2012 o să fie în 2014

Astronomii au descoperit o cometă care se apropie vertiginos de noi. Doar cînd vine vorba de ameninţări cosmice putem să vorbim despre noi. Doar atunci umanitatea încetează să mai fie o abstacţiune şi devine o realitate palpabilă, în carne şi oase.

Cometa a fost denumită 2012 S1 (să sperăm că n-o să urmeze, după modelul oferit de  Samsung Galaxy, şi o S2, S3…) şi unii oameni de ştiinţă sînt de părere că la momentul de maximă apropiere cu Pămîntul o să fie chiar mai strălucitoare decît Luna. Ceea ce nu e puţin lucru. Încercaţi doar să vă imaginaţi un corp ceresc mai strălucitor decît o Lună plină dar despre care ştiţi bine că nu e Luna. Pe mine mă iau fiori cînd mă gîndesc la asta. Oamenii de știință ne asigură că nu există nicio șansă să fim loviți de cometa asta.   Dar tocmai siguranța oamenilor de știință m-a făcut să mă gîndesc la Melancholia, filmul lui Lars Von Trier. Dacă nu l-aţi văzut, n-ar strica să-l vedeţi. După părerea mea e unul dintre cele mai bune din istoria cinematografiei şi în orice caz unul dintre cele mai bune dintre filmele noi. Unde se poate vedea că știința nu știe întotdeauna. De altfel, știința adevărată va recunoaște întotdeauna că toate teoriile ei sînt provizorii, simple aproximări ale adevărului.

Chiar dacă se numeşte 2012 S1, cometa o să ajungă aproape de Pămînt în Ianuarie 2014, deşi o să fie vizibilă cu instrumente nu foarte sofisticate mult timp înainte de acea dată. Nu ştiu dacă asta dă sau nu apă celor care aşteaptă sfîrşitul lumii în 2012, dar în orice caz ar trebui să dea nişte fiori oricărui om care respiră. Ne aminteşte cît de fragili sîntem, că lumea noastră atîrnă efectiv de un fir de păr, chiar dacă, de aici de jos şi cu soarele strălucind vioi pe cer, ni se pare că Pămîntul nostru e etern. Doar noaptea ne mai aduce aminte de terorile care ne înconjoară. Să nu-mi spuneţi că n-aţi fost niciodată bîntuiţi de vreo teroare în timpul nopţii! Măcar un coşmar înfricoşător, dacă nu ceva mai serios.

Cine vrea, poate să citească aici  mai multe despre cometa asta, despre care s-a spus că probabil o să fie cel mai luminos eveniment din istoria cosmică a Pămîntului.

Melancholia sau voluptatea sfîrşitului

Ieri, un asteroid uriaş a trecut la mustaţă pe lîngă planeta noastră. Dacă nu mă credeţi, puteţi să citiţi aici despre asta. „La mustaţă” nu înseamnă în cazul ăsta că a trecut milimetric. A trecut, de fapt, milometric, mai exact pe la cîteva sute de mii de kilometri, dar ţinînd cont că a trecut cu 60.000 km mai aproape decît Luna, la scară cosmică întîlnirea a fost cît se poate de la mustaţă. Astronomii ştiau bine traiectoria asteroidului şi ne anunţaseră că nu există nicio şansă să ne lovească. Bazîndu-se pe faptul că uneori calculele oamenilor de ştiinţă nu sînt tocmai exact, unii au speculat şi data asta un sfîrşit al lumii. Acum că asteroidul a trecut pe lîngă noi, o întîlnire cosmică care n-a avut niciun efect asupra animăluţelor de la sol care şi-au văzut netulburate de afacerile lor zilnice, e limpede că nici de data asta cei care speculau sfîrşitul lumii n-au avut dreptate. Dar ce se poate observa, de data asta şi de fiecare altă dată cînd se zvoneşte sfîrşitul lumii, e că există printre foarte mulţi semeni ai noştri ceva ce am putea numi „voluptatea sfîrşitului”.

Cei mai mulţi oameni sînt speriaţi de moarte de ideea de sfîrşit al lumii, însă chiar şi aceştia trăiesc uneori cu voluptate şi un soi de extaz ideea  unui final absolut al tuturor lucrurilor. E vorba de un fel de proiecţie la scară cosmică a sentimentului, pe care l-am încercat toţi la un moment dat, că am vrea să nu mai fim sau să nu ne fi născut niciodată. Sînt unii în care sentimentul ăsta ia amploare şi care îi face ori să se îmbete de voluptatea sfîrşitului lumii, îmbrăţişînd cu entuziasm orice zvon apocaliptic, ori să se sinucidă.

Melancholia, ultimul film al lui Lars Von Trier, este despre sfîrşitul lumii. Hollywoodul e destul de obsedat de filme despre sfîrşitul lumii (Armageddon, Deep Impact, 2012, The day after tomorrow, ca să dau doar cîteva titluri) care în general sînt foarte sau foarte proaste. Lars Von Trier, care după părerea mea e cel mai important creator de filme în viaţă, a făcut şi el un film despre sfîrşitul lumii, dar uitaţi-vă la film ca să vedeţi ce a făcut! Nu se compară cu nimic făcut la Hollywood pe tema asta, şi din cîte ştiu, în Europa sfîrşitul lumii n-a fost o temă care să fascineze prea mult producătorii de film.

