De ce Edi Constantinescu reprezintă un pericol privat la fel de mare ca Lucian Cristescu

Pentru Adventiști, Edi Constantinescu și Lucian Cristescu sînt două personaje celebre, care nu mai au nevoie de niciun fel de prezentare. Fiecare e faimos in felul lui: două stele adventiste care strălucesc puternic, pentru unii mai tare una, pentru alții cealaltă, două stele care se războiesc astăzi pentru sufletele adventiștilor. Vreau să spun de la început, ca să nu se supere nimeni pe mine, că toate referirile mele la Edi și la Lucian Cristescu sînt referiri la ei în calitatea lor de stele, nu de persoane. Și mai mult decît atît, nici măcar nu mă interesează aceste două stele în calitatea lor de stele, ci în calitatea lor de reprezentante a două viziuni despre lume și viață. Tot acum vreau să spun ce înțeleg eu aici prin pericol privat. Pericolul privat, spre deosebire de cel public, este ceva ce amenință interioritatea, adică sufletele oamenior, nu siguranța corpurilor lor fizice sau integritatea proprietăților lor materiale. Pentru că acești doi domni (sau frați) despre care vorbesc își manifestă influența în sfera adventistă, este de înțeles că pericolul reprezentat de ei îi paște doar pe adventiști.

 

Trebuie să încep cu unul și apoi cu celălalt, pentru ca apoi să îi pun unul lîngă altul.

Lucian Cristescu, orator carismatic, conducător cu mînă de fier (mulți au simțit greutatea binevoitoare acestei mîini pe umărul lor), duhovnic și muzician oficial al Bisericii, și desigur multe altele. De ce cred că Lucian Cristescu reprezintă un pericol pentru sufletele adventiștilor. Prin sufletele adventiștilor mă refer aici mai ales la sufletele adventiștilor tineri, pentru că sufletele adventiștilor care nu mai sînt tineri sînt pîndite de niște pericole care nu mai au așa de mult de-a face cu Lucian Cristescu sau cu Edi Constantinescu.

 

Pentru mulți adventiști, Lucian Cristescu este identic cu însuși sufletul viu al adventismului românesc (ironic, pentru mine, din moment ce îl consider una dintre cele mai serioase amenințări la adresa sufletului adventiștilor). Să fac o listă a calităților lui Lucian Cristescu n-ar avea niciun rost, pentru că adventiștii i le știu prea bine iar pentru cei din lume n-ar avea niciun rost, din moment ce pentru aceștia Lucian Cristescu nu există (în calitatea lui de stea, singura avută în vedere aici, desigur). Să mă arunc atunci direct în foc, pentru că nu vreau să mă lungesc prea mult. Focul Lucian Cristescu atrage mulți tineri adventiști care se adună în jurul lui căutînd lumină și căldură. Deși departe de a fi un erudit, Lucian Cristescu trece drept un om citit, cu oarecare cultură teologică și poate chiar științifică, dar cel mai mare titlu al lui este tocmai acela de a fi un doctor al sufletelor, un duhovnic al pocăiților (sic!), pe scurt un om de la care poți spera să primești răspunsuri la întrebări grele. Mințile tinere, se știe, sînt pline de întrebări, și pentru că una dintre puținele lumini care strălucesc puternic și ortodox în casa adventistă este Lucian Cristescu, mulți tineri fug la el pentru iluminare. Din nefericire, prioritatea lui Lucian Cristescu nu sînt adevărul și lumina, ci apărarea cu orice preț a ortodoxiei adventiste și păstrarea propriului statut de guru în această sturctură de putere. Pentru că, să nu ne înșelăm, orice ar fi fost biserica Adventistă vreodată, astăzi este o structură de putere în multe feluri asemănătoare partidului comunist. Libertatea de expresie este la fel de importantă pentru Biserica Adventistă de astăzi pe cît era de pentru Partidul Comunist de ieri. De exemplu, știe toată lumea, dacă vrei să predici într-o biserică unde nu ești deja bine cunoscut, trebuie să pui la dispoziția membrilor comitetului un rezumat al predicii. Dacă trece de cenzură, predici, dacă nu, nu. Poate unii adventiști nu vor fi de acord cu mine, dar sper că îmi vor respecta dreptul la liberă exprimare cînd spun că un personaj ca Lucian Cristescu are multe în comun cu un anume conducător iubit, pentru care adevărul nu este ceva la care se ajunge prin dialog și deschidere față de lume și realitate și tot ce ne înconjoară, ci prin recurgerea la autoritate. Și acesta este păcatul capital al lui Lucian Cristescu, că iubește autoritatea mai mult decît orice, o autoritate care, fericire!, se folosește tocmai de el ca stabilească armonie între cer și pămînt. Ce îi reproșez eu cel mai mult lui Lucian Cristescu nu e că iubește puterea, asta nu e decît o slăbiciune omenească prea des întîlnită. Îi reproșez că a stins de mult în el lumina care, sînt sigur, pe vremuri ardea viu și strălucitor, o lumină care astăzi nu mai este decît umbra dezolantă și dezolată a ceea ce ar fi putut să fie.

 

