Heroină vs endorfină

După două săptămîni de mers cu bicicleta prin Bucureşti, nu mai mi se pare sport extrem. Şi nici că şoferii îi privesc pe biciclişti ca pe gîndaci. Cel puţin nu cei mai mulţi. Cei mai mulţi şoferi probabil că îi privesc pe biciclişti cu un amestec de frică şi condescendenţă. Mersul cu bicicleta are multe avantaje, dar cel mai important e că poate să fie mai plăcut decît cel cu maşina. Cu bicicleta nu există blocaje în trafic şi un biciclist agil se poate folosi de şosea, trotuare, treceri de pietoni, parcuri. Pentru el nu există spaţii inaccesibile sau interzise. Presupun că ăsta e avantajul că nu avem piste pentru biciclete ca în Copenhaga: acolo un biciclist nu are ce căuta pe trotuarul pietonilor.

Poate din cauza căldurii sau din alte cauze, zilele astea am o stare constantă de semi-rău. Adică, nici rău, nici bine, dar mai mult rău. Cel mai bine mă simt cînd sînt pe bicicletă şi cred că m-aş simţi la fel de bine dacă aş înota.Poate pentru că sînt singurele lucruri care îmi aduc aminte de Suedia sau datorită endorfinei ce rezultă în urma exerciţiului fizic (un drog natural al bunei dispoziţii produs de organismul nostru). Cît de fericită ar fi lumea dacă numărul persoanelor dependente de endorfină ar fi cel puţin la fel de mare ca cel al celor dependenţi de heroină!

Trăim într-o societate în care plăcerea  e promovată ca scopul vieţii şi ca unică motivaţie pentru orice. În consecinţă, sîntem dispuşi să facem orice pentru plăcere. Un număr mare bucureşteni, trist de mare, mai ales în rîndul adolescenţilor, caută plăcerea în droguri. Asta nu e atît de ciudat pe  cît s-ar crede! La urma urmelor drogurile sînt materializarea facilă, imediat accesibilă prin simpla ingurgitare, a plăcerii absolute. Doar că preţul ascuns pentru plăcerea asta e incredibil de mare. Am văzut tineri care îşi mîncaseră dinţii după trei săptămîni de folosit droguri „legale”.

Drogurile legale, pe care le putem cumpăra din magazine specializate de la colţul străzii, reprezintă noua senzaţie în Bucureşti. Am auzit că a scăzut cererea de heroină de cînd au apărut ele pe piaţă. Droguri ca Insomnia (un nume cît se poate de potrivit, un consumator îmi spunea că fiind sub influenţa acestui drog nu a dormit 9 zile, dintre care două le-a petrecut ascuns sub o maşină din cauza unui atac de panică), Euforia, Magic etc au efecte devastatatoare. Imaginea tinerilor fără dinţi în gură şi cu priviri speriate din cauza atacurilor de panică şi crizelor de paranoia te bîntuie mult timp după ce te-ai despărţit de ei. Creiere prăjite pentru cinci minute de plăcere absolută. Limita sau limite ale decăderii umane. Tablouri triste pentru care o mare de lacrimi n-ar fi destul.

Sîntem tentaţi să ne revoltăm împotriva unei societăţi care permite ca astfel de droguri să fie vîndute legal (în timp ce un drog ca marijuana, care în comparaţie cu „legalele” e inofensiv, continuă să fie ilegal). Dar problema e în altă parte. Dacă nu ar exista cerere, nu ar exista ofertă. Înainte de a ne întreba de ce societatea românească permite astfel de droguri să fie vîndute, trebuie să ne întrebăm de ce atît de mulţi dintre noi sînt dispuşi să plătească un preţ incredibil de mare pentru cinci minute de plăcere absolută sau aproximativ absolută.

Problema legalităţii şi ilegalităţii e o chestiune strict convenţională iar capacitatea omului de a inventa substanţe periculoase care pot face milioane de victime înainte de a fi clasificate ca ilegale e nelimitată. Nu vreau să minimalizez importanţa contextului, dar cred că problema drogurilor în lume se poate rezolva doar la nivel de individ, niciodată la nivel de societate.

Despre libertate și modernitate

Astăzi, nouă oamenilor ne place să ne uităm înapoi înspre o istorie întunecată și să ne considerăm mai liberi și mai deștepți decît toate generațiile dinaintea noastră. Condescendența asta s-a născut odată cu Iluminismul, cred. Individul și-a cîștigat libertatea în raport cu prescripii sociale care îi spuneau pînă la cel mai mic detaliu cum să-și trăiască viața, iar societetatea însăși și-a cîștigat și ea libertatea în raport cu autorități implacabile cum ar fi regi sau zei. Astăzi domnește democrația, dacă se poate spune așa, iar cușca de fier a religiei a fost îndepărtată odată pentru totdeauna. Da, în special în raport cu religia îi place lumii noastre să se considere liberă, ca și cum asta ar fi libertatea supremă: să nu mai fii obligat să asculți de preceptele iraționale, dogmatice și absolute ale religiei: iată rețeta fericirii, ne spune bucătarul ce învîrte de zor în supa deloc primitivă a modernității.

Dar modernitatea în care trăim e străbătută de numeroase paradoxuri, unele mai dramatice decît altele. Cînd vine vorba de libertate, paradoxul stă în faptul că știința ne-a explicat lumea în totalitate, pînă la ultima celulă, ultima bucățică de ADN, pînă la ultimul atom (acum ne chinuim să cîntăm la înseși „corzile” realității (vezi string theory ) dar deocamdată degetele noastre butucănoase nu pot atinge acele izvoare fine ale materiei.) Și dacă ne-a explicat, ce?, poate să întrebe cineva. Ce paradox vezi în explicație? Știința se vrea afirmarea supremă a libertății umane, dar afirmîndu-se, libertatea noastră și-a descoperit în explicație propria și absoluta negație. Materialismul absolut care domină astăzi scena gîndirii omenești (desigur, sînt bastioane de rezistență ici și colo, dar în măsura în care putem vorbi de o ideologie mondială, aceasta este în zilele noastre materialismul metodologic, sau absolut, sau umanismul exclusivist) a spus-o clar: liberul arbitru e o iluzie. Și pentru o știință care are pretenția că poate să explice totul, e logic să fie așa. Dacă omul nu e nimic mai mult decît un anume fel de a aranja atomi, explicabil în totalitate prin legile fizicii și ale biologiei, atunci TOT ce e omul, tot ce poate să facă și să gîndească e determinat de aceleași legi. Dacă avem de-a face cu un criminal, e pentru că în el  „instinctul social”  nu s-a dezvoltat cum trebuie. Dacă avem de-a face cu un alcoolic sau dependent de heroină, e pentru că zestrea lui genetică ( genetic make-up) l-a predispus la asta.

Libertatea omenească a ajuns prin științe la culmi atît de înalte, încît în curînd înseși temeliile dreptului or să se trezească în aer. Ce motiv ai mai avea să trimiti pe cineva la închisoare pentru orice fel de infracțiune dacă respectiva acțiune e explicabilă în totalitate prin factori externi lui? Căci nimeni nu-și alege zestrea genetică sau mediul în care crește.

E o profeție asta. Aș fi vrut s-o fac în altă parte, poate în vreo revistă de specialitate sau măcar pe vreun blog cu popularitatea prodigiousului Mircea Badea. Dar poate a fost făcută deja, căci fără îndoială nu sînt eu primul care observă paradoxul libertății moderne.