Poezia nu există decît în limbaj și este forma lui supremă. Fără a mă pricepe cîtuși de puțin la poezie, am înțeles totuși că poezia este în primul rînd frumosul creat prin folosirea cuvintelor, însă nu doar atît. Dar parcă uneori frumusețea poeziei transcende limbajul și irumpe în realitate. De exemplu asta cred că s-a întîmplat ieri, stînd la coadă în fața ambasadei SUA. Ieri a căzut prima zăpadă în București, chiar ziua care aveam programat interviul pentru viză, ultimul lucru care mai stătea între mine și un nou început  de viață, într-o altă lume, în Alaska mai exact, acolo unde ninge deja de mult și frigul are dinții ceva mai ascuțiți decît aici, și soarele e mult mai somnoros iarna, trezindu-se doar cîteva ore pe zi, și nu doarme aproape niciodată vara, făcînd risipă de fotoni. Prima zăpadă din București devenea, cu doar un minim efort de imaginație poetică, un fel de punte simbolică între România și Alaska, între trecut și viitor. Zăpada își depășea astfel propria materialitate căpătînd o dimensiune metaforică, aceasta din urmă depășind-o în cantitatea de real, dacă pot să spun așa, pe cea dintîi.

Există și aspecte mai prozaice ale zilei de ieri. De exemplu faptul că, deși nu am probleme cu inima, era să fac infarct în mașină crezînd că nu o să ajung la timp la interviu din cauza traficului, și n-ar fi fost nimeni lîngă mine care să sune la 112; doar ca să ajung la ambasadă și să stau o oră în frig și zăpadă. Poate că ambasada SUA este teren simbolic american, dar mie mi s-a părut că n-a putut să reziste în totalitate asediului cultural al modului românesc de a face lucrurile. Și faptul că am tremurat două ore, nu de frig, ci de emoții, pentru un interviu care n-a durat decît cinci minute, tot la capitolul ironii prozaice se încadrează; deși în cazul tipului de viză pentru care aplicasem interviul lăsa mult mai puțin loc pentru hazard decît în cazul altor tipuri de viză.

Unii, mai în glumă mai în serios, se întreabă cum de nu îmi e frică de vremea din Alaska. Lăsând la o parte faptul că de mîine o să fie și în București -20 de grace Celsius, adică mai frig decît e acum în Anchorage, întrebarea nu e deloc inspirată, asta ca să fiu blînd. Pentru că omul este în primul rînd ființă socială (deși sînt unii care ar pune asta în discuție), ce este decisiv pentru calitatea vieții lui nu este mediul geografic sau clima, ci mediul social. Astfel văzute lucrurile, mă îndoiesc că ar mai putea cineva să întrebe, fie și în glumă, de ce mă mut din România în Statele Unite ale Americii. De altfel, cine mă cunoaște cîtuși de puțin, știe că nu am nutrit niciodată o dragoste prea enormă (licență poetică, sic) pentru ceea ce, înțeles corect, se numește România.

Comentarii
  1. Cuget, exist cat mai pot!
    Ce inseamna sa ai o zi proasta? Simplu, o zi obisnuita petrecuta in Romania. Nu stau sa exemplific prea tare ce inseamna o zi proasta, o simtiti si voi pe pielea voastra zi de zi ca un perpetuu sir de zile cenusii si fara dorinta de schimbare in bine. Nu vreau sa va indispun mai mult decat sunteti, imi doresc doar o analiza a nefericirii pricinuita de catre o zi pe care o definim „nebuna” in sensul sinonimic pentru rea. O zi rea sau proasta asa cum apare de la primele ore ale diminetii, si nu se mai termina pana seara tarziu, cand ai nevoie de putina liniste mai mult decat pestele senzatia unei guri de apa. Ce inseamna sa nu mai stii ce este o zi buna, sa nu mai faci diferenta intre ele, sa te alimentezi cu idei false ca tu esti de vina.
    N-ai capacitatea sa te adaptezi si s-o iei de la capat intr-o cautare permanenta , nu mai faci distinctie clara intre bine si rau, le combini intr-o falsa perceptie doar sa mergi mai departe cu starea precara in care te afli.Nu dai importanta unor detalii despre detalii, nu ai puterea de decelare a fisurilor aparute in fluxul informational, esti prea putin cotat cu respect si apreciere reala pentru realizarile tale.Cand ziua este mai proasta decat ieri, cand este doar rea, cand este constanta cu cea rea, cand se schimba putin in bine, dar fara prea multe influnte pozitive, cand este putin mai buna decat ieri si tot asa… nicicand o zi buna si frumoasa toate cele 24 ore!
    Este doar o stare de fapt pentru noi cei din Romania, este o stare generala a vremurilor si nu are legatura cu teritoriul, doar cu timpul trait? Nu, cu siguranta! Am intalnit si oameni fericiti care nu se plang de zile urate, au zambetul natural pe fata cand se bucura de normalitatea unei vieti fara atatea probleme existentiale. Din pacate, nu locuiesc in Romania! Sunt acei oameni care au cautat normalitatea si au gasit-o la mii de km distanta. Suntem blestemati sa nu avem forta de a ne impotrivi „destinului” impus de altii, fara speranta de mai bine si sa tacem intr-o lasitate morbida??
    Nu stiu, dar multi temerari au gasit solutii sa se bucure de cat mai multe zile frumoase si armonioase. Inainte de a discuta despre fericire, hai sa vedem de ce suntem nefericiti! Degeaba invat cai de armonie interioara cat timp sunt bombardat zilnic de instabilitate si putreziciunea unui sistem corupt, alimentat de indolenta si ignoranta noastra care doar ne furam singuri caciula si ne imbatam cu apa rece ca stramosii nostri au fost mareti, candva…Lucian Ciuchita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s