Tocmai problema autorității este, cred, ceea ce l-a făcut pe Edi Constantinescu să-i declare război lui Lucian Cristescu. Pentru că Edi se declară cu pasiune un iubitor al adevărului, un uzurpator al dogmelor moarte, un dizident împotriva sistemului. Povestea lui Edi Constantinescu este de asemenea povestea unei stele care la un moment dat a strălucit foarte puternic pe firmamentul Adventist, și care mai strălucește și stăzi doar că lumina lui de azi e întunecată. Edi a căzut de mult din cerul adventist și pare că și-a jurat să tragă după el cel puțin a treia parte din stelele de acolo. Eu eram prea mic cînd Edi era deja mare printre tinerii adventiști. Abia deschideam ochii pe lume în Vîrtoapele meu natal cînd tineri din toată țara veneau la București să-l asculte pe acest tînăr deștept și puternic. Da, Edi era atunci foarte deștept, puternic și spiritual, pe cînd astăzi este doar deștept. Și acesta este defectul lui fatal, acela care m-a determinat să-l denunț ca un pericol pentru sufletele adventiștilor: că este prea deștept. De-a lungul timpului, Edi a devenit din ce în ce mai deștept, atît de deștept încît unii îl consideră erudit. Poate erudit e un pic exagerat, dar fără îndoială Edi Constantinescu e un om care știe multe. Spre deosebire de Lucian Cristescu (care a întors spatele lumii, adică realității, cu tot ce are ea de oferit, adică adevăr prezent- pentru că adevărul nu există în capul nimănui, oricît de deștept ar fi acel cap, ci în dialogul permanent dintre capete) Edi Constantinescu a îmbrățișat fără rezerve și fără regrete lumea și înțelepciunea ei, adică știința. Cred că entuziasmul originar al lui Edi pentru știință a primit o infuzie de foc tocmai din obscurantismul legiferat și susțint de unii ca Lucian Cristescu, adică a fost o reacție la închiderea bisericii Adventiste la tot ce nega sau doar părea să nege manualul de doctrine. Prin asta nu vreau să spun că Edi nu a avut o preocupare autentică și intrinsecă pentru știință, aș fi un prost să spun așa ceva. Vreau doar să spun că Edi a țîșnit ca din praștie înspre culmile științei atunci cînd s-a eliberat din (con)strîngerea adventistă. Legea inerției spune că un corp va continua să se miște la infinit într-o anumită direcție, dacă nu întîmpină frecare sau alte obstacole. Pare să fie cazul lui Edi care se afundă ca un meteorit în bezna rece și întunecată a științei, din pură inerție. Eu nu am nimic împotriva științei, dar am ceva împotriva științificismului, adică acea idee (proastă) care a făcut din știință tocmai…religie. Știința este bună, însă știința e bună doar ca să ne spună din ce sînt făcute lucrurile din universul ăsta și cum se relaționează între ele aceste lucruri. Orice om de știință serios știe asta, dar astăzi, tocmai astăzi cînd lumea este plină de știință cum este fundul oceanului plin de apă, oamenii de știință serioși sînt foarte rari. Toți oamenii de stiință se îmbată astăzi de dimineața pînă seara cu tăria științificismului, și Edi este de mult un mare bețiv de acest fel. Altfel cum să uiți, frate, că realitatea este muuuult mai mult decît poate știința (în principiu, nu doar deocamdată) să atingă ? Wittgenstein spunea că atunci cînd știința va fi răspuns la toate întrebările pe care poate să le pună în mod legitim, nici măcar nu se va fi apropiat de adevăratele întrebări de viață. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în fond știința, oricît de multe minunății ar descoperi, este condamnată să rămînă veșnic la suprafața realității, în principiu incapabilă să ajungă la inima vie a vieții, la focul sacru care arde în ea. De exemplu muzica ajunge direct în inima vieții, pe care o străpunge ca o săgeată și o otrăvește cu nostalgia eternității. Ce e muzica din perspectiva științei? Mai bine să nu încercăm să răspundem, ca să nu ne prăpădim de rîs sau de plîns, în funcție de sensibilitățile fiecăruia. Și așa stau lucrurile cu arta în general, care e reflectarea întunecoasă, ca într-o oglindă, a eternității în timpul nostru căzut. Să spun iar: știința are locul ei și este o cale de a ajunge la anumite adevăruri particulare despre chestiile înconjurătoare (deși Karl Popper, cel mai mare filosof al științei, n-ar fi de acord cu asta; știința nu ne oferă niciodată adevăruri, spunea el, ci doar propoziții cu valoare de adevăr provizorie și falsificabile la infinit), dar n-are mare lucru de spus despre Adevăr!

 

Dacă Edi ar ajunge să citească vreodată rîndurile astea, probabil și-ar spune în gînd că nu știu despre ce vorbesc, că sînt doar încă un puștan cu blog care se dă în stambă. Eu știu prea bine că, vorba lui Socrate, tot ce știu e că nu știu nimic. Dar am și eu, ca toată lumea, niște semi-certitudini, cum ar fi aceea că Lucian Cristescu este un lup în blană de oaie care pute, dar și aceea că Edi Constantinescu, în goana lui pozitivă înspre culmile științei a ajuns o stea întunecată, sau chiar cu Steaua Morții. Gravitația acestei stele este încă mare. Poate crește, poate scade, nu știu. Dar știu că înghite sufletele nebănuitoare care se apropie ea. Multe suflete dezgustate de Lucian Cristescu și cei ca el au fugit să se încălzească la lumina lui Edi Consantinescu, doar ca să moară acolo, înghețate în lumina rece emanată de o gaură neagră fără Dumnezeu. Căci, eu nu mai am nicio îndoială, Edi nu mai are niciun Dumnezeu. În ultimii cîțiva ani am cunoscut oameni care, după ce au stat o perioadă în lumina umbrei lui Edi, au ajuns, nu să nu mai fie adventiști, asta n-ar fi nicio problemă, dar să nu mai creadă în Dumnezeul cel viu care a făcut cerurile și pămîntul. Ca omul de știință naiv care sînt, cum sîntem toți, nu pot să nu văd o corelație între apropierea de Edi și depărtarea lui Dumnezeu.

 

Așadar că Edi și Lucian Cristescu sînt în război, cunoscîndu-i un pic pe amîndoi, e de înțeles, dar că aceste două stele par să fie singurele alternative serioase pentru tînărul adventist serios, e trist și imposibil de înțeles. Atît Edi cît și Cristescu nu reprezintă decît două extreme la fel de întunecate și la fel de fundamentaliste. S-a spus despre reprezentanții noului ateism (Dawkins, Harris, etc) că sînt la fel de fundamentaliști ca creaționiștii pe care îi disprețuiesc, și ăsta e sensul în care vreau să spun că Edi e la fel de fundamentalist ca Cristescu.

Din fericire, există un spațiu fericit unde aș vrea să vă invit. Dincolo de fanatismul științific și fără Dumnezeu al lui Edi, și dincolo fanatismul pur și simplu orb al lui Cristescu, există un spațiu fără prea multe certitudini, dar cu multă lumină și viață, viață și lumină care se revarsă direct din focul ce arde în inima vie a vieții. E un spațiu unde știința și religia pasc împreună ca mielul și leul, un spațiu unde au găsit odihnă cele mai mari minți care au trăit vreodată și care încă trăiesc, fie că au fost filosofi, teologi, oameni de litere sau note, și oameni de știință. Prețul pentru biletul de acces în acest spațiu este într-un fel ca mîntuirea, pentru că este infinit de gratis și în același timp infinit de scump. Și necesită un efort, da, dar singurul efort este acela de a te desprinde de eul vechi și mort pentru a descoperi- în dialog continuu cu cei din jur și cu Cel care ne-a făcut pe toți- că nu știm mare lucru despre nimic în afară de faptul că sîntem și că sîntem minunați și că totul este minunat (spun asta chiar după ce am privit în abisul de întuneric care paște la orice pas existența- da, mai ales după ce am privit acolo și mai ales pentru că sînt înclinat să privesc acolo) – și mai ales că El este minunat. Restul, toate poveștile, fie ca vin de la știință fie că vin de la credință, sînt doar reflectări întunecate, ca în oglinda lui Pavel.

 

 

42 de gânduri despre „De ce Edi Constantinescu reprezintă un pericol privat la fel de mare ca Lucian Cristescu

  1. „..să nu mai fie adventiști, asta n-ar fi nicio problemă, dar să nu mai creadă în Dumnezeul cel viu care a făcut cerurile și pămîntul.” Sigur mai este inca viu? O fi murit si el de batranete 🙂
    Si totusi….presupun ca iti bazezi credinta pe Biblie, nu? Stiindu-te un cunoscator al stiintei (anumite ramuri, evident), sunt curios cum impaci „adevarurile” biblice cu cele stiintifice. De asemenea, as fi interesat sa aflu concret ce inseamna aceasta cale de mijloc – nu-mi este foarte clar pe unde sa calc. Dar mai intai ar trebui sa ma lamuresti daca zeul mai traieste sau nu – te las pe tine sa-l numesti, insa, recunosc ca sper sa fie Enlil (nu de alta, dar mitologia astuia este mai faina).

