În primăvară, mai exact în aprilie, am primit un loc de muncă undeva foarte departe, hăt tocmai în Anchorage, Alaska. Motivele pentru care am acceptat au fost multe, prea multe ca să le enumăr. Să zic doar că voiam efectiv să trăiesc într-o altă lume. Dacă Pămîntul e lumea, atunci  Alaska e pe partea cealaltă a lumii, şi trăgînd un pic retoric de cuvinte se poate spune că e pe lumea cealaltă. Faptul că face parte din Statele Unite, chiar dacă e despărţită geografic de acestea de Canada, care nu e mică, a însemnat că a trebuit să aştept aprobarea federală pentru viza mea. Angajatorul mi-a dat locul de muncă, dar dreptul de a sta şi de a munci în State nu putea să mi-l dea el. Aşa că am aşteptat pînă acum. Uneori cu nerăbdare, alteori cu un pic de frică, dar întotdeauna cu determinarea că e unul dintre cele mai bune lucruri care ar putea să mi se întîmple. Poate cu excepţia unui cîştig la loterie. Dar există atîtea exemple că o sumă colosală de bani cîştigată brusc dăunează foarte grav sănătăţii psihice, încît se poate spune că oricine nu cîştigă la loterie se poate considera un norocos.

Sau cu excepţia dragostei, care m-a ocolit cu încăpăţînare pînă la treizeci de ani. Ăsta da, ar fi un noroc! Cînd eram mai mic îmi plăcea să speculez cu privire la numărul de femei care ar putea fi „sufletul meu pereche”. Mi s-a părut întotdeauna extrem de copilăresc să crezi că există un singur suflet pereche pentru tine. Dacă ar fi aşa, probabilitatea să îl întîlneşti ar fi atît de mică (poate sufletul tău pereche e în China) încît ideea de suflet pereche n-ar mai fi altceva decît o glumă cosmică şi proastă. Eu ziceam că există cîteva mii de suflete pereche potenţiale, împrăştiate mai mult sau mai puţin uniform printre cele şapte miliarde de muritori de pe tot globul. Am treizeci de ani şi încep să mă conving că n-o să găsesc niciun suflet pereche pe lumea asta, adică în România. La urma urmelor am avut la dispoziţie treizeci de ani pentru asta, şi nu doar că nu am găsit unul din cele cîteva mii de suflete pereche, dar nici măcar ceva care să se apropie cît de cît de ce înseamnă asta nu am avut norocul să găsesc. Ceea ce înseamnă, în virtutea unui raţionament care probabil nu are altă virtute decît că e optimist, că cele cîteva mii de suflete pereche ale mele sînt împrăştiate prin alte părţi ale globului. Faptul că mă mut pe partea cealaltă a globului n-are cum să dăuneze, deci, probabilităţii realizării cvasi-minunii statistice care ar fi întîlnirea unuia dintre sufletele pereche. Şi e întotdeauna aproape o minune sau chiar o minune în toată regula să întîlneşti un suflet pereche, chiar dacă sînt mii, nu unul singur.

Cornel Dărvăşan, realizatorul emisiunii Viaţa la Superlativ pe postul Speranta TV, m-a sunat duminică să mă invite la emisiunea lui. Desigur că am acceptat cu bucurie şi am început încă de atunci să am emoţii pentru miercuri seara, adică peantru aseară (n-am anunţat nici pe blog nici pe Facebook că o să fiu în direct la televizor -nu ştiu de ce, dar mi s-a părut că ar fi ceva lipsit de eleganţă în asta -tocmai mie, personificarea însăşi a lipsei de modestie!). Chiar a doua zi după ce m-a sunat Cornel, adică luni, am aflat că am primit aprobarea federalilor, deci primisem viza. Mă rog, tehnic încă n-am primit viza, pentru că n-am ajuns încă la Ambasada Americii. Asta mi s-a părut puţin ironic, deşi nu ştiu dacă ironic e cel mai potrivit cuvînt, pentru că emisiunea lui Cornel era tocmai despre asta: de ce să plecăm sau de ce să nu plecăm din ţară.

Se ştie că românii pleacă din ţară. Au plecat cîteva milioane în ultimii douăzeci de ani şi multe alte milioane ar vrea să plece, dar n-au fie ocazia, fie curajul ca să profite de ea. Dar de vrut, mulţi vor. Şi despre asta e vorba: de ce vrem să plecăm sau de ce am vrea să rămînem? Nu ştiu dacă vă amintiţi, dar preşedintele (Băsescu) ne-a spus odată să plecăm, dacă nu ne convine cum merge treaba aici. Şi mie, cel puţin, nu-mi convine deloc. Şi pentru că am ocazia, plec. Cu puţin noroc, n-o să mă întorc niciodată.

