Archive for the ‘poezie’ Category

Poezia e un alt fel de a vorbi. E un fel de a vorbi în limbi îngerești, vorba lui Pavel. N-ar trebui să vorbesc tocmai eu despre poezie, care sînt un ignorant pur sînge în privința ei. Doar că am așa, niște intuiții, niște străfulgerări despre natura poeziei, fără să fi iubit, adică citit, vreodată cu adevărat poezia. Dar nu e niciodată prea tîrziu ca să te îndrăgostești, nu-i așa? Sper din tot sufletul. Și sper că asta e adevărat și cînd vine vorba de femei. Pentru că tot a venit vorba, și la femei mă pricep la fel de bine ca la poezie. Dar să nu mă mai laud atîta, îmi face rău.

Mai bine să împărtășesc cu dragii mei cititori, o poezie pe care am scris-o ieri. O profesoară de engleză a zis despre ea că e perfectă. I-a plăcut, spre mirarea mea, care nu mai scrisesem niciodată o poezie care să placă cuiva.

Sper ca cititorii mei care nu știu engleză să nu se supere. Eu nu vreau deloc să mă lepăd de limba română, dar vreau cu orice preț să devin foarte intim cu limba engleză. To get intimate cu ceva e precondiția procreației. Și exact asta vreau și eu, să procreez. Și copii, nu doar poezii, dar în privința asta limba engleză nu poate să mă ajute prea mult.

 

The mirror

The mirror is
Where mind and matter
Make love
And bring monsters to life

But never mind
The matter
Or the mind, for that matter
The mirror is all
That matters

It is as if
Mind wanted to
See itself reflected
In the matter
To matter for the matter
As it were
And so it created
The mirror

In the mirror
Reflexion meets reflexion
The soul faces the body
But since they are one anyway
The schizophrenia of their
Fabricated duality
(Plato was the greatest schizophrenic ever)
Takes the shape of a monster

Anunțuri

Fantezie lingvistică

Posted: Aprilie 10, 2013 in poezie
Etichete:, , , , , ,

Curînd o să te trezeşti agăţat între două limbi

Cătăline

Înotînd stîngaci printr-un sos lingvistic

Cu arome necoapte

Uite, deja limba ta maternă

Nu-şi mai găseşte cuvintele

Şi tot nu eşti sătul

Căci visezi la alte limbi

Ai fantezii

Cu limba-ţi curioasă

Împleticindu-se prin toate colţurile gurii

După delicii suedeze

Şi în cele din urmă toate limbile

O să scoată limba la tine

Sfidătoare

Ca o femeie pe care ai avut-o

Dar nu chiar din cap pînă-n picioare

Poezia nu există decît în limbaj și este forma lui supremă. Fără a mă pricepe cîtuși de puțin la poezie, am înțeles totuși că poezia este în primul rînd frumosul creat prin folosirea cuvintelor, însă nu doar atît. Dar parcă uneori frumusețea poeziei transcende limbajul și irumpe în realitate. De exemplu asta cred că s-a întîmplat ieri, stînd la coadă în fața ambasadei SUA. Ieri a căzut prima zăpadă în București, chiar ziua care aveam programat interviul pentru viză, ultimul lucru care mai stătea între mine și un nou început  de viață, într-o altă lume, în Alaska mai exact, acolo unde ninge deja de mult și frigul are dinții ceva mai ascuțiți decît aici, și soarele e mult mai somnoros iarna, trezindu-se doar cîteva ore pe zi, și nu doarme aproape niciodată vara, făcînd risipă de fotoni. Prima zăpadă din București devenea, cu doar un minim efort de imaginație poetică, un fel de punte simbolică între România și Alaska, între trecut și viitor. Zăpada își depășea astfel propria materialitate căpătînd o dimensiune metaforică, aceasta din urmă depășind-o în cantitatea de real, dacă pot să spun așa, pe cea dintîi.

Există și aspecte mai prozaice ale zilei de ieri. De exemplu faptul că, deși nu am probleme cu inima, era să fac infarct în mașină crezînd că nu o să ajung la timp la interviu din cauza traficului, și n-ar fi fost nimeni lîngă mine care să sune la 112; doar ca să ajung la ambasadă și să stau o oră în frig și zăpadă. Poate că ambasada SUA este teren simbolic american, dar mie mi s-a părut că n-a putut să reziste în totalitate asediului cultural al modului românesc de a face lucrurile. Și faptul că am tremurat două ore, nu de frig, ci de emoții, pentru un interviu care n-a durat decît cinci minute, tot la capitolul ironii prozaice se încadrează; deși în cazul tipului de viză pentru care aplicasem interviul lăsa mult mai puțin loc pentru hazard decît în cazul altor tipuri de viză.