    Nota: mi se pare dur sa-l numesti pe Cristescu fundamentalist, pana la urma he’s just blending in poporul si doctrina adventista. Dimpotriva, pare ca tu ti-ai pierdut busola – cateva ore de studiu biblic, post si rugaciune te vor aduce cu siguranta pe calea cea stramta :))

    1. Tocmai am donat singe si sint un pic high (asa sint eu dupa ce donez singe), o stare tocmai buna sa incerc sa raspund la o intrebare atit de grea, cea cu privire la calea de mijloc unde se impaca adevarurile Bibliei cu cele stiintice. Cealalta intrebare, daca Dumnezeul meu mai traieste, e usoara ca respiratia, pentru mine. Da, Dumnezeul meu e viu, si e Dumnezeul lui Avraam, Isaac, Iacov si al meu. Cum il cheama, si daca are vreo importanta asta, stii tu mai bine decit mine.
      Acum, cu privire la calea de mijloc, dupa parerea mea nu exista asa ceva in cazul asta. Adica, locul unde ma aflu eu acum, acela unde invit pe toata lumea, nu e un loc aflat la jumatatea distantei dintre stiinta si Biblie, ci este un loc care se afla in cu totul alt plan, alta dimensiune. O dimensiune unde atit Biblia cit si stiinta, in masura in care vorbesc in puterea si legitimitatea realitatilor lor respective, se fac auzite: Biblia pentru ca are in ea ceva din ecoul revelatiei (nu cred ca Biblia poate fi luata pur si simplu ca Revelatie, oricine s-a gindit serios la asta stie ca lucrurile sint un pic mai complicate de atit), stiinta pentru ca ne spune cite ceva despre realitatea naturala. Dar realitatea acestui loc despre care vorbesc nu e data de media aritmetica dintre stiintele naturale si revelatie, ci intr-un loc mult mai paradoxal si mai complex, ca toate realitatile vii. Stiu, te astepti sa iti spun cum cred eu ca se impaca Geneza cu Darwin, pina la urma la asta se rezuma tot asa-zisul conflict dintre stiinta si religie. Pentru mine Geneza si evolutia nu au nevoie deloc sa se impace, pentru ca nu a existat niciodata conflict intre ele. Nu e Geneza, citita altfel decit cum o citesc literalistii incrincenati si (sa fiu iertat) ignoranti, o relatare parinteasca, ca pentru copii, adica pentru noi, a evolutiei vietii pe Pamint? Si nu evolutia povestea in idiom stiintific creatiei vietii pe acelasi Pamint? Pentru mine, da, un da, din nou, la fel de simplu ca respiratia. Stiu ca nu e pentru toata lumea la fel de usor, si nici eu n-am ajuns usor aici. Viziunea mea de acum e rezultatul unui drum lung si foarte personal care nu e altceva decit propria mea viata. Si orice viata este imposibil de inteles din exterior. Spun asta doar pentru ca sa fie limpede ca sint foarte constient ca invitatia mea nu e usoara, ca cineva nu ajunge sa isi schimbe gindurile despre astfel de lucruri la fel usor ca si cum ar sari dintr-o barca in alta.
      Pina la urma singura mea invitatie este cea din Biblie: gustati si vedeti ce bun este Domnul! Adica invitatia de a intra acum, in momentul asta, in relatie cu realitatea vie a lui Dumnezeu. Ce inseamna asta difera de la om la om, dar e la fel de usor sau la fel de greu pentru toti si depinde in totalitate de ceva foarte misterios, anume de decizia inimii. Si acum devine iar limpede de ce orice ar avea de spus stiinta desre orice, cind vine vorba de Dumnezeu toata stiinta din lume este inutila, pentru ca stiinta nu stie nimic nici despre decizie (care nu exista) si nici despre inima.

  2. Cogito,

    Total de acord in privinta lui Cristescu. In privinta lui Edi lucrurile sunt mai complicate. In principal am vazut ca il acuzi de scientism si il pui in aceeasi oala cu Dawkins si restul neo-ateistilor. Asta e impresia generala pe care o au adventistii cu privire la el. Edi a scos o serie de prezentari acum cativa ani, ‘Anno Domini’, in care isi expune worldview-ul pe larg, prezentand totodata ganditorii care l-au influentat: Locke, Erasmus, Nietzsche, Wittgenstein, Foucault, Hans Kung, Karl Barth si multi altii.
    O mare parte din oamenii astia sunt filozofi sau teologi, dovada ca Edi nu respinge filozofia cum fac neo-ateistii.

    Marele merit al lui Edi e ca ii scoate pe tinerii adventisti in lumea reala; ii ia din ghetto-ul EW si al literaturii evanghelice vandute prin biserici (si aia selectata cu grija de ideologi) si-i arunca in mare; le explica istoria stiintei si evolutia ideilor de la greci pana in prezent ca o alternativa la ‘Marea Lupta’. E adevarat ca e periculos sa scoti un om din ghetto si sa-l arunci in mare, dar pe de alta parte procesul asta e plin de posibilitati. Oamenii slabi fac din Edi o sursa de autoritate cum au facut mai demult din Cristescu sau din dogmele bisericii. Altii folosesc prilejul ca sa devina independenti in gandire si se apuca de explorat pe cont propriu.

    Mai e o critica implicita in articolul tau – Edi respinge misticismul, ergo nu mai are niciun Dumnezeu. In opinia mea, unii oameni sunt mai mistici prin natura lor (ma includ aici), in timp ce altora le lipseste abordarea asta. Am ajuns la concluzia ca e inutil sa-l convingi pe un individ aflat intr-o categorie sa treaca in cealalta. Edi i-a convins pe cativa mistici azs sa renunte la misticism si sa gandeasca exclusiv cartezian, iar asta i-a facut foarte agresivi. Problema e insa la ei, fiindca au fost atat de atasati de o forma foarte concreta de misticism (relatia cu Tatal, asa cum o descrie EW) incat daca le darami rational o singura doctrina li se prabuseste toata lumea.

    1. Marcus,

      Poate am simplificat lucrurile pentru scopuri retorice, de ce sa nu recunosc asta. In realitate, nimic nu m-ar bucura mai mult decit sa realizez ca Edi Constantinescu nu este atit de asemanator cu noii ateisti pe cit mi se pare mie acum. La fel cum foarte mult m-as bucura sa aflu ca Lucian Cristescu nu e atit de inchis la lumina mai mare a realitatii pe cit l-am descris eu aici. Totusi, mie nu mi se pare ca Edi respinge doar misticismul. Poate ca asa stau lucrurile daca prin misticism intelegi credinta intr-un Creator care nu doar ne-a facut, dar ne si priveste cu dragoste in fiecare secunda a vietii noastre, chiar acum, pe noi amindoi cum ne (pseudo)intilnim aici in acest (ne)loc. Dar credinta asta nu e misticism. Misticismul este altceva. Si tot ce stiu eu despre Edi acum (recunosc ca nu mai stiu atit de multe tocmai pentru la un moment dat mi-a devenit imposibil sa-l mai urmaresc) ca Edi tocmai pentru un astfel de Dumnezeu infinit de iubitor si de prezent in vietile creaturilor lui n-a mai lasat loc in lume dupa ce (uimitoare infumurare) a luminat toate colturile universului cu lanterna stiintei si nu L-a gasit. Sper sa gresesc. Din nou, nimic nu m-ar bucura mai mult decit sa gresesc in privinta lui Edi.

