De unde vine (ne)fericirea

Posted: Octombrie 22, 2012 in relatii, Ultime
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Am trăit zilele astea un moment de iluminare. Poate nu la fel de important ca cel trăit de Buddha. Nici măcar la fel important ca momentul în care Newton a înţeles, într-o străfulgerare a conştiinţei şi ajutat de un măr în cădere, cum funcţionează gravitaţia. Dar pretind, în orice caz, pentru momentul meu o oarecare semnificaţie. De fapt nu doar o oarecare, pretind o semnificaţie serioasă, grea.

Iluminarea mea nu a fost nici de natură metafizică, ca la Buddha, nici fizică, ca la Newton, ci existenţială. Dacă m-ai pune să definesc foarte clar ce înţeleg prin existenţial, n-aş putea să spun foarte limpede. Aş spune doar că mi se pare conceptul cel mai relevant pentru condiţia umană, pentru misterele, dorinţele şi scopurile ei ultime. Noroc că nu mă întreabă nimeni.

Pentru noi oamenii, nimic nu e mai important decît fericirea. Fericirea este, dacă vreţi, scopul istoriei, ingredientul (lipsă) fundamental şi deloc secret al condiţiei umane. Pentru nefericirea lor, mulţi oameni dau vina pe Dumnezeu (pentru cei care cred că există, dar îl consideră a fi un tip rău). Cei care nu cred că există Dumnezeu, nu prea au pe cine să dea vina pentru nefericirea lor şi a întregii lumi, dar asta nu-i face mai fericiţi. Din contră.

Dar hai să ne gîndim un pic mai atent la fericirea noastră şi la sursele ei. Este adevărat că omenirea are multe probleme. Boli, foamete, războaie, sînt doar puţine dintre ele. Acestea sînt de obicei puse în cîrca lui Dumnezeu şi sînt folosite ca argumente fie pentru răutatea, fie pentru inexistenţa Lui. Bun, oricare ar fi puterea demonstrativă a acestor realităţi (eu sînt dintre cei care cred că nu e mare), cînd te uiţi mai atent la comedia umană (se poate spune la fel de bine tragedia umană, pentru că tragedia şi comedia sînt întotdeauna feţe diferite ale aceleiaşi realităţi), înţelegi că de fapt fericirea noastră nu e determinată în primul rînd de aceste lucruri (boli, foamete, războaie). Sigur, încă se moare foame şi de cancer, încă avem războaie, dar pentru cei care nu trăiesc în locuri ca anumite ţări din Africa, de exemplu, acestea nu reprezintă principala sursă a nefericirii şi nenorocilor.

Nu, oricît ar suna de radical, ce urmează să spun se impune cu o claritate irezistibilă oricui îşi va lua o secundă să se gîndească. Fericirea noastră nu este determinată şi nici ameninţată de catastrofe naturale, boli sau războaie. Acestea ameninţă viaţa însăşi, dar fericirea este o problemă care se pune doar atunci cînd viaţa nu este ameninţată, şi eu despre asta vorbesc. Dar chiar avînd în vedere şi condiţiile în care viaţa este ameninţată, şi care au fost întotdeauna o constantă a istoriei, îndrăznesc să spun că sărăcia, bolile, războaiele şi catastrofele naturale au contribuit la nefericirea de pe Pămînt mai puţin decît…Ei bine, mai puţin decît centrul de greutate existenţial al realităţii.

Poate sună pompos, dar nu ştiu altfel cum să-i zic. Prin realitate existenţială eu înţeleg acel spaţiu în care libertatea umană se manifestă, cu alte cuvinte în care umanitatea însăşi se manifestă ca atare. Care este acest spaţiu? Socialul, desigur, sau micro-socialul, mai bine zis, anume acel loc al relaţiilor dintre oameni. La o analiză atentă, este foarte probabil ca în vieţile majorităţii oamenilor nenorocirile şi mizeriile care le-au otrăvit existenţia pînă la punctul la care chiar n-au mai vrut să trăiască, să fi fost produse nu de boli şi foamete, uragane şi războaie, ci de alţi oameni. Un bărbat care tratează o femeie ca şi cum ar fi un obiect de unică folosinţă e un foarte bun exemplu în acest sens. Şi invers, desigur, doar că probabil frecvenţa primului caz e mai mare. Părinţi care îşi distrug copiii cu otrava propriei lor nefericiri şi frustrări. Copii care îşi dezonorează şi abuzează părinţii. Şefi care îşi tratează subalternii ca pe nimic altceva decît ocazii de a extrage o satisfacţie aproape sadic-sexuală. Colegi care înjosesc şi rănesc colegi într-o încercare patetică de a face propria haină să pară mai albă prin împroşcarea cu noroi a celor din jur. Mă rog, lista e nesfîrşită.

Esenţialul este că fericirea noastră e o funcţie a centrului de greutate existenţial al realităţii, adică acel spaţiu unde umanitatea se manifestă ca umanitate şi care nu are nimic de-a face cu cancerul, sărăcia şi bombele atomice ci doar cu ţesătura fină a relaţiilor inter-umane. Ţesătură care poate fi o pînză extrem de frumoasă şi delicată prin care însăşi condiţia umană este înfrumuseţată; sau poate fi cîrpa pe care o folosim pentru a ne sufoca şi încurca reciproc. Sartre avea dreptate cînd spunea că iadul sînt ceilalţi (l’enfer c’est les autres). Doar reversul e la fel de valid: şi raiul tot ceilalţi sînt.

Comentarii
  1. „Cei care nu cred că există Dumnezeu, nu prea au pe cine să dea vina pentru nefericirea lor şi a întregii lumi, dar asta nu-i face mai fericiţi. Din contră.”

