2012 o să fie în 2014

Astronomii au descoperit o cometă care se apropie vertiginos de noi. Doar cînd vine vorba de ameninţări cosmice putem să vorbim despre noi. Doar atunci umanitatea încetează să mai fie o abstacţiune şi devine o realitate palpabilă, în carne şi oase.

Cometa a fost denumită 2012 S1 (să sperăm că n-o să urmeze, după modelul oferit de  Samsung Galaxy, şi o S2, S3…) şi unii oameni de ştiinţă sînt de părere că la momentul de maximă apropiere cu Pămîntul o să fie chiar mai strălucitoare decît Luna. Ceea ce nu e puţin lucru. Încercaţi doar să vă imaginaţi un corp ceresc mai strălucitor decît o Lună plină dar despre care ştiţi bine că nu e Luna. Pe mine mă iau fiori cînd mă gîndesc la asta. Oamenii de știință ne asigură că nu există nicio șansă să fim loviți de cometa asta.   Dar tocmai siguranța oamenilor de știință m-a făcut să mă gîndesc la Melancholia, filmul lui Lars Von Trier. Dacă nu l-aţi văzut, n-ar strica să-l vedeţi. După părerea mea e unul dintre cele mai bune din istoria cinematografiei şi în orice caz unul dintre cele mai bune dintre filmele noi. Unde se poate vedea că știința nu știe întotdeauna. De altfel, știința adevărată va recunoaște întotdeauna că toate teoriile ei sînt provizorii, simple aproximări ale adevărului.

Chiar dacă se numeşte 2012 S1, cometa o să ajungă aproape de Pămînt în Ianuarie 2014, deşi o să fie vizibilă cu instrumente nu foarte sofisticate mult timp înainte de acea dată. Nu ştiu dacă asta dă sau nu apă celor care aşteaptă sfîrşitul lumii în 2012, dar în orice caz ar trebui să dea nişte fiori oricărui om care respiră. Ne aminteşte cît de fragili sîntem, că lumea noastră atîrnă efectiv de un fir de păr, chiar dacă, de aici de jos şi cu soarele strălucind vioi pe cer, ni se pare că Pămîntul nostru e etern. Doar noaptea ne mai aduce aminte de terorile care ne înconjoară. Să nu-mi spuneţi că n-aţi fost niciodată bîntuiţi de vreo teroare în timpul nopţii! Măcar un coşmar înfricoşător, dacă nu ceva mai serios.

Cine vrea, poate să citească aici  mai multe despre cometa asta, despre care s-a spus că probabil o să fie cel mai luminos eveniment din istoria cosmică a Pămîntului.

Viaţa într-o zi

Youtube devine din ce în ce mai important. Deşi s-ar crede că Facebook e un fenomen de mai mare amploare şi mai semnificativ, eu cred că Youtube are un impact mult mai mare asupra lumii moderne şi spune mult mai multe despre ea. Facebook-ul e, într-adevăr, un loc unde foarte multă lume pierde foarte mult timp, dar pînă la urmă e doar atît: un loc de pierdut vremea. Pe de altă parte, Youtube face concurenţă televiziunii, de fapt înlocuieşte din ce în ce mai mult şi pentru tot mai mulţi oameni televiziunea, datorită unui întreg complex de factori dar care pînă la urmă se învîrte în jurul unuia singur, anume că în noua ordine mondială a televiziunii, sau în tv 2.o care e Youtube, spectatorul a devenit şi producător (emiţător, transimţător etc.)

Pentru mine, Facebook e mai important decît Youtube, dar noroc că am un verişor care nu vrea să audă de Facebook şi se află în foarte bune relaţii cu Youtube (care mai scrie pe aici uneori, foarte rar din păcate, cu falsul nume de barbeque). El mi-a povestit azi de un proiect cinematografic realizat de Youtube, care solicitat utilizatorilor să se filmeze în cursul unei zile şi apoi a apelat la  regizori profesionişti careu au montat un film ce a ajuns pe marile ecrane. Optzeci de mii de oameni din 192 de ţări au trimis cam 4500 de ore de film, rezultatul fiind Life in a day.  Din păcate la noi în cinematograf nu o să ajungă, pentru că la noi ajung doar cele mai comerciale filme, aşa că  o să apelez la generoasele torente şi o să-l văd şi eu cît mai curînd.