      Dar as vrea sa mai spun odata ca, desi am vorbit foarte mult despre Edi si Cristescu, nu ma intereseaza teribil de tare persoanele lor. Pentru mine ei sint doar reprezentanti ai unor moduri de a vedea realitatea, doua moduri care, asa cum le inteleg eu acum, sint amindoua profund nesatisfacatoare. Unul are o credinta naiva in stiinta, celalalt are o frica si ura la fel de naiva fata de stiinta, dar amindoua, ca s-o spun pe sleau, fac prea mare caz de ea, fiecare in felul lui: unul pozitiv, altul negativ.

      1. credinta intr-un Creator care nu doar ne-a facut, dar ne si priveste cu dragoste in fiecare secunda a vietii noastre

        Edi e un credincios, desi ideea lui despre Dumnezeu e acum diferita de cea ortodoxa. Cu toate astea, prefera in general sa nu vorbeasca despre credinta lui si se limiteaza sa analizeze lucruri palpabile. Poti spune ca are o credinta naiva in stiinta in sensul ca e transumanist, crede in progresul omenirii, pune dezvoltarea tehnologica, stiintifica, medicala samd. pe seama impulsului venit de la Iisus. Poti sa fii sau nu de acord cu viziunea asta (eu tind sa nu fiu), ca orice credinta necesita un leap of faith, dar trebe sa recunoastem ca explica anumite lucruri cu privire la care crestinismul ortodox tace. E stiinta buna? E bine ca oamenii isi pot prelungi viata in mod artificial? Ca isi pot vindeca boli care in trecut erau puse pe seama providentei etc,?

        Acum revenind la declaratia ta de credinta – ce ai spune de un credincios care ar inlocui-o cu ceva de genul urmator: „credinta intr-o totalitate a fiintei care nu doar ne-a generat, dar se si manifesta intrinsec in fiecare secunda a vietii noastre”?
        E declaratia de mai sus legitima sau e eretica? Cand spui „un Creator” te referi la un theos patriarhal; cand spui „ne-a facut”, te referi la el ca la un mester care produce realitati exterioare lui. Cand spui ca ne priveste cu dragoste, te referi la un sentiment uman pe care il idealizezi si il atribui divinitatii.
        Edi nu crede in stiinta in sensul in care te referi; nu crede ca stiinta e menita sa-l caute pe Dumnezeu, sa ne spuna daca l-a gasit sau nu. In schimb, crede ca stiinta si filozofia pot fi folosite pentru a analiza anumite doctrine religioase; poti face o arheologie a ideilor, poti studia istorico-critic un text sacru, sa intelegi influente literare samd. Poti studia modul in care s-a dezvoltat lumea vie, cautand sa intelegi procese naturale. Astea sunt domenii legitime de cercetare, iar a le interzice obiectand ca sunt o uimitoare infumurare te aduce aproape de spiritul lui Cristescu, Caccini si inchizitia catolica samd.
        Mai departe, unii cercetatori isi pot pastra sau pierde credinta intr-o forma sau alta de divinitate, asta tine de viata lor interioara.

  3. Ma bucur ca de fapt Edi este mai complex si mai profund decit il simplificam eu. Ma bucur sincer.

    Declaratia de credinta propusa de tine ca inlocuitor pentru a mea m-a dus instant cu gindul la Spinoza. Dumnezeu, adica totalitatea fiintei. Deus sive natura. Nu, daca ma intrebi pe mine, nu asta e Dumnezeul meu. Dumnezeul meu e cel care s-a intrupat in Iisus Christos si a umblat printre noi. Si nu, stiinta nu e progres, si nici istoria. Nu, nu e nevoie sa-mi reamintesti ca tot ce putem noi sa spunem despre Dumnezeu este exprimat inevitabil in metafore metafore, patriarhale sau nu, stiu asta foarte bine. Dar stiu ca singurul adevar pe care putem sa-l avem noi acum e inevitabil incapsulat in metafore. Altfel nu se poate. Si nu are importanta pentru mien daca in loc de Tata alegi sa-l numesti pe Dumnezeu, Mama. O metafora e la fel de buna ca alta, atita timp cit pastreaa devarul esential: Cineva care ne-a facut si ne iubeste. Da, diferenta dintre Creator si creatie e esentiala pentru credinta mea. Da, transcedenta are sens pentru mine. Pentru tine nu? Stiu ca astazi transcedenta tinde sa fie vazuta ca efect secundar al patriarhatulu evreiesc, dar eu, pentru mine, stiu mai bine decit atit. Tu nu?

    Infumurarea despre care vorbesc eu nu e cautarea in sine. Infumurarea este urmatoarea si are doua parti. Prima, este infumurarea ignoranta de a-ti imagina ca lanterna stiintei a ajuns intr-adevar pina la cele mai intunecate colturi ale realitatii. Si a doua, sa-ti imaginezi ca, chiar daca asa ceva ar fi posibil (desi nu este, in principiu si in vecii vecilor nu este, data fiinda natura insasi a cunoasterii umane in raportul ei cu realitatea), din moment ce nu l-ai gasit pe Dumnezeu in unviers, ergo El nu exsita. Vezi, transcendenta.

    1. infumurarea ignoranta de a-ti imagina ca lanterna stiintei a ajuns intr-adevar pina la cele mai intunecate colturi ale realitatii. din moment ce nu l-ai gasit pe Dumnezeu in unviers, ergo El nu exsita

      Stii bine ca stiinta nu are ca obiect de studiu ‘adevarul’, ci rolul ei e acela de a produce modele descriptive teoretice ale realitatii. Puterea unui model e data de capacitatea lui de a face predictii testabile. Prin urmare pot spune ca din contra, savantii dau dovada de umilinta abordand lucrurile stiintific, fiindca sunt dispusi sa-si considere premisele drept ipoteze, nu axiome fundamentale. Daca ipotezele sunt dovedite false, sunt fortati sa le abandoneze.

      Acum intrebarea mea e: avem dreptul sa procedam la fel cu doctrinele in care ne-am pomenit sau cu textele sacre? Are dreptul un istoric sa compare relatarile biblice cu dovezile din alte surse? Sa sesizeze contradictii, imprumuturi din alte parti sau pur si simplu informatii eronate? E asta infumurare sau umilinta? E o diferenta intre negarea existentei lui Dumnezeu si negarea unei teorii umane despre Dumnezeu!

      Teoretic sunt de acord cu principiul ‘non overlapping magisteria’, stiinta nu poate spune nimic despre sensul vietii pt. ca e o descriere rece a exterioritatii lucrurilor si n-are uneltele necesare ca sa intre in metafizica. Dar odata ce ai inteles anumite lucruri din stiinta nu mai ai cum sa te raportezi la fel la religie; odata ce esti dispus sa iti analizezi fiecare conceptie, descoperi ca multe au metafizici proaste la baza si le lasi in urma.