Unii, mai în glumă mai în serios, se întreabă cum de nu îmi e frică de vremea din Alaska. Lăsând la o parte faptul că de mîine o să fie și în București -20 de grace Celsius, adică mai frig decît e acum în Anchorage, întrebarea nu e deloc inspirată, asta ca să fiu blînd. Pentru că omul este în primul rînd ființă socială (deși sînt unii care ar pune asta în discuție), ce este decisiv pentru calitatea vieții lui nu este mediul geografic sau clima, ci mediul social. Astfel văzute lucrurile, mă îndoiesc că ar mai putea cineva să întrebe, fie și în glumă, de ce mă mut din România în Statele Unite ale Americii. De altfel, cine mă cunoaște cîtuși de puțin, știe că nu am nutrit niciodată o dragoste prea enormă (licență poetică, sic) pentru ceea ce, înțeles corect, se numește România.

Foc străin

Posted: Iunie 15, 2012 in Biografice, poezie

1

Noapte, frig, foame,

Pustiu infinit

Frică de moarte

Greaţă de singurătate

2

Brusc

Foc neaşteptat

Lumină binecuvîntată

Căldură binefăcătoare

Supremă făgăduinţă

3

Naiv, cu toată inima

Alerg, ajung, ating, privesc

Vrăjit, piele fierbinte

De plecat nu mai poate fi vorba

4

Căldură rece

Flacără goală

Fantomă dansatoare

Culori mincinoase

Degeaba arde

5

Mă arunc

Mă ard

Fără căldură

Îngheţat

Minţit

Umilit

Ars

Lumină întunecată

6

O voce de sus:

Nu era foc

Ci vrajă rea

Foc străin

Scutură ţărîna din sandale

Aruncă, mai bine, sandalele cu totul

Ia-o la picior

Pustiul e acum atrăgător

Din nou

7

Mă odihnesc alergînd

Prin pustiu

Spre un stîlp de foc sacru

Care sigur e acolo

Fierbinte, undeva

 

Unu, doi

Posted: Iunie 4, 2012 in poezie

E cald aici lîngă tine

Și bine

Nu e nimic în altă parte

Totul e aici

Între patru pereți

Pictați cu visurile noastre

Cine mai are nevoie de aer curat

Cînd pot să respir aerul

Ce ți-a umplut plămînii?

Pentru mine

Doar el e respirabil

Știu, lumea e plină

Cu de toate

E vraja lui doi

Și așa mai departe

Dar cine ar mai vrea să plece

După ce a gustat

Din unu?

Unu este acest aici

Pe care l-am făcut al meu

Și care m-a făcut al lui

Și o să trăim fericiți

Pînă la adînci bătrîneți

Și pînă cînd

Moartea ne va despărți

Frică de zbor

Posted: Iunie 1, 2012 in poezie
Etichete:, , , ,

Să zbori

E să dansezi cu aerul

Ca-n filme

Cînd ea se lasă

Moale şi toată

În braţele lui

Pînă la pămînt

Şi braţele lui

O ridică

Aşa e zborul

Un dans cu aerul

După un gol de aer

Şi căderea ta în golul lui

Care aproape te-a zdrobit de pămînt

Dar nu chiar

Trebuie să înveţi  din nou

Să dansezi cu aerul

Cel mai greu e

Să ai din nou încredere

În braţul lui

Care te ridică

Ca în filme

A fost doar un gol

Îţi spune aerul zîmbind

Cu un şir de nori pufoşi

Şi n-a fost ultimul

Dar să nu uiţi

Că golurile de aer

Sînt doar atît

Goluri de aer

Restul e plin

Aşa că

Dansează cu mine

Ca în filme

Şi zboară!

 

O mie de nimicuri legate într-un şir

Un braţ de vreascuri

Unele mai colorate decît altele

Mirosind a bine sau a rău

Momente pline sau goale

Alungîndu-se unul pe altul, amestecîndu-se

Picături fantomatice care

Adunate în şi prin mine

Sînt substanţă şi sînt eu

 

Mă trezesc acum

După un vis

Cu perlele împrăştiate

Căci firul care le ţinea laolaltă

Nu fusese fir

Fusese vrajă a unui înger rău

Şi nu mai ştiu de unde să le iau

De unde să mă iau

Căci în spate nu mai e decît furtună de nisip

 

Şi nu mă mai am decît pe mine

Golit de ieri

Şi ieri nu mai e decît gol

La fel ca mîine doar că împietrit

Şi tot ce am e un acum

Bezmetic

Tremurînd de frica lui ieri

Zîmbind sfios înspre mîine

Doar că nu mai ştiu cine zîmbeşte