De prostia ar durea, România ar urla

Începe recensămîntul. Nu mi-ar fi trecut prin cap să pomenesc cuvîntul ăsta pe blogul meu dacă nu aş fi aflat cu stupoare că există oameni care cred că recensămîntul ăsta e „diabolic”, „opresiv”, „abuziv” etc. etc.,  că e, cu alte cuvinte, orice altceva decît ceea ce e în realitate, adică cel mai important eveniment statistic din viaţa unei ţări. Recensămîntul este nimic altceva decît un instrument  de cunoaştere, un instrument prin care noi  ne cunoaştem pe noi înşine mai bine: cîţi sîntem, ce vîrste avem, ce nivel al educaţiei, cu ce ne ocupăm şi aşa mai departe. Sigur, într-o ţară ca România, unde sînt foarte mulţi cei care cred că soarele se învîrte în jurul pămîntului şi nu invers, era de aşteptat să apară unii care să creadă că recensămîntul e un instrument al diavolului sau al unui stat opresiv şi malefic. Sper totuşi că specia asta întunecaţi la minte să nu fie foarte numeroasă, deşi sînt mulţi indicatori care sugerează contrariul.

Spre o lume mai bună

Nu știu dacă lumea noastră se îndreaptă spre o lume mai bună. Revoluționarii marxiști erau convinși de asta, azi nu mai e nimeni convins. Lumea și-a pierdut încrederea în Progres, în Rațiune, în credință, în sfîrșit, și-a pierdut încrederea în încredere. Vrem s-o luăm de la cap și nu știm de unde. Sînt esoteric și fără noimă, știu și îmi cer scuze.

Anyslut, cum zice Ray William Johnson, mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume mai bună. Nu perfectă, pentru că nu e posibil așa ceva pe aici prin universul nostru, dar mai bună. Destul de bună pentru a-mi permite să îmi las bicicleta la metrou fără riscul de a-mi fi furată. Anul trecut pe vremea asta am lăsat-o zece zile în parcarea de biciclete a gării centrale din Uppsala, timp în care eu m-am plimbat fără grijă prin Norvegia. O Norvegie care pe vremea aia era încă un paradis necăzut în păcat, spre deosebire de cea de azi care e lovită de iad. Un iad cu atît mai surprinzător cu cît nu a fost produs de diabolicii teroriști arabi ci de un blond neo-nazist și pseudo-creștin, as Norwegian as it gets, cum ar zice englezul.

L-am descoperit recent pe John Milbank, de care auzisem vag dar pe care nu-l citisem deloc, un intelectual care înoată, cu destul de mult succes, în apele tulburi unde se întîlnește teoria socială cu teologia. Și l-am redescoperit pe Slavoj Zizek, unul dintre cei mai importanți hegelianiști ai momentului, a cărui carte Zăbovind în negativ mi-a căzut din întîmplare în mînă acum vreo 10 ani. Sigur, n-am înțeles nimic din ea la vremea aia. Tot ce îmi amintesc e o discuție foarte interesantă despre sine  și cartezianul cogito cu referire la Blade runner .

Îmi promit azi că îmi voi lua cît mai repede un Kindle pentru a mă putea bucura mai bine de toate comorile în format pdf de pe calculatorul meu.