      Nu stiu daca exista transcendenta pt. ca nu am o definitie a termenului. Nu cred intr-un univers mecanicist determinist si mi se pare ca existenta e in sine un miracol. Cred ca exista multe planuri ale existentei la care nu avem acces ca si oameni. Pe urma mai exista aspecte ale realitatii la care ai acces nemijlocit prin contemplatie sau pur si simplu prin perceptie nefiltrata – lucruri pe care nu ai cum sa le traduci rational si sa le pui in concepte stiintifice.
      In schimb, orice teologie (zicere despre Dumnezeu) e exprimata in concepte iar pentru astea exista unelte de analiza, o parte din ele pot fi testate. Personal n-am reusit pana acum sa gasesc vreo teologie care sa tina apa. Toate sunt inconsecvente sau se bazeaza pe premise demonstrabil gresite. Dar asta e parerea mea.

  4. Scrii atit de frumos, deci gindesti atit de frumos, incit ca ma mir ca iti pierzi vremea stind de vorba cu mine. Sint onorat si bucuros ca o faci. La ce ai scris ultima data nu pot decit sa spun, da, da, da. Si inteleg aproape tot ce vrei sa spui, mai ales asta: „Pe urma mai exista aspecte ale realitatii la care ai acces nemijlocit prin contemplatie sau pur si simplu prin perceptie nefiltrata – lucruri pe care nu ai cum sa le traduci rational si sa le pui in concepte stiintifice.” Abia aici inteleg de ce ai zis ca si tu ai inclinatii mistice.

    Da, la fel cred si eu despre teologii. Dar nu teologii incerc sa apar eu aici. Ci intilnirea cu Cel Viu in viata traita de zi cu zi. Asta e ceva ce nu are nevoie de nicio teologie si nicio stiinta, ci doar de (buna)vointa. Simt ca adevarul suprem al experientei lui Dumnezeu pe Pamint e surprins de cuvintele lui Buber mai bine decit oricare altele: despre Dumnezeu nu se poate vorbi, se poate doar vorbi cu El.

    Poate singurul loc in care chiar cred ca ma apropii de o teologie, e in credinta mea in Christos. Cred ca Christos a fost Dumnezeu devenit creatura. Doar in Dumnezeu mergind cu lacrimi in ochi prin țărîna Galileii simt că există adevăr și frumusețe și răspunsuri infinite. Simt, adică cred. Nu știu, nici nu se poate ști așa ceva. Cred, asta e tot.

  5. Mai era ceva, da…Eu cred ca adevarul despre Dumnezeu e imprastiat peste tot in lume, in toate colturile si culturile, si ca, da, avem nu doar dreptul, dar datoria, sa cautam, sa comparam, sa incercam sa punem cap la cap piesele din puzzleul care este chipul lui Dumnezeu imprastiat in istorie. Dar in acelasi timp cared ca in Crestinism, care desigur a inceput cu Iudaismul, avem un portal direct catre inima lui Dumnezeu. Poate ma contrazic, dar cred ca e destul loc pentru paradoxuri, mai ales aici. Adica, paradoxurile sint peste tot, chiar si in realitatea fizica, care e cea mai simpla dintre toate.

  6. Mersi pt. apreciere. Si eu iti urmaresc blogul de ceva timp si apreciez profunzimea articolelor.

    intilnirea cu Cel Viu nu are nevoie de nicio teologie si nicio stiinta, ci doar de (buna)vointa.

    Aici mi se pare ca lucrurile sunt mai complicate, fiindca toti avem prejudecati a/teologice in cap, iar cand asistam la o hierofanie aproape niciodata nu putem lua lucrurile ca atare, bazat exclusiv pe experienta bruta, ci punem lucrurile intr-un cadru interpretativ. Daca viata lui Iisus a fost o hierofanie, trebuie sa explic cine a fost Iisus. Om sau Dumnezeu? Om adevarat si holograma lui Dumnezeu, natura dumnezeiasca in holograma umana? om si dumnezeu 50-50? Crestinii au pierdut secole intregi cu intrebarile astea, iar dezbaterea avea sens doar in contextul metafizicii grecesti, in care exista o lume a ideilor (natura/substanta divina, suflet uman indivizibil) si o lume a ipostazelor care e pestera. Deci era o schela teoretica uriasa la care crestinii apelau pentru a-si explica ce a fost cu Iisus. Ori schela asta nu e ea insasi o hierofanie (unui fundamentalist i-as spune ca nu apare nicaieri in canonul biblic), e un construct teoretic uman care poate si trebuie chestionat.

    La fel sta treaba cu intalnirea cu Cel Viu. Am un unchi care e creationist tanar; motivul pentru care se tine cu dintii de pseudostiinta YEC este tocmai intalnirea cu Cel Viu. Daca au existat milioane de ani de moarte si suferinta, atunci Cel Viu n-are cum sa fie bun si drept, spune el. Inca un exemplu in care hierofania e incadrata intr-un set de doctrine fara de care devine total inutila (in viziunea lui).

    1. Motivul pentru care ma preocupa intrebarea cu pricina e faptul ca religia organizata, cu tridentul abrahamic in frunte, a fost in permanenta un dusman al libertatii de exprimare si nu numai.

      o structură de putere în multe feluri asemănătoare partidului comunist.

      Asta nu se aplica doar bisericii adventiste, ci oricarei confesiuni crestine. Singurele care au reusit sa nu se alieneze de stiinta si sa fie deschise fata de noutate sunt bisericile protestante istorice – luterani, calvini, anglicani, metodisti. Consecinta a fost ca li s-au golit bisericile. Daca vrei sa tii oamenii aproape intr-o colectivitate unita, ai nevoie de o ideologie rigida. De aceea free speech e perceput ca o amenintare; ganditorii independenti risca sa distruga coeziunea colectivitatii, sa o sparga in sute de secte care se razboiesc. Motivul pt. care catolicismul si-a mentinut dogmele intacte a fost teroarea; chiar si asa in evul mediu au existat sute de secte, dar statutul clandestin le-a impiedicat sa castige legitimitate si sa traga dupa ele o parte semnificativa din ingerii catolici.
      Deci daca vrei sa il intelegi pe Dumnezeu independent, s-ar putea sa duci o viata implinita ca lup singuratic, dar odata ce ai creat o comunitate centrata in jurul intelegerii tale, mai devreme sau mai tarziu o sa creezi o noua ortodoxie, cu toate pacatele ei.

  7. Nu, nu, cind vine vorba de intilnirea cu Cel Viu lucrurile nu sint deloc complicate. Tot ce ai scris acum e despre intilnirea cu forme fosilizate ale unor intilniri cu Cel Viu care au avut loc de mult. Intilnirea cu Cel Viu este focul care arde acum. Despre creationistii tineri sa nu mai vorbim, de scoatem peri albi degeaba. Si despre natura lui Christos, la fel. Cum, cind nu sintem in stare sa intelegem natura paradoxala a luminii, sa fim in stare sa intelegem natura Celui Vesnic care e este Lumina lumii? Aici, nu doar paradigma platonica e absolut inutila, dar orice paradigma teoretica, adica rational-conceptuala. Iisus nu e ceva ce se poate intelege. De Iisus te apropii prin credinta sau nu te aproprii deloc. A facut el insusi limpede asta de cite ori a avut ocazia.

