să săpăm prin trecut mai degrabă decît să aşteptăm să ne lovească din orizontul prezentului sau să ne pice din cerul viitorului.

 

PS: M-am bucurat să văd că pe lista asta ,  la poziţia 44 din 50, se află filmul lui Cristian Mungiu, 4 Luni, 3 Săptămîni şi 2 Zile

Trăim periculos

Viața periculoasă nu mai e de mult doar specialitatea celor mai curajoși și nesăbuiți dintre noi. Pericolul este împletit cu stilul de viață modern, astfel încît a trăi astăzi e totuna cu a trăi periculos. Să luăm ca exemplu ceea ce fără îndoială este unul dintre simbolurile cele mai puternice ale vieții moderne, anume automobilul. Mașina personală înseamnă libertate, iar libertatea este fără îndoială cel mai important cîștig al modernității. Un alt element fundamental al modernității este tehnologia, care fără îndoială a schimbat fața lumii ca nimic altceva. Acum, automobilul nu este nimic altceva decît tehnologie pusă în slujba libertății (învîrt cheia și dacă știu să conduc pot ajunge oriunde- dacă am și bani de combustibil, firește), ceea face limpede de  ce se poate spune despre ea că e unul dintre cele mai puternice simboluri ale modernității.

În ciuda preocupărilor constructorilor de automobile pentru creșterea standardelor de siguranță, banalul mers cu autobmobilul ne pune în fiecare secundă viața în pericol. În rutina zilnică a mersului la serviciu, în bucuria euforică a vacanțelor, în graba evenimentelor importante, automobilul ne însoțește și le face pe toate posibile, dar ne poate pune oricînd capăt vieții, fără să îi peste că nu mai ajungem la serviciu, că ne întrerupe tragic vacanța, sau că lasă lucruri importante și urgente veșnic neterminate.

Acum e mai limpede că a trăi periculos face parte din modul nostru zilnic, obișnuit de viață. Pentru noi, cînd mîncăm un hamburger la un fast-food, care ne poate infecta cu cine știe ce parazit sau  cînd zburăm peste mări și țări spre alte zări, mai sus de nori. Pentru copiii noștri cînd se joacă în parc sau în drum spre parc.

Sociologii au inventat sintagma de societate a riscului pentru a se referi la societatea modernă, gîndindu-se în principal la eventualitatea unui război nuclear, făcut posibil de fizica modernă, sau la scenariul unei pandemii, făcută posibilă de globalizare și așa mai departe. Lista pericolelor mari și mici, locale sau globale, ar putea fi cu greu epuizată. Între timp, însă, aerul de zi cu zi al vieții moderne este încărcat cu riscuri și paradoxuri. Viața se amestecă cu moartea, ducele cu amarul, frumosul cu urîtul, într-o viață care, oricîte riscuri ar avea, ne fascinează și ne ține veșnic în mișcare. E absolut sigur că nu am mai putea să schimbăm asta pe viața liniștită și lipsită de riscuri din premodernitate. Eu cred că, în ciuda tuturor pericolelor, nici nu am mai vrea.