Ce are Puiu Adrian în comun cu Einstein sau de ce nu înțeleg plictisul

Posted: Noiembrie 6, 2012 in Biografice, sanatate, scrisul, Stil de viaţă
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , ,

Astăzi am alergat în ciuda timpului. O dată în ciuda vremii, căci e șase noiembrie și eu am alergat îmbrăcat ca în miezul verii, și a doua oară în ciuda orei, fiind pentru prima dată cînd alerg la amiază. Toamna asta e superbă, cine știe cînd o să mai văd una la fel.

Libertatea mea proaspăt regăsită nu mă sperie deloc. Din contră. Sigur, încerc un oarecare sentiment de inutilitate cînd realizez că nu mai trebuie să fiu nicăieri la ora 9 (oricum nu reușeam niciodată să ajung chiar la ora 9), dar nu mă plictisesc. De fapt, nu am înțeles niciodată plictisul și pe cei care se plictisesc. Se presupune că din moment ce nu mai ai un program fixat de un stăpîn care te plătește, cu alte cuvinte cînd ești stăpînul propriului timp, nu știi ce să faci cu el și intervine plictisul. Dar cum să te plictisești cînd sînt atîtea lucruri de făcut, atîtea cărți de citit, atîta gînduri de gîndit (și eventual scris) și așa mai departe?

Nimeni nu muncește pentru că se plictisește, toți muncim pentru bani. Și sînt puțini, foarte puțini acei norocoși pentru care munca e în același timp și plăcere, adică oferă satisfacții intrinseci. Mai simplu spus, ferice de cei pentru  care munca e în același timp și distracție. Cred că Puiu e unul dintre acești puțini norocoși sau cel puțin așa se laudă el. Dacă citește postul ăsta, o să ne răspundă și o să ne lămurim. Un alt exemplu, ceva mai celebru și mai elocvent, ar fi Einstein, care spunea că el nu înțelege deloc de ce se bucură de atîta apreciere din partea lumii, cînd el nu face altceva decît să se ocupe de ceea ce îl interesează, îl fascinează și îl  face fericit. În limbaj marxist: ferice de cei penru care munca nu e alienantă! Dar, încă odată, aceștia sînt foarte puțini.

Nu știu exact cîte satisfacții intrinseci o să-mi ofere următorul loc de muncă, dar știu sigur că sînt făcut pentru o existență de artist. Adică una în care nimeni nu-mi spune ce să fac și pot să dau ce e mai bun din energia zilei singurului lucru cu adevărat important, care pentru mine e scrisul. Și studiul, desigur, dar pentru că n-am reușit niciodată să percep cititul ca pe ceva nici măcar pe departe asemănător cu munca, singura muncă în adevăratul sens al cuvîntului rămîne doar scrisul. Pînă voi ajunge la existența mea de artist, dacă voi ajunge vreodată, trebuie să-mi vînd libertatea pe bani.

Deocamdată mă bucur de ea alergînd în miezul zilei, bînd prima cafea la ora 3 p.m. (și ultima) și punîndu-mi mintea la scris. Și nu de scrisul pe blog e vorba, pentru că nici ăsta nu e muncă, e joacă. Dar ce să fac, deși sînt băiat mare, încă îmi place să mă joc.

Comentarii
  1. adrianpuiu spune:

    1. Mie îmi place foarte mult sa căsătoresc, tocmai din acest motiv îmi iubesc jobul, pentru ca as fi inutil dacă as fi ținut într-un singur loc.
    2. Îmi place Retailul, cu toate ca vroiam sa fiu Pastor atunci când eram mic sau Sociolog când eram in liceu, iar motivul pentru care am început sa muncesc a fost „plictiseala”. Si din câte se pare tot muncesc de mai bine de 5 ani in Retail si încă nu m-am plictisit.

    Cred ca te-am lamurit :))

  2. ionetecatalin spune:

    Pe mine m-ai lamurit. Eram deja lamurit, recunosc, am cerut clarificari suplimentare pentru marele public ;))
    Dar daca tot am zis care e asemenarea dintre tine si Einstein, hai sa zic si care ar fi o diferenta majora. Una dintre aceste diferente majore ar fi ca Einstein, cu rezultatele muncii lui, a schimbat lumea, in timp ce tu, la fel de fericit ca el, nu faci decit sa contribui la proliferarea unei culturi consumeriste ;)) Hai, ca trebuia sa fiu si un pic rau cu tine, dupa ce te-am comparat cu Einstein. Altfel nu se putea ;))

  3. eumiealmeu spune:

    când eram mică și era Ceaușescu la putere, nu mi-aș fi putut imagina că voi avea meseria pe care o am – și că se poate presta așa ceva în România. în același timp, nu-mi puteam imagina că voi lucra pentru a mă simți bine și că voi fi atât de fericită la locul de muncă. eu zic așa… dacă tot știi că scrisul este fericirea ta, nu mai pierde vremea. cum nu există predestinație nici pentru viața veșnică, nici pentru relațiile de dragoste, nu există nici pentru locul de muncă🙂 . nu sunt numai unii demni de a fi fericiți, iar alții nu. sunt sigură că vei reuși să scrii. din nefericire, pentru mine, evident, dacă te apuci să scrii în cine știe ce limbi străine, nu voi putea înțelege tocmai ceea ce chiar sunt curioasă să citesc.
    spor-t la scris, ești făcut pentru asta.

  4. Perry spune:

    eu iubesc ceea ce fac cu toate ca de multe ori ma oboseste mai ales psihic. Fiecare om este liber sa aleaga ceea ce face si poti alege directia in care viata sa iti mearga. Tot ce ti se intampla este rezultatul alegerilor care le faci si viata ta este dirijata de asta. Am zambit la articolul tau si iti multumes pt asta..:d. See you soon !

  5. ionetecatalin spune:

    Mersi, Bianca. Eu cred ca cineva poate sa fie scriitor doar in limba lui, chiar daca unii, de exemplu Cioran, s-au chinuit si chiar au reusit sa demonstreze contrariul.

    Draga Edi, si eu sper sa ne vedem curind. Dar uite ca nu sintem atit de liberi pe cit ne-am dori😛

  6. Ciprian Bojan spune:

    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s