    1. Atunci crezi ca e posibil sa ai o intalnire cu Divinitatea in absenta totala a unui cadru doctrinar?
      Mai precis – intalnirea cu Cel Viu continua sa aiba sens in absenta oricarei descrieri teologice a lui? Spre ex. – pot accepta faptul ca Dumnezeul crestin e doar o manifestare a Dumnezeului cu 1000 de personalitati, dintre care 999 imi sunt complet necunoscute, sa spunem?
      Sau daca renunt cu totul la istoricism – pretentia ca as sti care sunt legile istoriei, ca as sti cine au fost alesii lui Dumnezeu si cine au fost exponentii haosului in fiecare epoca istorica, mai are sens spiritualitatea? Daca renunt cu totul la orice fel de profetii despre evenimentele finale, la orice imagine a paradisului, la insasi certitudinea vietii vesnice – mai are sens intalnirea cu cel Viu?

      Nu sunt intrebari tendentioase. Ma intereseaza sincer daca pot exista forme de spiritualitate independente de orice forma de dogmatism.

  8. Da, da, de o mie de ori da. Asa cred eu. Si apoi, cind ma ginesc mai bine, imi aduc aminte ca totusi cred intr-un adevar singular, care este Christos. Daca vrei sa-L numesti doctrinar…Nu stiu care e relatia dintre Christos si salvare, mai bine zis care e relatia dintre credinta in Christos si salvare. Nu cred ca e una simpla, asa cum si-o imagineaza crestinul ortodox: credinta in Christos egal salvare. Stim foarte bine, ne-a spus o chiar Pavle, ca salvarea nu e dependenta de credinta (intelectuala) in Christos. Salvarea prin Christos este un proces metafizic, ontologic (sa fiu iertat, nu gasesc alte cuvinte si stiu ca astea sint vagi si proaste), realizat independent de raportarea unui anume individu istoric la individualitatea istorica a lui Christos. Si cu toate astea, Christos este adevarul, pentru ca El este insusi Dumnezeul Cel Viu care a venit sa se intilneaca cu noi, aici, departe, la marginile fiintei unde sintem cazuti. Si uite ca asa am ajuns la inca o realtiate doctrinara, anume caderea si pacatul, care sint determinanti esentiali ai realitatii noastre prezente. Ma contrazic? Poate. Dar, din ce moment ce-L iubesc pe Christos, nu mi-e frica deloc de paradox. L-am imbratisat 🙂

  9. deci te iubesc! imi place atat de mult cum exprimi de bine relatia cu Dumnezeu si ce implica ea si cat e de importanta pentru sufletul nostru!
    cat de mult ma bucur ca scrii din nou! mi-a fost dor!

    1. Lavi, imi pare rau ca nu stiu cine esti, dar e mai putin important daca stiu eu cine esti, important e ca esti! 🙂 O reactia ca a ta este singurul motiv pentru care am scris si ma bucur nespus ca a(i) aparut.

  10. Tocmai am citit „E lung Pămîntul, ba e plat, și e cu ghiavoli presărat” si cum acolo comentariile sunt inchise, voi comenta aici.
    E adevarat ca lumea a fost cuprinsa de un val de nihilism. Asta nu e vina stiintei, ci a scientismului – credinta ca metoda stiintifica ne descopera nu doar din ce e alcatuita lumea, ci si cum trebuie sa ne comportam si ce valori sa avem.

    Pe de alta parte insa vad ca in scenariul tau intunecat ignori complet celalalt pericol care contrabalanseaza nihilismul: ideologiile seculare sau religioase. Cand a aparut fundamentalismul evanghelic? Fix cand a aparut si existentialismul, dupa revolutia industriala care a rupt vestul de ritmul firesc al culturii lui. Fix cand a aparut si marxismul, si curentele nationaliste romantice.
    Si mileritii, si marxistii sau nationalist-socialistii secolului 19 au fost simptome ale aceleiasi probleme pe care a inteles-o Nietzsche: pierderea ‘pantecului mitic’ (mythic womb). La baza oricarei culturi sta un intreg esafodaj de arhetipuri, ierarhii de valori, prescriptii comportamentale pe care nu le constientizam, dar care s-au realizat organic in decurs de multe secole si care au creat o anumita ordine sociala in care oamenii pot coabita si in care indivizii nu isi pierd mintile din cauza depresiei sau a crizelor existentiale.

    Religia e doar reprezentarea doctrinara, o harta a acelui esafodaj care e in primul rand experimentat. Mintea stiintifica a tratat religia ca pe o forma (proasta) de stiinta si a facut-o bucati. Insa odata cu asta a distrus intregul sistem de ierarhii, arhetipuri si modele comportamentale care stateau la baza culturii vestice. Asa ca era de asteptat ca orice model revolutionar sa se lase cu masacre inimaginabile; ideologiile revolutionare erau mult prea rigide si inventate ad hoc ca sa se plieze pe nevoile unei societati care evoluase organic sa aiba anumite valori.

    Insa ma mir, mr. Cogito, cum de nu vezi ca ideologiile neoprotestante, ca si islamul sunt la fel de periculoase ca si ideologiile seculare sau nihilismul. Neoprotestantii resping dialectica istoriei si traditia vestica in numele unei intoarceri utopice la Geneza si era apostolica. Biblia e STIINTA si factuala! La islam, Coranul. Ideologiile astea sunt la fel de anacronice si periculoase ca noul ateism pe care il urasti, fiindca neaga cultura vestului in numele unui ideal teocratic abstract.
    Asa ca dand share entuziast la AJ+ sau la radicalii socialisti de la The Guardian, The Independent sau Salon, nu faci decat sa mai arunci cateva lopeti de pamant peste sicriul vestului. Ce poate fi mai barbar decat alianta teocratiei orientale cu totalitarismul utopic socialist? Iar hipsterii romani le inghit pe ambele pe nemestecate!

    1. În ultimul timp am început să înțeleg și eu mai multe în privința asta. Acum îmi sare în ochi scheletul ideologic al Bisericii (dacă poate fi numită așa), atît de rău încât aproape că nu mai văd nimic altceva.

      1. Au trecut ani buni de cand am lasat in urma biserica. Fiind o fire contemplativa si mistica, am depasit faza de skepticTM care a dominat internetul in anii 2000. Acum chiar cred ca oamenii care au ramas loiali unei religii, oricat de fundamentaliste ar fi, sunt mai castigati decat cei care au plecat doar ca sa fie blocati in faza de negare a religiei.
        Exista viata spirituala post adventism? Posibil. Viata comunitara insa imi e clar ca nu poate exista. Oamenii apuca in cele mai neasteptate directii, nu mai e absolut nimic care sa-i uneasca; deconvertitii care se aduna pe hoaxigen2 si alte forumuri ale scepticilor nu au nimic in comun decat resentimentul fata de ceea ce au fost in trecut. Nici macar increderea in metoda stiintifica sau in teoria evolutiei nu creaza un teren comun, iar noua social media cu podcasturi si targeted ads fragmenteaza si mai mult domeniile de interes. Suntem intr-un iad semiotic si epistemic; ne pierdem in cacofonia de glasuri care ne invadeaza. Cei care ajung la o forma sau alta de iluminare spirituala sunt incapabili sau nu au timp sa se faca intelesi.

    2. Marcus, după ce am citit revelațiile tale atât de adânci si personale cred ca Crassus este (si nu un pic) cam nepotrivit. Adică nu prea ilustrează ceeace observ eu vis-a-vis de puținul pe cale îl pot percepe la tine. Dar poate că numele ăsta nu înseamnă mai nimic pentru tine și vorbesc ca un nebun in piața mare. Dar asta nu are importanță. E doar deschidere de linie… ;P

      Vreau sa te întreb ceva, iar dacă nu dorești sa răspunzi la întrebarea mea nu mă deranjează.

