Dumnezeul lui Darwin

În urmă cu mai bine de un an, am citit o carte care a însemnat enorm pentru evoluţia mea intelectuală. Cartea era scrisă de unul dintre cei mai mari biologi ai momentului, Kenneth Miller, şi se chema Finding Darwin’s God (Găsindu-l pe Dumnezeul lui Darwin). Nu pot să las ocazia asta să treacă fără a mă lăuda că după ce i-am citit cartea, am avut şi un foarte scurt schimb de emailuri cu dl. Miller, ceea ce la vremea respectivă  m-a făcut foarte fericit.

Acum, ce e interesant în legătură cu Miller şi cu cartea lui, e că acest domn biolog este şi un catolic practicant. În general, biologii nu prea sînt credincioşi, spre deosebire de fizicieni care în general sînt. Deşi e credincios, Miller a fost unul cel care a demontat argumente creaţionismului ştiinţific, jucînd un rol important în procesele în care se discuta ce anume să se predea în şcoli, evoluţionism sau creaţionism. Ştiţi foarte bine că în America toate se rezolvă cu procese. Recent citeam undeva că nişte spitale de acolo au dat în judecată nişte mari producători de tutun pentru că au tratat bolnavi care le fumaseră tutunul. Comic, nu-i aşa? Pe undeva pe acolo a fost uitat faptul fundamental că ţigara şi-o bagă fiecare sigur în gură, de bună-voie şi nesilit de nimeni, ca la căsătorie. (Nu vreau să insinuez că ar fi căsătoria o formă de sinucidere, deloc!)

Revenind la Dumnezeul lui Darwin, Miller, după ce demonta unul cîte unul toate argumentele creaţioniştilor, mai ales pe cele ale aşa numitului young earth creationism, arăta că Dumnezeu se implică în cursul evoluţiei printr-o misterioasă manipulare a ADN-ului la nivel cuantic. Genele, adică, fiind atît de mici, ar fi cumva susceptibile la influenţa fenomenelor cuantice. Cartea a fost foarte bine primită în general, dar criticată pentru ideea asta, că evoluţia ar fi influenţată în vreun anume fel de sub-lumea cuantică. Azi dimineaţă, am dat peste un articol care poate fi citit aici în întregime  în care tocmai asta se argumenta. Mai exact, se arăta că ADN-ul poate discerne între anumite stări cuantice şi este influenţat de către acestea. Sigur, aici se termină bruma mea de ştiinţă, aşa că nu merg mai departe pentru că nu înţeleg mai mult. Mă mulţumesc doar să arăt că ce era pentru Miller calea, care acum cîţiva ani cînd a fost propusă a fost luată în rîs, prin care Dumnezeu acţionează într-un univers care altfel pare a fi condus de legi mai stricte sau mai haotice dar în orice caz implacabile, este confirmat de descoperirea asta recentă.

Un geniu social

Un prieten irlandez pe care l-am cunoscut în Suedia, îmi povestea despre un unchi al lui din Australia (globalizarea asta…). Acum singur și bolnav, respectivul unchi mai păstra totuși ceva din scînteia care îl animase întreaga viață. Pentru scînteia asta, după ce Shane mi-a povestit cum se manifesta, eu n-am găsit alt nume decît geniu social. Mi-ar fi plăcut să îl cunosc personal pe domnul respectiv și să îl văd în acțiune, dar și povestite isprăvile lui erau impresionante.

N-o să povestesc aici întîmplările care m-au făcut să trag concluzia pe care am tras-o, o să spun doar că omul acesta avea (și probabil încă mai are, dacă nu a murit între timp) o capacitate fantastică de a relaționa cu oricine și oricînd. Relațiile dintre indivizii moderni sînt în esență dominate de rolurile pe care le joacă. Vînzător, student, muncitor, polițist etc etc, acestea sunt categoriile în virtutea cărora ne lovim unii de alții. Persoana dispare în spatele rolului și de aici anonimitatea ce caracterizează viața noastră modernă. Probabil că nu ar putea să fie altfel, dată fiind complexitatea ei, dar unchiul prietenului meu Shane, al cărui nume l-am uitat, e un exemplu viu și extraordinar că se poate și altfel. Capacitatea lui fantastică de a relaționa poate fi pe scurt descrisă ca abilitatea lui de a face abstracție de rolurile sociale, de a le ignora. Astfel, el adopta față de vînzătoarea de la brutărie o atitudine potrivită doar pentru un bun prieten. Formulele de salut, glumele făcute, familiaritatea cu totul nepotrivită care îi caracteriza atitudinea generală față de toți cei pe care îi întîlnea, ignorau în întregime prescripțiile vieții sociale.

Sigur, Shane îmi povestea că unchiul lui a avut și probleme din cauza asta, dar în general, după descumpănirea și uimirea inițială, modul lui de a fi se dovedea un fenomenal lubrifiant social. Tratînd pe toată lumea ca pe cei mai buni prieteni, necunoscuții deveneau instant cei mai buni prieteni. Omul acesta este un geniu, dacă mai trăiește, pentru capacitatea lui absolut fabuloasă de a se ridica deasupra convențiilor vieții sociale sub tirania cărora noi muritorii de rînd ne împletim destinele.