Climaxul copacilor și a șaptea nevastă

E frumos să traversezi Cișmigiul la ora 12:30, după ploaie. Copacii sînt înfloriți (cineva zicea că s-ar prea putea ca acesta să fie climaxul lor, caz în care sînt mult mai norocoși decît oamenii, la care climaxul nu ține atît de mult. În schimb, avantajul oamenilor e că la ei nu se întîmplă doar odată pe an, nu-i așa?) și florile lor pictează piesajul și parfumează aerul. Dar să nu devin prea liric, probabil nu-mi șade bine. Și probabil e mult mai frumos (în orice caz mult mai productiv) să traversezi Cișmigiul la 9:30, nu la 12:30, dar asta e altă poveste. În legătură cu frumusețea Cișmigiului, cea mai bună întrebare este de ce. De ce e o întrebare vagă, dar în cazul ăsta e bună pentru că include atît din ce motiv, cu ce scop și altele. Dar nu vreau să răspund la întrebarea asta pentru că aș intra în ideologie.   Ce m-a făcut să vreau să scriu despre întîlnirea mea cu Cișmigiul, a fost întîlnirea mea cu un bătrînel ai cărui ani de glorie au fost în perioada interbelică. Păr alb, mers legănat dar hotărît, îmbrăcat frumos. Mă intreabă cam așa: Cam cît este ceasul, domnule? Așa, aproximativ…Întrebarea lui e însoțită de o serie de microgesturi care îi dau un aer elegant, nobil chiar. Nu mă pricep să le recreez în cuvinte și așa ceva nici nu e posibil. Nici măcar pentru un cîștigător de premiu Nobel pentru literatură. Pentru că ceea ce se poate arăta nu se poate spune și gata. Mi-a făcut o plăcere să-i spun că e 12:30, pentru că nu mă întrebase, banal, cît e ceasul, ci o făcuse cu un anume stil care mi-a trezit nostalgia după nu știu ce. Poate după viața veșnică.

Diseară merg să văd Ora lupului al lui Ingmar Bergman. Pare incredibil dar rulează în Plaza. Ar fi prima dată cînd văd un film de-ale lui Bergman la cinematograf. Și el era un nostalgic după viața veșnică. Mai ales după ce, la a șaptea nevastă, s-a îndrăgostit și nu putea să  accepte că moartea e sfîrșitul dragostei. Nici eu nu pot și mai ales nu vreau să accept nesimțirea asta!

PS (la cîteva ore după ce am scris textul, cînd îl și postez, de fapt): Ar fi fost frumos să mă opresc și să fac o poză cu domnul în vîrstă și cu pomii în floare. Ar fi fost o alăturare melancolică, aproape  poetică, un oximoron încarnat. Dar n-am făcut-o așa că n-am ce pune.

Alba-neagra

Am văzut în seara asta un corb care ghicea sub ce cutie se află bucata de măr mai bine decît toți fraierii care sînt păcăliți prin bîlciuri. De asemenea, corbul putea să deschidă un seif după ce vedea o singură dată proprietarul închizîndu-l. Cu alte cuvinte, avea memoria mai bună decît a mea, ca și spiritul de observație. Sfat pentru șmecherii cu alba-neagra: dacă vine un corb la taraba voastră, ar fi bine să nu-l lăsați să joace.

Cînd eram mai mic și mult mai puțin exigent cu filmele, adică pe vremea cînd toate mi se păreau frumoase, Nicholas Cage m-a făcut să plîng în Avionul condamnaților. Probabil de atunci am rămas cu o slăbiciune pentru el. Privirea, gesturile, felul în care vorbește și merge, toate emană un aer tragic-dulceag, ca și cum ar fi vorba de niște dulcegării tragice. Sau poate ar trebui să-mi aleg eu mai bine cuvintele. Oricum, de atunci am văzut multe filme proaste cu Cage, și totuși imaginea asta de erou ce suferă constant nu s-a șters cu totul. A venit însă Bad lieutenant. Port of call New Orleans , filmul care mi l-a redat pe Cage în toată splendoarea lui homeriană. După Noica, măreția tragediei grecești sta în aceea că făcea în așa fel ca toată lumea să aibă dreptate, cu alte cuvinte, albul și negru erau amestecate într-un gri omogen. Nicholas Cage joacă rolul unui polițist pe care știi sigur că ar trebui să-l urăști, dar pe care nu poți să nu-l iubești. Constant sub influența cocainei și din cînd în cînd, din greșeală, sub influența heroinei sau a marijuanei, Cage merge legănîndu-se pe linia ce desparte binele de rău. La un moment dat ai zice că nu mai e nimic bun în el, dar cumva reușește să-și păstreze echilibrul și să rămînă mereu cu un picior în alb.

N-am reușit să-l văd la cinema, mi-am luat dvd-ul de pe filelist.ro. Îmi pare rău că nu l-am văzut la cinema, pentru că e unul dintre filmele care face toți banii. Deși, am auzit că lumea a ieșit din sală înainte să se termine filmul. Ăsta e semn că filmul a fost cu adevărat bun. Dacă ar rula un film de Tarkovsky în Mall și s-ar fi trezit acolo cei care își aleg filmul cu cinci minute înainte să înceapă, sînt absolut sigur că pînă la final nu ar mai rămîne mai mult de vreo două persoane în sală. Dintre care una probabil ar dormi. Așadar, felicitări pentru Bad Lieutenant că a reușit să scoată lumea din sală, căci așa se măsoară valoarea în sălile noastre de cinema.