      Nu ai intuit până acum că omul în setea lui de senzație/experiență s-ar putea sa conceapă (a reduce o experiență complexă la un concept digerabil și comunicabil de mintea lui analitică) greșit unele senzații fiziologice, pe care nu le poate de fapt conceptualiza, ca fiind o încercare de a contacta si experimenta o entitate vast diferită de tot ceeace a cunoscut până atunci? (spun vast si nu complet pentru ca dacă ar fi complet diferită nu ar avea cum sa experimenteze acel “ceva”, dar nu ar fi prima oară când mintea umană ar fi complet incoerentă)

      Din toate descoperirile arheologice la care am avut acces am observat această condiționare a omului de a “crede” într-un zeu creator intr-o forma sau alta. Dar nimic care sa arunce un pic de lumina asupra procesului care a generat-o. Dacă cumva nu suntem decât un experiment genetic sau o turmă de sclavi ai unei civilizații extraterestre? Atunci ar face ceva sens ca această “căutare” sa existe biologic în noi dar tot o condiționare ar rămâne.

      1. tantalau,

        nickname-ul meu e probabil la fel de inadecvat ca al tau.

        E clar ca omul e conditionat sa creada in zei. De ce stau lucrurile asa – pot exista o infinitate de raspunsuri speculative, in functie de background-ul fiecaruia.

        Din punctul meu de vedere a explica setea dupa infinit si transcendent a omului religios prin invocarea unei specii creatoare extraterestre nu elucideaza cu nimic problema, fiindca toate intrebarile despre homo religiosus vor fi transferate asupra acelei specii ipotetice.

        Oamenii inseteaza dupa relationarea inter-subiectiva, iar aceasta sete nu poate fi astamparata prin abordarea empirica a savantului, ci doar printr-o forma de cunoastere participativa. Asta se aplica atat la relatiile umane cat si la relatia cu transcendentul. Roger Scruton detaliaza foarte bine si concis in cartea ‘On Human Nature’. Reprimarea acestui mod de a fi implica reprimarea umanitatii.

      2. Macus Crassus

        Ce înțelegi tu prin transcendent și infinit?

        Cum găsești tu “setea” asta umană după relaționare inter-subiectivă dincolo de fizic? Pentru mine sună foarte mult ca un transfer al plăcerii fizice (sexuale sau nu) la nivel cerebral/mental. Un fel de “distilare” unde “carnea” e redusă la zero. Fapt pe care îl găsesc foarte incoerent. Nu există concept fără materie. Nu există idee fără experiența fizică. Gândul nu există fără suportul materiei. Cel puțin pentru mamali.

        Pe de altă parte…

        Am întrebat pe mulți si am să-ți pun si ți-e aceiași întrebare:

        Găsești coerent ca o entitate finită (omul) să poată percepe ceeace este intitulat ca “infinit”?

        Nu sunt finitul si infinitul doua concepte opuse? (Presupunând că infinitul are valoare in ciuda faptului ca nu poate fi perceput/experimentat)

        Dacă setea după “cai verzi pe pereți” (infinit si transcendeță) este doar un rezultat al unui experiment generat de altă specie “inteligentă” asta ar fi de ajuns să explice multe incoerențe existente în specia din care provenim.

        Din câte am observat eu pînă acum (și las multe alte aspecte ale problemei la o parte acum) “transcendența” nu este mai mult decât o nemulțumire cu ceeace ești, susținută de idea că dacă ai fi altfel sau altceva ceva ar fi automat mai “bine”.

        În viața mea scurtă si limitată am observat că “schimbarea“ nu alterează fundamental nimic. E doar o joacă de culori care până la urmă tot culori rămân.

        Este coerent sa trăiești in limitele existente. Este coerent sa-ți cunoști limitele și să le accepți. A visa este o pierdere de energie care poate fi folosită mai eficient în a crea plăcere imediată. Dincolo de plăcere si durere fizică nu sunt decât baloane de săpun. Deși majoritatea oamenilor se pierd in ele.

      3. Nu m-ai intrebat pe mine ,dar pina una alta ma bag si eu in seama si te invit sa faci un efort de gindire mai serios, in loc sa propui solutii ridicole. Gindeste-te putin, daca noi sintem experiementul unei inteligente extraterestre, acea inteligenta extraterestra al cui experiemnt e? Solutia asta e ridicola pentru a nu face altceva decit sa mute problema pe alta planeta si apoi sa se laude ca a rezolvat-o.

  11. Lăsați critica si vorbiți mai mult despre Adevărul Biblic , și ce cere Dumnezeu de la omul pămîntean ;Bunătatea , mila și să umbli smerit cu Domnul Dumnezeu. TOATE CELE BUNE.

    1. Caralin, făcând abstracție de mentalitatea din spatele invitatiei tale la “a gândi mai serios” (poate ca sunt greșit dar din câte am adunat eu până acum a gândi implică oarecum raționalul, ceeace rațional se afla in directă opoziție cu “credința” – a crede -) am să-ți direcționeze atenția la câteva puncte pe care le-ai omis înainte sa “te bagi in seamă”.

      1. Idea că rasa umană poate fi un “experiment” sau rezultatul unei alte incoerențe încă persistente la o altă spiță de ființe nu înseamnă automat că tot ceea ce există biologic are aceeași origine (o altă entitate).

      2. Punctul ăsta de vedere nu are ca scop rezolvarea problemei creație vs evoluție.

      3. Posibila existență a unei specii relativ inteligente dar cu siguranță mai inteligentă si cu mai multe capabilități decât rasa noastră (cei care ne-au adus la existență) nu elimină automat posibilitatea existenței altor rase cu mult mai diferite si cu un mod de operare (“a gândi”) complet diferit de al nostru si posibil fără limitele incoerențelor generate de ce înseamnă “a gândi” in conformitate cu natura umană.

      Deci, grăbește-te încet….

  12. Subscriu total la acest articol…demult gandeam in parametrii asemanatori…pe cand un articol despre Teza si Antiteza ( Nicu Butoi vs Iacob Coman)?

  13. Toți suntem născuți orbi in ceeace privește realitatea. Toți suntem condiționați de mediul din care provenim. Unii din noi evoluează si “fac ochi”. Alții deloc. De unde sunt acum picătura din care faceți voi parte (si de unde am provenit si eu) arată atât de neînsemnată acum incit tot ce văd uitându-mă la ce scrieți imi întărește si mai mult convingerea ca atâta timp cât veți da atât de mult importantă siguranței psihologice nu veți ieși niciodată din ghetoul in care v-ați născut si pe care va place sa-l analizați si criticat-o cu atâta vigoare si patos. Dar asa sunt mai toți oamenii. Deșertăciunea deșertăciunilor…..

    1. Recunosc ca nu imi place tonul ușor arogant (sau nu chair așa ușor), care presupune că doar tu ai ieșit din ghetou. Poate au mai ieșit și alții. În orice caz, dupa ce ieși din ghetou sint multe locuri în care poți să ajungi și multe feluri de ochi pe care poți să-i faci. Sînt curios ce fel de ochi ai făcut tu. Dar dincolo de asta, ai exprimat așa de bine unul dintre cele mai importante lucruri cu privire la condiția umană încît aproape că ți se spală păcatul aroganței.

