Arhivă pentru August, 2015

De ce au fost pietrele prețioase private dintodeauna ca extrem de prețioase? Iată cum răspunde Aldhous Huxley la această întrebare extrem de bună:

„De ce oare au cheltuit oamenii cantități imense de timp, energie și bani, ca să adune pietricele colorate? Nu există niciun fel de valoare economică în ele. Plotin, marele filosof neoplatonic, spune: “În lumea inteligibilă, care este lumea ideilor platonice, totul strălucește, de aceea cel mai frumos lucru din lumea nostră e focul”

Această remarcă e semnificativă din mai multe puncte de vedere. Înainte de toate, ne arată că o mare structură metafizică, cea platonică și neoplatonică, era bazată în fond pe o experineță cvasisenziorială. Lumea Ideilor strălucește, este o lume care poate fi văzută. Și faptul curios că lumea ideală poate fi de fapt văzută, poate fi descoperit chiar la Platon însuși. În Phaedo, Socrate vorbește despre o lume în care… totul strălucește… chiar și pietrele de pe drum și din munți au calitățile pietrelor prețioase; si el termină prin a spune că pietrele prețioase de pe Pămîntul nostru, extrem de valoroasele noastre emeralde, rubine și așa mai departe, nu sînt decît fragmente infinitezimale ale pietrelor care pot fi văzute în acest alt Pămînt; și acest alt Pămînt, unde totul este mai strălucitor și mai clar și mai real decît în lumea noastră, este, spune el, o viziune dată unor binecuvîntați spectatori.

Aici avem încă o indicație că o mare idee metafizică, Ideea platonică, sistemul platonic al unei lumi ideale, este de asemenea bazat pe o lume a vizualului, a viziunilor. Este o viziune pentru spectatori binecuvîntați, și cred că acum începe să înțelegem de ce pietrele prețioase sînt prețioase: sînt prețioase pentru că într-un fel ele ne reamintesc de ceva ce este deja în mințile noastre. Ne amintesc de această lume paradisiacă și mai reală decît realul pe care unii o văd conștient uneori, și din care cei mai mulți oameni au avut cel puțini licăriri slabe la un moment dat, și de care sîntem cu toții conștienți, într-un mod obscur, la nivel inconștient. După cum spune Plotin, datorită existenței acestei lumi, a acestei alte lumi luminoase, este focul cel mai frumos lucru de pe Pămînt. Deci, sînt absolut convins, motivul pentru care pietrele prețioase sînt prețioase este tocmai acesta, că ne aduc aminte de această altă lume ciudată din spatele capului nostru, lume la care unii pot obține acces în diverse feluri, iar altora le este acordat spontan accesul”

Traducerea nu este tocmai strălucitoare, pentru că este a mea. Huxley însuși a fost unul dintre acei spectatori binecuvîntați care a avut viziuni din lumea aceea mai reală decît realul. Și, puteți să mă credeți sau nu, la fel și eu.

În urmă cu mai mulți ani, un vecin beligerant obișnuia să arunce peste gardul bunicilor mei resturile fermentate de la cazanul de țuică. El voia din tot sufletul să facă rău și chiar credea că face. Știu că voia să facă rău pentru în copilărie mi-a otrăvit cel puțin un cîine, și cu tataie a avut mereu de împărțit cîte ceva. Bunicul meu e un om bun, nu și-a pus inima în pericol luîndu-se la ceartă cu el, l-a lăsat să arunce linișit gălețile pline de prăștină puturoasă la noi în curte. Astăzi am cules cu tataie o găleată mare de prune din niște pruni mici și prodigioși care crescurseră pe lîngă gard. Știi unde sînt prunii ăștia, m-a întrebat tataie. Nu știam. Din prăștina pe care o arunca nea Stan peste gard, era plină de sîmburi.

M-a inundat atunci bucuria de a vedea încă o dată confirmat adevărul unor vorbe spuse de Kierkegaard. El spunea că doar Dumnezeu poate să facă bine cu adevărat, pentru că doar El poate să urmărească pînă la cap firul cauzal al acțiunii Lui. Noi oamenii sîntem mai orbi. Putem să vrem binele sau răul, și intenția noastră e de o importanță absolută, dar doar pentru noi și soarta noastră temporală și cea eternă. Pentru că odată ajunsă în lume, adică odată scăpată din mînă și intrată în fluxul cauzal cvasi-infinit al lumii (care pentru Dumnezeu e transparent ca o lacrimă, dar pentru noi e o masă vîscoasă de nămol în care nu vedem dincolo de oglinda propriului ochi), intenția noastră se poate transforma în orice, inclusiv în opusul ei, după cum ilustrează foarte bine povestea cu vecinul meu, care vrînd să facă rău, a făcut să crească o pădure de pruni roditori din care mamaia face gem de cîteva veri bune.

Tot Kierkegaard este cel care mi-a spus pentru prima dată că în ciuda tuturor aparențelor, există pe lume o dreptate fundamentală care înghite toate nedreptățile. Poate o să spun altă dată mai mult despre asta. Pînă atunci, chiar și faptul că odată semănată, sămîța răului se poate transforma în bine, mi se pare o dovadă foarte bună pentru dreptatea asta care, știu, pare destul de greu de observat la prima vedere.