Că tot a venit vorba de cinematograf, vești bune pentru cei care vor să vadă Avatar pe IMAX: în cursul săptămînii biletul e doar 22 de lei ziua și 26 seara. Mai ieftin decît speram. Sigur, filmul ăsta e unul dintre cele care reușesc să placă la toată lumea și să aibă oarecare  valoare artistică, pe lîngă realizarea tehnică nemaivăzută ( vorbesc din auzite, nu l-am văzut încă). Dar, ca regulă generală, rămîne valabil ce ziceam mai devreme: filmele cu adevărat bune sînt alea de la care pleacă cel puțin jumate din oamenii din sală. Sigur, asta dacă oamenii ăștia sînt dintre cei care își aleg filmul după cît de multe explozii sînt în trailer sau după cît de colorat e posterul care îi face reclamă.

2012

Azi, nebunia obișnuită pe care o găsești de obicei la casele de bilete ale cinematografelor într-o zi de miercuri, a fost înmulțită cu doi. Lumea a  dat buzna să vadă sfîrșitul lumii. Lumea, adică mulțimea fără creier, căci în mulțime, creierul individual își suspendă funcțiile, iar controlul e preluat de un creier impersonal și  colectiv. Orice sumă de indivizi conține, paradoxal, mai puțină inteligență decît inteligența fiecărui individ luată separat.  Iar un exemplu în sensul ăsta sînt și eu, un tip care se crede individ și care se crede dotat și cu o oarecare inteligență. Astăzi, am dat buzna la casa de bilete de la CinemaPro și am cumparat 14 bielete. Mi-am batut toate recodrurile personale în materie de cumpărat bilete, cum zicea un prieten și m-am expus riscului de a fi linșat de o mulțime ce se temea că rămîne fără bilete, căci 2012 s-a văzut cu casele închise, cum se zice.

2012 e probabil unul dintre cele mai scumpe filme ale tuturor timpurilor, dar în același timp e unul extrem de ieftin. E ieftin pentru că își bazează toată fascinația pe dorința adînc înrădăcinată a fiecărui om de a vedea sfîrșitul lumii.   Dorința asta e identică cu aceeași curiozitate morbidă care ne atrage pe toți în jurul unui accident, pentru a vedea ceea ce ne fascinează și ne creează repulsie în același timp, doar că înmulțită cu șapte miliarde, numărul aproximativ al populației lumii. În afară de efecte speciale nemaivăzute pînă acum, filmul ăsta aduce nou faptul că sfîrșitul e plasat peste trei ani. Aproape, nu? Toți putem spera să trăim încă trei ani ca să vedem sfîrșitul lumii fără să plătim bilet la cinema. Bună afacere!

Dar mai e ceva care face filmul ăsta să fie foarte ieftin, în ochii mei. În afară de melodrama brînzoasă și nelipsită din filmele americane, ce e cu adevărat ieftin la filmul ăsta modul în care compromite însăși ideea de sfîrșit al lumii. O compromite, adică o persiflează, o ia în balon sau în 4 sau 7 versiuni ultramoderne ale arcei lui Noe. Sîrșitul lumii din filmul ăsa e unul pe care oricine și-l poate cumpăra dacă are un milion de euro.  Mi se pare destul de ieftin, pentru un sfîrșit al lumii. E un sfîrșit al lumii în care elita privilegiată a bogaților reușește să supraviețuiască, în timp ce mulțimea fără nume și fără chip este lăsată să se înnece. Eu credeam că sfîrșitul lumii e chestia aia de care nu poate nimeni să scape, indiferent de cît de mulți bani are. Dar în 2012 nu-i așa. Eu sfătuiesc pe toată lumea să pună mîna pe cărțile alea americane ieftine care te învață să faci un milion de dolari. Dar aveți grijă, vă trebuie un milion de euro. Astfel, dacă muncim conștiincios, pînă în 2012 strîngem toți cîte un milion de euro și sfîrșitul lumii nu va mai fi decit o chestie pe care o vedem la fel cum am văzut filmul astăzi la cinema, doar că la suprapreț.

Sfîrșitul lumii, cînd o să fie, o să fie absolut, fără discriminare între săraci și bogați, dar mai mult decît orice, în loc să fie produs de vreun meteorit care ne lovește sau neutronii veniți din soare care au efectul cuptorului de microunde asupra nucleului Pămîntului, ducînd la supraîncălzirea acestuia și la rearanjarea scoarței terestre, adică natural, o să fie supranatural!