Bebelușii nu sînt opționali

Recent, o revistă științifică importantă (New England Journal of Medicine) a publicat un articol în care autorul (Franz Messerli) susținea că există o legătură directă între consumul de ciocolată al unei populații și numărul de cîștigători de premii Nobel pe care îi produce respectiva populație.

Autorul însuși atrage atenția asupra unei ispite foarte puternice, anume aceea de a confunda corelația cu cauzația. El dă exemplul Germaniei post-belice în care numărul de bebeluși a scăzut drastic, dar în același timp a scăzut și numărul berzelor. Am fi tentați să credem că numărul bebelușilor a scăzut din cauza scăderii numărului de berze, deci că nu mai avea cine să aducă bebelușii (relație cauzală), doar că în realitate lucrurile stăteau altfel: numărul berzelor a scăzut din cauza construcțiilor masive, însoțite de defrișări etc, deci între scăderea berzelor și scăderea bebelușilor era o simplă corelație, nu cauzalitate. Cu toate astea, Messerli trage concluzia ca nu există altă explicație pentru corelația descoperită de el între consumul de ciocolată și premiile Nobel, decît aceea că ciocolata ne face mai deștepți,

De altfel, Eric Cornell, cîștigătorul premiului Nobel pentru fizică în 2001, declara că el consumă foarte multă ciocolată, dar ciocolată neagră. Și mai spunea că ciocolata cu lapte ne face proști și că cea  neagră e calea succesului! Sînt de acord cu el că ciocolata neagră e mai sănătoasă decît cea cu lapte. La ciocolata cu lapte în afară de dulce nu mai simți multe alte gusturi, în schimb la ciocolata neagră, lipsa zaharului, pe lîngă avantajele  evidente pentru sănătate, te lasă guști toate aromele ciocolatei. În plus, ciocolata neagră e plină de antioxidanti și de alte substanțe care nu știu cum se numesc dar care ne fac să ne simțim bine, iar un studiu recent chiar demonstra că are un impact pozitiv  asupra memoriei. Dar de aici pînă la a face afirmția că ciocolata cu lapte te face prost și cea neagră te face deștept, e cale lungă, o cale pe care n-a străbătut-o nimeni pînă acum.

De altfel, blogosfera a demonstrat că studiul lui Messerli nu e tocmai inexpugnabil, ba chiar că are fisuri serioase (vezi de exemplu articolul ăsta). Jurnalul care a publicat articolul s-a încăpățînat să ignore toate criticile aduse și să refuze publicarea unor scrisori care în cîteva mișcări demolau toată analiza lui Messerli și îl arătau drept ceea ce este de fapt: un tip care identifică o corelație și trage concluzia că în Germania post-belică bebelușii erau aduși de berze,

Pentru că am vorbit despre bebeluși și despre premii Nobel, nu pot să termin fără să fac și eu o corelație între aceste două minunății (tot e mai puțin fantastic decît să faci o corelație între bebeluși și berze). A cîștiga un premiu Nobel este în viziunea omului educat de astăzi (care știe ce înseamnă un premiu Nobel, adică) cel mai minunat lucru  care i se poate întîmpla unui muritor. Nu e vorba de milionul de euro, căci milioanele de euro pot fi cîștigate și la loterie, și prin vînzarea de heroină și prin privatizarea frauduloasă a unor întreprinderi de stat sau prin vreo afacere serioasă dar plicticoasă. Premiul Nobel înseamnă mult mai mult decît un milion de euro, premiul Nobel simbolizează o recunoaștere adusă de întreaga umanitate, ca și cum întreaga omenire ți-ar face o plecăciune și ți-ar mulțumi că exiști, ție, un simplu muritor.