Comentarii
  1. Marius C. spune:

    Gaseste o femeie acolo si fa-ti o familie.

  2. ionetecatalin spune:

    Sau măcar o focă sau un ren, cum îmi tot urează un prieten în ultimul timp :))

  3. Cristina spune:

    Plecarea in afara e o schimbare de perspectiva, inseama sa cunosti lucruri noi si oameni noi si sa inveti ca natura umana e aceeasi peste tot.
    Eu nu am plecat cu ideea ca nu ma mai intorc, am plecat pt experienta🙂
    Daca mai vreau sa ma intorc? Am trait aproape 30 de ani in Ro, am vazut-o in lung si in lat. Lumea e mare si interesanta si are multe de oferit. In concluzie, nu.

  4. Claudiu spune:

    Bucurie mare ! Felicitari, ma bucur pt tine !

  5. ionetecatalin spune:

    Cristina, sigur ca nu mai vrei sa te intorci. E ca si cum ai vrea sa te intorci la Botosani, de exemplu, dupa ce ai stat citiva ani in Bucuresti. Pur si simplu nu se (mai) poate.

  6. eumiealmeu spune:

    chestia cu sufletul pereche am lămurit-o pe FB. dacă nu cred în predestinația pentru sufletul pereche, nu cred nici în rădăcinile omului care sunt adânc înfipte în pământul unde s-a născut. n-ai pământ pereche în România, așa că drum bun. povestea ta, cu dragostea, îmi amintește povestea surorii mele, care stătea în Suedia și a zis… eu aici sigur nu-mi găsesc pe cineva, pentru că societatea asta este complet răvășită față de ce vreau eu, așa că… și fugi (vorba vine, fugi, a mers încet, doar cu avionul, dar dacă stau să mă gândesc bine, el chiar merge repede, chiar fuge!) în SUA unde și-a întemeiat o familie și cu asta basta.
    pur și simplu, în unele locuri simți că nu poți fi înțeles, intuit și respectat, nici pentru inteligență, nici pentru valori sau calități interioare. în altele, însă, ești primit cu brațele deschise.
    mie mi se pare un mare dar că ai posibilitatea să pleci și că ai decis asta, pentru că sunt și alții care ar avea unde să plece, dar vegetează preferând să stea pe net în România, decât să trăiască în străinătate. nu știu, serios, cât patriotism este în cei care stau aici doar pentru că au un bar mai aproape de casă în care se duc zilnic sau pentru că au loc de muncă asigurat, care, chiar dacă nu le place, cel puțin le dă ceva de papa…
    a, uitasem, nu ai cerut și tu la Ambasadă să prelungească programul, când te-ai dus la emisiune, că puteai trece pe la americani, luai viza și apoi o țineai întins până la Speranța🙂

  7. Ciprian Bojan spune:

    O fi asta?🙂 http://bciprianmp.wordpress.com/2012/02/05/paradisuri-in-expansiune/
    În orice caz, meriți să nu te scalzi în prosteala asta de Români(c)a, dar îți doresc să nu te ”americanizezi” prea tare… Ia numa’ ce-i mai bun de-acolo!😀

  8. ionetecatalin spune:

    Deci si pentru sora ta America a fost locul care a implinit toate visele. Sau visurile. Sau si visele si visurile. Eu visam recent ca ma indrept spre un Lamborghini, dar nu aveam chei. Cind m-am apropiat, masina s-a deschis singura, ridincindu-si aripile. Bun, zic, acuma ca e deschisa, sa vedem cum o pornesc. Ma asez in scaunul extrem de sport (visul era extrem de realist) si dintr/o data motorul porneste singur. Nu stiu ce inseamna visul asta, dar n-ar fi rau sa se implineasca.
    Multumesc pentru urare, Ciprian. Nu cred ca e cazul sa ma tem ca o sa sa ma americanizez prea tare. O sa ramin european cind vine vorba de preocuparile intelectuale si de stil vestimentar :))

    • Ciprian Bojan spune:

      😀 Visuri sunt alea de le visezi cu ochii deschiși, vise sunt alea de le visezi dormind… important e că ambele fac parte din noi! Cred/sper că ai intuit că îmi doresc să fii tu însăți, indiferent de…🙂 Și cred că vei reuși!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s