Arhivă pentru Iulie, 2015

Fusta străbunicii

Posted: Iulie 31, 2015 in Biografice, Modernitate

Bunica tocmai îmi povestea din copilăria ei. Îmi place s-o ascult. Lucrurile pe care le spune ea le poate spune doar ea și cînd n-o să mai fie ea n-o să mai aibă cine să le spună. Îmi povestea că mama ei (pe care am avut și eu norocul să o cunosc, a murit cînd aveam eu șaișpe ani) avea o singură fustă.  O purta în general pe dos, ca s-o păstreze netocită. O întorcea pe față doar cînd mergea la biserică sau avea treabă la oraș sau în sat. Ce vremuri, nu-i așa?

Cînd am ales subtitlul blogului (scriu și uite că în urma mea răsare sensul), nu știam ce înseamnă asta. La momentul respectiv mi s-a părut că sună bine și cam atît. Acum, după cîțiva ani buni, îmi dau seama că alegerea nu a fost întîmplătoare. Tot în perioada asta mi-am dat seama și că întîmplarea nu e chiar ceea ce credeam eu că e, și că, în consecință, nimic nu e chiar ceea ce credeam eu că e, din moment ce viața e făcută dîn așa-zise întîmplări. Dar să nu mai bat cîmpii. Vreau să spun că uitîndu-mă înapoi după acești cîțiva ani de trăit și de scris (mai mult de trăit decît de scris), văd cum în urma mea, adică a secundelor și orelor și zilelor care aparent se tîrau unele după altele fără vreo însemnătate anume, începă să apară forme care, ei bine, nu par a fi întîmplătoare. Poate ce fac eu acum e doar un mod complicat de a spune că am înțeles că viața mea are sens, că viața in general are sens, că sensul este împletit cu viața la fel ca timpul și materia și spațiul, că acest fel de ființe care sîntem noi, înzestrate cu memorie și imaginație și chestia aia care nu mai e chiar la modă azi, dar asta nu înseamnă că e mai puțin reală, anume voința, trăiesc în cel puțin patru dimenisiuni, și că orice teorie despre viață, dacă vrea să fie cu adevărat despre viață, trebuie să treacă dincolo de spațiu și timp în dimensiunea sensului, acolo unde se întîmplă cele mai intersante lucruri din lume.

Cea mai ușoară modalitate de a verifica pe pielea ta că ce vorbesc aici nu sînt prostii, e de a ține un jurnal. Încearcă să ții un jurnal și după o vreme o să vezi cum viața ta începe să semene cu o floare care crește din ce în ce mai mare și mai colorată, cu petale care se deschid și revelează bogății de neimaginat ale tale și ale Ființei, mai ales ale Ființei. Garantat, a ține un jurnal e cel mai bun mod de a nu te plictisi și de a înțelege ce se întîmplă în viața ta, pentru că un jurnal poate să devină o…hartă existențială, o hartă care îți arată de unde vii, unde ești și încotro pari să te îndrepți.

Nu vreau să laud jurnalul de dragul jurnalului, vreau să spun că e unul dintre mijloacele cele mai bune de te prinde despre ce e vorba în viața asta. Mai sînt și altele. Important e să nu-ți pierzi memoria și să te uiți cu atenție la floarea care crește în urma ta și care ești tu. O să te umpli de mirare cînd o să vezi ce are să-ți spună. Cel puțin așa mi se întîmplă mie.

Am înțeles recent că dintre toate felurile în care Dumnezeu vorbește cu noi, viața noastră, adică biografia (aici îi mulțumesc din suflet lui Martin Buber), este cel mai interesant și mai elocvent text. Uneori e greu de descifrat, dar cu răbdare pasajele mai întunecate ies în cele din urmă la lumină și…răsare sensul. Chiar răsare, ca un veritabil soare. Și ce bine e să te încălzești la lumina lui nepămîntească! Nu există plajă de pe lumea asta care să se compare cu plaja din sufletul cuiva care a înțeles că viața e o poveste care nu doar se spune, dar i se spune. Există Cineva care i-o spune, dar într-un mod atît de minunat încît cel care ascultă nu e doar un ascultător pasiv, nici pe departe, ci e la fel de important ca Cel care i-o spune pentru că într-un sens cît se poate de concret, el însuși este povestitorul și creatorul, la fel de important ca Povestitorul și Creatorul. Sună nebunesc de minunat, știu, și chiar e!

Tot ce contează e să rămîi cît mai mult în viață și să nu-ți pierzi memoria. Feriți-vă, dragii mei, de tot ce vă fură memoria și poate să vă omoare. Poate o să rîdeți, dar sînt mai multe astfel de pericole în jurul nostru decît pare la prima vedere. Știu pentru că am înțeles. Și, Doamne, cîte mai sînt de înțeles, cîte petale mai sînt de crescut, cîte adîncimi de pătruns, cîtă sevă plină de sens de băut!