Îmi povestea mama aseară o întîmplare de acum cîțiva ani care a făcut să mi se ridice părul pe mîini. Era în bucătărie certîndu-se cu cineva la telefon. Mama nu e o femeie care își pierde cumpătul ușor, dar cînd și-l pierde, o face cu o pasiune deosebită. În timp ce revărsa valuri de mînie spumegîndă în receptor, un ceas de masă care se afla pe unul dintre rafturile din bucătărie a sărit dintr-o dată de la locul lui, ca și cum ar fi avut un arc, și a căzut cu zgomot pe podea. Ceasul respectiv era de o vreme bună acolo, și nu mai sărise niciodată de la locul lui. Nici nu era pe arcuri. Era un ceas cuminte care ascultase fără abatere de gravitație pînă în momentul ăla cînd ceva l-a făcut să pleznească brusc și șocant din veșnica și fireasca lui nemișare. Ce a făcut ca acest eveniment cu totul și cu totul ieșit din comun să coincidă cu descărcarea de furie a unei persoane aflată în camera respectivă? Nu știu. Nimeni nu știe. Am niște bănuieli, speculații, supoziții și așa mai departe. Poate Stephen King care a scris Carrie să știe ceva mai concret despre forța minții asupra lucrurilor, deși mă îndoiesc.

Bun, dar povestea asta nu e adevărată și interesantă decît pentru mine. De ce? Pentru că doar eu am auzit-o direct din gura mamei mele. Scrisă aici, povestea e golită de toată puterea și adevărul ei și redusă la nimic altceva decît o altă gogoașă cu iz supranatural, și internetul de plin de astfel de gogoși, și de altfel de gogoși. Iisus (pot să scriu despre Iisus, măcar acum de ziua Lui, nu?) spunea mai demult că adevărul este personal (Eu sînt adevărul), și cred că abia astăzi, în lumea noastră în care personalul e din ce în ce mai ce diluat în mase și tehnologie, înțelegem ce a vrut să spună. Adevărul este o substanță atît de fragilă și delicată încît nu rezistă la niciun alt mediu de comunciare decît clasicul, vechiul, cel-mai-naturalul gură-către-gură. Dar lucrurile sînt și mai complexe decît atît, pentru că adevărul este întotdeauna o funcție a relației dintre cei care comunică, adică poți să crezi ceva doar venind, nu dintr-o gură în general, ci dintr-o anumită gură, una în care știi că poți să ai încredere. Heidegger spunea într-un interviu cu un călugăr budist că filosofia, în secolul XX, se poate face doar față în față. Bineînțeles că nu spunea asta doar ca să-i aducă un omagiu lui Socrate, ci pentru a transmite ceva esențial despre natura extrem de volatilă a filosofiei și adevărului într-un secol dominat de mijloacele magice de comunicare în masă.

Bunicii îmi povesteau acum cîteva ore despre cum, în tinerețea lor, oamenii ieșeau pe uliță și vorbeau, la fel ca Moromete și ai lui. Vorbeau despre nimicuri, dar vorbeau. Astăzi nu mai iese nimeni pe uliță ca să vorbească. Spațiul care era odată umplut de oameni în carne și oase e din ce în ce mai umplut de o tehnologie fără suflet. Văzută de sus, această mișcare istorică de la personal la impersonal, de la gură și limbă la imagine, difuzoare și tastatură, de la oameni la fantomele lor virtuale, îmi trezește suspiciunea unei conspirații pentru asasinarea adevărului. O atmosferă ca cea în care trăim noi astăzi, în care rețeaua de sens nu mai este făcută din oameni vii ci din unde invizibile, este una în care adevărul moare sufocat la naștere și tot ce mai avem noi este fantoma lui bîntuind buimacă un labirint nesfîrșit de oglinzi și fum, cioburi de imagini reflectate în alte cioburi de imagini, fără rădăcini, amintiri și speranțe de viitor.
Singura soluție, dacă vrem să mai găsim vreo fărînă de rost și adevăr pe lumea asta, este să uităm cu totul de lume cu toate fantasmele ei și să ne ancorăm bine în gurile vii ale celor dragi, dacă sîntem suficient de norocoși să avem așa ceva în jurul nostru.

Comentarii
  1. Marcus Crassus spune:

    Articolul tau pare o meditatie scrisa pe baza filmului „Black Mirror”, episodul „Fifteen Million Merits”. Trebuie neaparat sa-l vezi; Black Mirror e o miniserie cu episoade de sine statatoare. In episodul de care ziceam e vorba despre dezumanizarea produsa de tehnologie, care face sa dispara autenticitatea si adevarul. L-am vazut de 4 ori si inca l-as mai vedea.

  2. ionetecatalin spune:

    Am vazut primele trei episoade din Black Mirror. Poate chiar a fost o influenta tacuta de undeva din spatele mintii, dar nu ma gindeam la el deloc cind am scris.

  3. Florian spune:

    superba reflectie, meditatie!!!! si ca sa-l citez pe I.L.Caragiale, aprob pozitiv! Maestre!

  4. ionetecatalin spune:

    Esti prea bun, stimabile!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s