Cine a văzut Melancholia, ar fi văzut cu alţi ochi asteroidul care a trecut ieri pe lîngă noi. S-ar fi gîndit că poate, totuşi, astronomii au greşit calculele. Bun, asteroidul de ieri n-ar fi adus sfîrşitul lumii, ar fi fost doar echivalentul a 65 de bombe atomice. Dar nu asta e important. Filmul lui Von Trier nu este propriu-zis despre sfîrşitul lumii, ci tocmai despre voluptatea sfîşitului lumii de care scriam la început şi de care Justine e posedată. Nimeni în istoria cinematogafiei n-a mai reuşit să creeze un sfîrşit al lumii şi al vieţii în general atît de absolut! Pentru că prin intermediul lui Justine, care ştie că sîntem singuri în univers, sîntem asiguraţi că odată cu Pămîntul este distrusă viaţa însăşi.

Dar să mă opresc, pentru că filmele lui Von Trier nu pot fi povestite. Trebuie văzute şi trebuie ca cel ce le vede, dacă poate, să se lase spulberat de ele aşa cum Melancholia a spulberat Pămîntul.

2012

Azi, nebunia obișnuită pe care o găsești de obicei la casele de bilete ale cinematografelor într-o zi de miercuri, a fost înmulțită cu doi. Lumea a  dat buzna să vadă sfîrșitul lumii. Lumea, adică mulțimea fără creier, căci în mulțime, creierul individual își suspendă funcțiile, iar controlul e preluat de un creier impersonal și  colectiv. Orice sumă de indivizi conține, paradoxal, mai puțină inteligență decît inteligența fiecărui individ luată separat.  Iar un exemplu în sensul ăsta sînt și eu, un tip care se crede individ și care se crede dotat și cu o oarecare inteligență. Astăzi, am dat buzna la casa de bilete de la CinemaPro și am cumparat 14 bielete. Mi-am batut toate recodrurile personale în materie de cumpărat bilete, cum zicea un prieten și m-am expus riscului de a fi linșat de o mulțime ce se temea că rămîne fără bilete, căci 2012 s-a văzut cu casele închise, cum se zice.

2012 e probabil unul dintre cele mai scumpe filme ale tuturor timpurilor, dar în același timp e unul extrem de ieftin. E ieftin pentru că își bazează toată fascinația pe dorința adînc înrădăcinată a fiecărui om de a vedea sfîrșitul lumii.   Dorința asta e identică cu aceeași curiozitate morbidă care ne atrage pe toți în jurul unui accident, pentru a vedea ceea ce ne fascinează și ne creează repulsie în același timp, doar că înmulțită cu șapte miliarde, numărul aproximativ al populației lumii. În afară de efecte speciale nemaivăzute pînă acum, filmul ăsta aduce nou faptul că sfîrșitul e plasat peste trei ani. Aproape, nu? Toți putem spera să trăim încă trei ani ca să vedem sfîrșitul lumii fără să plătim bilet la cinema. Bună afacere!

Dar mai e ceva care face filmul ăsta să fie foarte ieftin, în ochii mei. În afară de melodrama brînzoasă și nelipsită din filmele americane, ce e cu adevărat ieftin la filmul ăsta modul în care compromite însăși ideea de sfîrșit al lumii. O compromite, adică o persiflează, o ia în balon sau în 4 sau 7 versiuni ultramoderne ale arcei lui Noe. Sîrșitul lumii din filmul ăsa e unul pe care oricine și-l poate cumpăra dacă are un milion de euro.  Mi se pare destul de ieftin, pentru un sfîrșit al lumii. E un sfîrșit al lumii în care elita privilegiată a bogaților reușește să supraviețuiască, în timp ce mulțimea fără nume și fără chip este lăsată să se înnece. Eu credeam că sfîrșitul lumii e chestia aia de care nu poate nimeni să scape, indiferent de cît de mulți bani are. Dar în 2012 nu-i așa. Eu sfătuiesc pe toată lumea să pună mîna pe cărțile alea americane ieftine care te învață să faci un milion de dolari. Dar aveți grijă, vă trebuie un milion de euro. Astfel, dacă muncim conștiincios, pînă în 2012 strîngem toți cîte un milion de euro și sfîrșitul lumii nu va mai fi decit o chestie pe care o vedem la fel cum am văzut filmul astăzi la cinema, doar că la suprapreț.

Sfîrșitul lumii, cînd o să fie, o să fie absolut, fără discriminare între săraci și bogați, dar mai mult decît orice, în loc să fie produs de vreun meteorit care ne lovește sau neutronii veniți din soare care au efectul cuptorului de microunde asupra nucleului Pămîntului, ducînd la supraîncălzirea acestuia și la rearanjarea scoarței terestre, adică natural, o să fie supranatural!