Bucle

Posted: Iunie 27, 2013 in scrisul
Etichete:, , , , , , , , ,

În viaţa de zi cu zi a fiecăruia, a oricărui care, pentru că asta înseamnă fiecare, şi în fiecare zi, oricît de banală, se întîmplă nenumărate lucruri semnificative. Doar că ele  trec neobservate, dispărînd învăluite în bucle temporale. Conştiinţa nu le consideră demne de atenţia ei şi în consecinţă dispar. Doar că eu am făcut de mai multe ori experimentul de a-mi pune conştiinţa la treabă, adică de a stărui asupra unor zile banale şi a încerca să caut aurul din ele, ca să zic aşa. Simpla povestire unor întîmplări aparent nesemificative este de fapt o adevărat arheologie a cunoaşterii. Nu în sensul în care folosea Foucault expresia asta, ci intr-un sens existenţial. A îndrepta toate buclele temporale doldora de evenimente aparent nesemnificative din care conştiinţa, odată pusă la treabă, poate recupera sens. Asta este, cred, arta pe care Proust a dus-o la desăvrşire, şi ăsta este motivul pentru care unii îl consideră pe Proust cel mai mare scriitor al secolului XX.

Fără vreo legătură cu cele spuse mai sus, şi cu riscul de a imprima o uşoară tendinţă schizofrenică acestui post, o să povestesc un incident amuzat. Multe cărţi serioase sînt pline de tot felul de greşeli. Greşeli de tipar, greşeli de editor, greşeli de autor, şi alte feluri de greşeli. Nu ştiu exact ce fel de greşeală a fost cea pe care o s-o pomenesc eu aici, dar în orice caz e una dintre cele mai amuzante greşeli peste care am dat eu într-o carte. Într-un magazin cu vechituri, am dat peste o carte scrisă la care m-a atrat titlul: “Cum au salvat irlanndezii civilizaţia”. E vorba de o carte serioasă şi de un autor serios, dar iată ce  mi-a fost dat să citesc primele pagini. Las la o parte o referinţă la Cioran care, fireşte, mi-a plăcut foarte mult, şi trec la ce am găsit două pagini mai departe:romania imp

Pentru cine nu înţelege engleză, o să spun pe scurt că autorul foloseşte Romania vrînd de fapt să se refere la Imperiul Roman. Dacă greşeala aparţine tiparului sau autorului, n-am de unde să ştiu, dar ştiu că orice român ar trebui să fie mîndru de ea. Mă rog, nu poţi să fii mîndru de o greşeală. Dar pentru un moment de conştinetă  auto-iluzionare, putem pune greşeala între paranteze şi ne putem bucura de buclucaşă buclă în timp, de o istorie alternativă şi fictivă în care Romania a fost cel mai mare imperiu care a existat vreodată. E ironic că greşeala asta e făcut la cîteva pagini după ce e pomenit Cioran, despre care ştim cît de obsedat era de micimea istorică a României. Sînt sigur că nimeni n-ar fi gustat mai mult greşeala asta decît el.

Comentarii
  1. luciancaryon spune:

    Tara de dincolo de vorbe : Insula Purgatoriului un roman de Lucian Ciuchită

    Am întâlnit în viată multi oameni ce se credeau „buricul pământului” si care, atunci când trebuiau să pună pe hârtie câteva rânduri asudau abundent. La sfârsit se iscăleau cu icneli si cu vârful limbii prins între dinti. Din fericire, într-o mult mai mare măsură am cunoscut creatori care, cu modestie, din preaplinul talentului si experientei lor de viată, împletite cu imaginatie si optimism au lăsat omenirii rânduri de referintă. Trăim o epocă în care aproape oricine poate scrie o carte dacă are ambitie si o conexiune bună la internet. Crearea unei opere literare este, totusi, un pic mai grea si nu la îndemâna oricui. Acesta este motivul pentru care scriitori apar multi dar autori-creatori, infinit mai putini si oricum, mult mai rar. Nu cu mult timp în urmă am fost invitat să particip la o lansare de carte la Libraria “Mihail Sadoveanu” din Bucuresti. N-ar fi fost nici prima si nici ultima dată când onoram o asemenea manifestare, iar “ritualul” ar fi putut fi banal; un scriitor care îsi prezenta cartea, doi-trei colegi de breaslă ce descopereau în fata publicului amorf valente ale operei la care, probabil, autorul nici măcar nu s-a gândit, un auditoriu format din rude si prieteni, sucuri si fursecuri. Aproape plictisitor.
    De data aceasta însă, a fost altfel; “INSULA PURGATORIULUI”, cartea lui LUCIAN CIUCHITĂ a spart multe tipare încă din prima clipă. Romanul în cauză răstoarnă într-un fel o cutumă – ideea cărtii a animat mai întâi un scenariu de film, abia apoi a devenit ceea ce este – un roman amplu, cu structură literară bine consolidată, scris ca o provocare si, de ce nu, o anatemizare a marii societăti de consum ce înghite tot ce este bun fără regrete, scrupule ori compensatii. Nu întâmplător pe copertă se află un fel de motto:”Romanul de fată este povestea originală care a stat la baza scenariului unui film de succes, lansat anul trecut de către cinci studiouri de productie de la Hollywood…”.
    Autorul romanului, Lucian Ciuchită, este absolvent din anul 1993 al Facultătii de Cibernetică a Academiei de Studii Economice din Bucuresti, doctor în stiinte, scriitor, poet, cineast, membru al Asociatiei Dramaturgilor de Film din 1991, realizator tv în perioada 1990 – 2000. Cu o ritmicitate aproape matematică, Lucian Ciuchită a publicat volume de versuri, cărti stiintifice ori romane, activitatea sa literară debutând în 1996 cu volumul de poezii “Oameni si Tărmuri”.
    Ideea scrierii romanului de fată i-a fost dată de un eveniment nefericit: autorul a aflat cu totul întâmplător că studiouri de film prestigioase de la Hollywood girate de actori de actiune de renume, au pornit să facă, fără consultarea lui, un film după un scenariu original creat de Lucian Ciuchită în urmă cu câtiva ani. Pentru a dovedi paternitatea scenariului si considerând situatia creată o provocare, autorul “Insulei Purgatoriului” a transformat scenariul într-un roman ce contine toate ingredientele succesului – intrigă, aventură, spectaculos inedit, fantezie, lupta dintre bine si rău.
    “Suntem într-un viitor apropiat confruntat cu multe probleme sociale, în care institutiile Statului sunt coplesite si aproape ineficiente. Războaiele mocnite de ani si ani izbucnesc ici si colo; dezastre naturale parcă fără de sfârsit pârjolesc hălci uriase din carnea planetei, economii moarte, ratii si cartele, molimi si revolte. Nimeni nu mai crede în miracole, ochii goi ai suferinzilor si-au pierdut irisul sperantei… Jafurile si crimele sunt modul de manifestare ca reactie la neimplicarea autoritătilor, haosul începe să se instaureze. Politia este sufocată de valul fărădelelgilor si caută solutii noi. Puscăriile sunt pline, gardienii sunt tot mai putini sau sunt trimisi în prima linie, alături de oamenii legii. Un senator găseste o solutie de moment, să înfiinteze închisori pe ape, fără gardieni, în mijlocul oceanelor, la mare distantă de tărm. Prin izolarea lor crede că lucrurile se rezolvă de la sine. Organizatiile umanitare sunt tot mai putine si luptă pentru drepturilor altor categorii sociale. Este un experiment dur, doar cel mai puternic supravietuieste. Secretul este bine păstrat si constă în faptul că odată ajunsi în închisori, nimeni nu va scăpa si nici nu va fi eliberat…”. Asa sună prologul unui roman care nu poate, nu are cum să inducă optimism. El doar hrăneste sperantele unor indivizi sechestrati pe o insulă plutitoare formată din patru nave, un Purgatoriu între ceea ce a fost fiecare înainte de venire si numitorul comun al tuturor prizonierilor – neantul pieirii.
    Personajele bine conturate, Melisa, Seed, Billy Logan, Simon savantul, maiorul Smith, scriu, cu un limbaj frust ce ecomomiseste figurile de stil bombastice fresca unui loc de unde nu mai există întoarcere. Patrulaterul de metal format din nave ce poartă nume simbolice (Missouri, Haru, Abhazia si Potemkin) a devenit universul lor situat între ceea ce a fost si nu va mai fi (viata de până acum) si ceea ce se va întâmpla cât de curând (moartea inexorabilă). Totusi, pe Insula Purgatoriului nu a murit speranta, iar lupta locuitorilor ei pentru libertate, împletită cu eforturile de recuperare a formulei unei arme ce ar putea distruge întreaga planetă însufletesc o lume nevăzută, nestiută si totusi reală. Romanul este cu cheie dar are marea calitate de a prezenta, într-o simbolistică usor descifrabilă conflictele permanente si ireductibile dintre SISTEM si fiintele umane nevoite să-l suporte si să producă valori pentru el. Părerea unanimă este aceea că un roman de succes nu se povesteste, el trebuie neapărat citit. In cazul “Insulei Purgatoriului” cartea este, poate, mai usor de descifrat fiindcă din rândurile scrise explodează imagini întocmai unui film 3D. Da, acest roman este scris cinematografic, textul, ideile si simbolurile sale putând fi vizualizate cu usurintă.
    Lucian Ciuchită este o revelatie, scriitura lui este viguroasă, modernă, usor de descifrat, iar intriga, desi împinsă în mai multe planuri, simplu de urmărit. “Ce a vrut să spună autorul?” Atunci când îti pui o asemenea întrebare înseamnă că cel care si-a pus gândurile pe hârtie n-a stiut să treacă pragul către cititor. Romanul acesta nu s-a proptit în praguri pentru că tot ceea ce este consemnat pe hârtie, desi este rolul imaginatiei autorului are statutul de “deja vu” pentru cititorii săi. Acest roman nu a fost scris pentru critici, el se adresează publicului larg care, în urma lecturii poate identifica personaje din rândul celor care gravitează în jurul său.
    Cartea surprinde, incită si nelinisteste. Cititi-o si vă veti convinge.

    Marian Tudor 6/16/2014 Observatorul, Toronto, Canada

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s