    Poate sunt un caz aparte dar inexistenta lui Dumnezeu o gasesc eliberatoare si sunt fericit pentru fiecare clipa alaturi de persoanele pe care le iubesc, sunt fericit pentru fiecare clipa in care gandesc, sunt fericit pentru fiecare descoperire sunt fericit pentru ca existenta mea are data de expirare.

    Pe 15-Nov-1982 am inceput sa exist (ok poate cateva luni inainte) si undeva in viitor voi inceta sa exist eu nu o pot numi moarte pentru ca deschid un borcan cu viermi daca o numesc moarte. Eu nu mor ci incetez sa exist, nu ma asteapta ingeri, nu ma asteapta dumnezei, nu ma asteapta virgine sau diavoli pur si simplu ma opresc din existenta.

    Nefericirea este un lucru de care ma voi lovi inevitabil si in cazul meu nu pot da vina pe nimeni, poate pe univers dar sa invinuiesc hazardul pentru o napasta ar insemna sa il invinovatesc pentru propria-mi existenta deci ar fi stupid. Adevarul este ca (si aici ma imi repet crezul si voi fi acuzat de cinism) lucruri groaznice se intampla unor oameni buni fara nici un motiv si lucruri bune li se intampla unor oameni ingrozitori si singurul lucru care incearca sa previna asta sunt oamenii in nici un caz dumnezeii.

    Momentul in care am acceptat ca sunt un accident intr-o lume accidentala intr-un univers accidental ma trezesc in fiecare dimineatza cu zambetul pe buze.

    Ca s-o pun matematic exista cel putin un ateu fericit.

    Poate pe langa subiect🙂

  2. ionetecatalin spune:

    Am spus eu undeva ca nu exista atei fericiti? Poate ca singura problema a ateilor e atunci cind zboara, ca Woody Allen in ultimul lui film. Turbulente extrem de puternice si murea de frica. Sotia ii spune sa se relaxeze, iar el raspunde: nu pot sa ma relxaez, sint ateu. Faptul de a fi pus, brusc, in fata incetarii existentei (nu stiu de ce eviti cuvintul moarte, nu e nimic teologic in el) ridica niste probleme pe care contemplarea ta la rece a momentului respectiv, adica a cuiva nascut in 82, deci care mai are multi ani de trait (in cazul in care nu nimereste in avionul nepotrivit, de exemplu), efectiv nu are cum sa le surprinda.

    Poate pe linga subiect a fost si raspunsul meu🙂 Accidentalitatea, cum o numesti tu (filosofii ar numi-o contingenta), e intr-adevar o ocazie liberatoare, atunci cind e constientizata. Dar totusi ea nu rezolva prea multe probleme/intrebari. Existenta (a noastra ca indivizi, in general) e o ghicitoare prea mare ca sa fie explicata sau satisfacuta in totalitate de contingenta pura. Aici stau si nu pot crede altfel, vorba lui Luter. Si sa nu uitam ca contingenta (accidentul) e un concept al nostru, inventat de noi) deci din chiar acest motiv trebuie sa fim foarte atenti atunci cind ii atribuim semnificatii ultime.

  3. ” contingenta (accidentul) e un concept al nostru, inventat de noi) ” complet gresit, este un concept fundamental al universului.

    Evit cuvantul moarte ca sa elimin orice interpretare. Moarte are diverse interpretari de la catolici (rai/iad/purgatoriu) la hindusi (reincarnare/nirvana) si are de prea multe ori componente asociate cu invierea.

  4. ionetecatalin spune:

    nu exista concepte fundamentale ale universului. exista doar cuvintele noastre care pina la urma nu sint decit metafore, analogii, jocuri de limbaj. ia gindeste-te un pic. avem doua concepte opuse : contingent/haos si necesar’/(pre)determinare, si avem impresia ca realitatea nu poate fi decit asa sau altminteri. dar de ce n-ar putea sa fie altcumva, intr-un fel pentru care noi pur si simplu nu avem cuvintul pentru a-l descrie? La fel si cu universul: nu e nici finit, nici infinit, ci transfinit. O solutie eleganta, dar care nu face decit sa arate limitele limbajului. despre asta era vorba, despre recunoasterea limitelor limbajului nostru.
    E adevarat ca moartea aproape a fost compromisa ca si concept in toate conceptiile metafizice/religioase ale lumii. Moartea nu e moarte, e trecere, reincarnare, etc. Dar cu toate astea, moartea rezista si nu avem un cuvint mai bun.

  5. eumiealmeu spune:

    îmi dau seama că tu, nemuritor și rece (e doar o formulă, nu un atac!), poți vorbi ca specialiștii pe care i-ai citit și citat de-a lungul timpului. adevărul este că, totuși, oamenii nu trăiesc pentru fericire. oamenii trăiesc pentru curiozitate. unii au curiozitatea de a mai adăuga niște vise din droguri la experiența lor, alții de a mai turna niște alcool în ei, alții de a mai avea parte de alte chestii (fiecare cu plăcerea lui, chiar dacă aceasta dă ne-fericirea!).
    dacă ar căuta fericirea, oamenii ar trăi altfel. dar ei caută strict să-și satisfacă nevoia imediată de a vedea cum e … asta, dar asta, dar asta… și se cam pierd pe undeva prin stânga sau dreapta fericirii, pentru că iepurele după care aleargă ei n-are de-a face cu fericirea.
    în prag(f)ul morții, îți dai seama – dacă mai ai timp, evident! – că dacă ai mai avea o viață ai căuta fericirea, ceea ce nu s-a întâmplat în asta, că abia acum te-ai dezmeticit… din curiozitate…🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s