Dar cu toate astea, eu cred că un bebeluș e un lucru mai minunat decît un premiu Nobel, și e bine că e așa, pentru că un bebeluș e la îndemîna oricui, pe cînd premiile Nobel sînt doar la îndemîna (sic!) celor care mănîncă foarte multă ciocolată! Într-un bebeluș, omul este împlinit existențial și biologic. Ambele tipuri de împlinire sînt la fel de vitale: împlinirea biologică ca sumă a instinctelor care împing la reproducere, iar împlinirea existențială ca prelungire a sinelui într-un alt sine, quasi-identic și în același timp radical diferit. Ar mai fi vorba și de împlinirea dragostei, a cuplului, pentru care bebelușui reprezintă materializarea dragostei lor: care se plimbă în patru labe chicotind, învață să vorbească și așa mai departe. Cu alte cuvinte, omul nu e propriu-zis om dacă nu se împlinește în cuplu și într-un bebeluș. Iar dovada că ce spun eu aici e adevărat e că un cîștigător de premiu Nobel, ar simți în preajma morții că și-a irosit viața, dacă nu a făcut cel puțin un bebeluș. Bebelușii, oricum altcumva ar mai fi, nu sînt opționali.

Cît plătesc româncele pentru un orgasm

Cînd se face vreun top, noi românii ocupăm întotdeauna poziţii fruntaşe atunci cînd e vorba de chestii „urîte”, şi sîntem codaşi cînd vine vorba de chestii „frumoase” şi „bune”. Sîntem sus în topul corupţiei, de exemplu, dar Bucureştiul e printre ultimele capitale din lume cînd vine vorba de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor. Şi exemplele ar putea continua mult şi bine.

Dar ce m-a şocat pe mine a fost să aflu că românii, sau poate ar fi mai exact să spun româncele, sînt pe locul unu în Europa cînd vine vorba de avorturi. Şi bineînţeles că nu stăm prost nici în topul mondial. Pe vremea lui Ceauşescu, avorturile erau interzise. Se făceau şi atunci, dar în secret. După revoluţie avortul a devenit legal şi parcă toate femeile au dat buzna la avort. Nu, nu fac glume de prost gust. Se estimează că începînd cu anul 1990 în fiecare an au avut loc cam 1200 000 de avorturi (un milion două sute de mii de avorturi pe an), la o populaţie de 20 000 0000. Pentru fiecare 1000 de copii născuţi, erau aproape 2000 de avorturi. Nu ştiu exact cum stau lucrurile acum, se pare că sînt cam 1500 de avorturi pentru fiecare 1000 de copii născuţi.

Părerea mea e că avortul e justificat în multe cazuri, dar mi se pare strigător la cer că multe femei iau decizia de a avorta cu uşurinţa cu care decid să-şi ia un animal de companie. Cred că mai puţine românce se duc la coafor decît cele care  se duc  să avorteze. Să fie vorba de o modă? Oare nu e mai simplu să cumperi o pilulă (înainte sau apoi) sau prezervative, decît să treci prin trauma care este avortul ? Nu mă interesează acum aspectele etice sau religioase. Mă refer doar la aspectele pur practice. Oare ştiu femeile că după avort creşte semnificativ riscul de cancer la sîn sau alte tipuri de cancer? Oare experienţa avortului nu lasă urme permanente atît la nivelul trupului cît şi la nivelul psihicului? Dacă avortul este sau nu crimă şi în ce condiţii, e o întrebare prea grea pentru mine. Ce vreau să spun e că avortul reprezintă un preţ mult prea mare pe care multe  românce îl plătesc pentru un orgasm sau două. Ca să nu mai spun că orgasmul nu e o condiţie sine qua non pentru concepţie, caz în care româncele chiar fac o afacere extrem de proastă.

PS: Din punct de vedere feminist, se poate răspunde că femeile sînt exploatate în România, deci că metafora de partener de afaceri nu e tocmai potrivită. Dat fiind nivelul calităţii demografice extrem de prost în România, nu pot decît să fiu de acord. Româncelor le lipseşte educaţia şi mijloacele necesare pentru fi un bun manager al propriei vieţi sexuale şi prea des cad pradă ciobanului mioritic. Altă explicaţie pentru situaţia asta tragică nu cred că este.