      1. Privind la modul în care gândești și analizezi experiențele prin care treci înțeleg de ce comentariul meu pare atât de arogant. Deși nu este. L-am făcut cu speranța că vei reactiona exact așa cum ai și făcut și ca in cele din urmă să începi să înțelegi de ce a încerca sa împaci două concepte incoerente folosind același “mod de operare” care dă validitate “credinței” nu te ajută in a observa (sau înțelege) mediul în care exiști într-un mod eficient/coerent si nici nu poate califica condiția ta prezenta ca fiind în afara ghetoului adventist.

        În ceeace privește interesul tău cu privire la ce numesc eu “ochi” vis-a-vis de experiența mea din ultimii ani de viața nu pot sa-ți ofer decât foarte puțin. Ca să pun in cuvinte (și într-un mod eficient) experiența mea din cel puțin ultimii 10 ani nu e posibil. Sper sa înțelegi ca a avea acces la informația relevantă înseamnă sa fi mai mult decât un prieten intim. Iar ca sa dau un nume “ochilor” îmi este imposibil. Nici măcar nu aș ști ce termen de comparație sa folosesc.

        Nu sunt adeptul nici unui curent sau grup filozofic, lumea științifică nu a luat locul religiei la care am renunțat iar pe deasupra am descoperit că modul de operare pe care noi oamenii îl folosim – a gândi – nu este altceva decât o simplă unealtă de supraviețuire care a devenit incoerentă cu mediul din care provine.

        Știu ca ceeace am scris mai sus pare sa nege validitatea oricărei idei sau cuvânt pe care le-am scris (și prin analogie a oricărui alt om care comunică ceeace gândește). Si într-adevăr așa și este. De aceea ar fi “înțelept” ca nici un om să nu ia de bun ce spun.

        Acum înțelegi de ce consider omul ca fiind o deșertăciune?

        Din cauza asta pentru mine aroganta nu e un păcat. Nu e nici măcar o problemă. E doar o parte a ceeace înseamnă a fi un om care funcționează la parametri normali.

        A încerca sa fi altceva decât esti pe baze ideologice (un mic dumnezeu) este absurd. Încă o data: a gândi nu este un mod eficient de existență. Iar din nefericire singura metoda de schimbare (pe care o putem percepe cu toții) încă nu este nici ea eficientă: evoluția naturală (doar uită-te la ce produce).

        Uite, nu cred că se merită să îți storci mintea prea mult cu mine. Ce fac (incluzând comentariul meu aici) nu e decât pentru fun. Altfel aș fi încetat să exist de mult.

        Pupici! 😉

  14. Deci funul te tine în viață? Asta e bine. E bine sa fim in viață. Asta e sigur. Și e tot ce contează. Tot ce e bun pentru viață e bun, pentru că viața e …minunată. Și viața nu e doar viață biologică. Viața umană, despre care spui cîteva cuvinte, e altceva, nu doar un mod incorenet de a fi în raport cu natura, un fel de aberație. Pentru că nu viața e minunată. Viața doar e. Existența e minunată. Existența e modul specific uman de a trăi și e un pic mai mult decît animalul. Să înțelegem. Să experimentăm. Să înțelegem. Dacă iubești viața și mai ales existența, ești într-un loc bun. Asta e tot ce pot să spun.

  15. Cătălin, cred ca m-ai înțeles greșit.

    Fun-ul este doar un mod (coerent pentru mine) de a experimenta si interacționa în realitatea socială în care ma găsesc. Altfel as fi încetat sa exist de mult (social vorbind).

    Pentru mine este extraordinar de frustrant sa comunic prin cuvinte. Modalitatea asta e atât de primitivă si plină de găuri încât de fiecare data când o folosesc trebuie să o fac in mod repetat pentru că ceeace vreau să comunic e prea complex pentru doar câteva cuvinte.

    Iar hârtia (chiar si asta digitală) nu e suficientă.

    Dar comentariul meu la acest articol al tău l-am făcut din dorința de a te stimula sa privești și la alte posibilități de a percepe sau experimenta realitatea, ceeace pentru mine este fun (a face valuri).
    Nu este o investiție emoțională in sensul serios al conceptului. E fun.

    Dacă nu aș acționa sub conceptul/modalitatea asta toți cei ce poartă vreo siglă religioasă ar deveni automat gunoi pentru mine. Dar faptul că sunt ceeace sunt si am plecat de acolo sta ca dovadă că nu tot ce se găsește sub acel numitor comun e lipsit complet de relevanță sau potențial.

    “Păcatul” omului este la rădăcină faptul că a făcut din “a gândi” alfa și omega. De acolo pleacă toate probleme lui. Am descoperit ca a exista coerent cu matrixul din care provenim nu se limitează la a analiza cerebral orice experiență, a o categorisi și a o transforma într-o unealtă de supraviețuire sau “perfecționare”.

    Incă o mică revelație personală: nu am descoperit încă că ceeace numesc oamenii “a iubi” există. Am găsit “plăcerea” si “dorința”, am găsit “adicția la plăcere”. Dar până acum “iubire” nu e decât un eufemism, un mod de a “interpreta/răstălmăci” realitatea. Un romantism incoerent.

    Deci: nu iubesc. Nu știu ce-i aia. Si nici nu contează prea mult dacă mă fac dușman altora prin a spune asta.

  16. Cel puțin poți determina coerență in mine. Ăsta e un pas pozitiv. Și oarecum surprinzător.
    Poți spune același lucru despre dumnezeul tău?

  17. Eeste adevarat ,eu cand am auzit prima data de Lucian cristescu pana in revolutie evident credeam ca este un om cult,asa cum imi facusem impresia de Adrian paunescu nu-i cunosteam ma abtineam sa imi dau cu parerea despre ei pentru ca nu-i cunosteam. Dar dpa ce i-am ascultat si am vazut cum se comporta si ce gandeste mau dezamagit. Sunt oameni care gandesc si se exprima ideologic inainte de a fi umani sau spirituai chiar daca se exprima filozofic,literar,siintific sau religios.

  18. Interesantă abordare a extremelor ce se manifesta in adventism! I-am cunoscut pe amândoi, intuind tendințe diametral opuse, care ulterior s-au adeverit. Imi place articolul si merita continuata ideea găsirii căii de mijloc.

    Cei doi materializează cateva deficiențe conceptuale ale adventismului, unele identificate în articol. Însă, cum ar arăta AZS fără cei doi? Sigur, mai sărac în expresie, mai obscur si mai nesemnificativ.

    De ce nu apar si alte stele de aceeași mărime, dar cu o influență mai buna?

    În ce ma priveste, consider că AZS trebuie profund reformat dpdv conceptual, ulterior organizațional, pentru a deveni marea mișcare apocaliptică de la finalul istoriei prezente.

    Mult succes in continuare!

  19. Ma bucur ca ti-a plăcut articolul! Sint foarte curios ce o sa se intimple cu Biserica Adventista in urmatorii ani. Imi face impresia unui cadavru care nu stie ca e mort. Iti merge numele ca traiesti…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s