Între nuntă și furtună

Posted: Noiembrie 13, 2012 in Biografice, Vis
Etichete:, , , , , , , ,

Noaptea trecută am visat torturi de nuntă și vreo două mirese (sau niciuna), iar noaptea asta am visat că eram într-un grup de oameni unde toată lumea se pregătea pentru o furtună puternică și pentru inundații. Oare ce înseamnă că în ultimul timp visez atîtea catastrofe (furtuni, nunți) ? Dacă visul de noaptea trecută nu pare să fi fost favorizat de nimic din realitate, cel din noaptea asta fost fără doar și poate inspirat din catastrofa care a lovit New York-ul și pe care eu am trăit-o destul de intens, chiar dacă n-am fost acolo. Doar gîndul la o metropolă de peste douăzeci de milioane de locuitori lovită de haos făcea să mi se ridice părul pe…mîini. Cel mai frecvent se pare că părul de pe mîini ni se ridică în momente în care trăim un anumit tip de emoții foarte intense.

Să fie vreo legătură între (aproape) nunta de noaptea treuctă și furtuna din noaptea asta? De fapt, în ambele vise era vorba de pregătiri: în primul era vorba de pregătirea pentru nuntă, în al doilea de pregătirea pentru furtună. Nu mă pricep și nici nu-mi place  ideea intepretării viselor. Dacă visele sînt ecouri ale psihismului abisal pe care noi astăzi îl numim inconștient, atunci de unde ideea că am avea vreo cheie pentru descifrarea lor? Un lucru e sigur: se pare că inconștientul meu se pregătește pentru o schimbare de proporții majore (de care conștientul știe, căci altfel n-aș fi putut să trag concluzia asta). Lăsînd la o parte gluma că și nunta ar fi tot un fel de catastrofă (oare chiar e glumă?), rămîne totuși faptul că nunta e  un proces de reconfigurare existențială de proporții cosmice. Deci schimbarea presimțită de inconștientul meu are atît o componentă naturală (furtuna), cît și una existențială (nunta). Sper doar că rezultanta ei va fi mai aproape de fericirea (fie ea și de scurtă durată) a nunții decît de dezastrul furtunii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s